Vasi Popescu 19-06-2014

In Hristos vointa de comuniune autentica si virtualitatile naturii au fost nu numai restaurate, ci si actualizate in forma lor suprema. Tendintele egoiste care fragmenteaza natura au fost cu totul absente si complet distruse. Intruparea a adus cu sine vindecarea naturii umane, reorientarea vointei umane catre vointa lui Dumnezeu si astfel eliberarea de moarte si indumnezeirea ei implinind cele mai inalte aspiratii ale ei spre comuniunea cu Dumnezeu.

„Opera de mantuire in Hristos, in aspectul ei de baza, [e] indreptata spre natura Sa umana". Cheia intelegerii efectelor economiei lui Hristos in viziunea parintelui Staniloae - care urmeaza aici indeaproape invataturile lui Leontiu din Bizant-si ale sfantului Maxim - este aceea de a vedea pe Hristos, Cuvantul intrupat, drept izvor, model si implinire atat a naturii, cat si a ipostasului uman. Mai mult, in baza ipostasului unic al lui Hristos si a „comunicarii insusirilor", natura umana a atins culmea comuniunii ei cu natura divina, pe care altfel n-ar fi atins-o, ramanand in acelasi timp in definitia, ratiunea sau logos-ul propriu.

Intrepatrunderea divinului cu umanul n-a fost rezultatul vreunei necesitati mecanice sau naturale, ci o consecinta a exercitarii libere de catre Cuvantul lui Dumnezeu a vointelor Sale libere divina si umana. Natura sa umana vindecata si indumnezeita ne este accesibila ca mediu total transparent de comuniune nemijlocita cu Dumnezeu si ca samanta refacerii unei comuniuni autentice intre oameni. Parintele Staniloae scrie: „in Hristos vointa si tendintele naturii umane nu sunt stramtorate si strambate de un subiect autonom purtat de porniri individualiste, ci de Ipostasul divin care le da o actualizare favorabila tuturor, dar si conforma cu voia lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu Cuvantul cel intrupat, departe de a impiedica si altera tendintele vii si potentele umane, tocmai El le-a putut actualiza in mod autentic, in conformarea lor cu voia Lui. (...) El a personalizat in modul cel mai autentic natura umana, daca persoana inseamna o unitate care se refera intotdeauna in mod pozitiv la celelalte persoane".

Parintele Staniloae subliniaza aici ca Hristos n-a alterat natura umana, ci a implinit-o. Desi acesta fapt e o preocupare patristica bine cunoscuta, merita observat ca insistenta parintelui Staniloae in scrierile sale pe „persoana" (personalismul sau) ramane ferm ancorata in realitate. Altfel spus, natura are o valoare care nu poate fi diminuata fiindca ea reflecta vointa lui Dumnezeu. Trebuie doar actualizata"asa cum a fost menita. Aceasta notiune e conforma cu invatatura sfantului Maxim potrivit careia „nimic din cele naturale, precum nici natura insasi, nu se opune Cauzatorului naturii". Ce se gaseste in natura — in forma ei originara — este expresia vointei lui Dumnezeu. Urmand dictonului sfantului Maxim ca Hristos,ca om voia cu vointa Sa umana naturala cele pe care El, ca Dumnezeu, le-a pus in natura, parintele Staniloae ajunge la concluzia evidenta ca Hristos a restabilit in Sine insusi atat vointa, cat si ratiunea umana naturala: „Ratiunea Lui [umana] e luminata de ratiunea divina a Lui, ca model si izvor al Ei, si vede lucrurile, persoanele umane si relatiile dintre ele in mod drept si in toata profunzimea lor".

Lucrarea vindecatoare a lui Hristos duce la „natura restaurata" echivalata de parintele Staniloae cu starea „conform naturii", intentiei originare sau Iogos-ului lui Dumnezeu. Acest logos originar nu e altul decat Logos-ul insusi. Ipostasul Cuvantului lui Dumnezeu „a personalizat in modul cel mai autentic natura umana asu mata" pentru ca El este „modelul si sursa" omului, inclusiv potentialul caracterului personal din om. Ca atare, El este „fundamental ultim" al fiecarui ipostas uman concret. Vointa si ratiunea divina nu sunt pentru om doar sursa si modelul, ci chiar starea divina a subiectivitatii. Parintele Staniloae scrie: „E propriu naturii umane chemate la starea de ipostas sa aiba ca ipostasul ei ultimo Ipostasul Cuvantului, dat fiind ca e creata dupa chipul Lui".

Starea restaurata naturala a existentei umane e starea de comuniune intre om si Dumnezeu si a tuturor oamenilor intre ei. Hristos a refacut aceasta stare neindividualizand uzul ratiunii sau vointei Sale intr-un mod contrar unei alte persoane. Prin urmare natura Sa umana e asa cum a fost menita sa fie, un mijloc de comuniune intre Dumnezeu si ceilalti oameni, „transparenta Dumnezeirii si celorlalti oameni, neavand un ipostas propriu ca un posibil zid opac". Hristos „S-a facut Omul restabilit in conformitate cu Dumnezeu, Care voieste si gandeste deplin rational binele tuturor si, de aceea, si in conformitate cu toate persoanele umane, in solidaritate cu ele, cu intelegerea si cu vointa de a sluji unitatea lor" aducand cu Sine o putere unificatoare „nestirbita de nici o umbra de egoism".

In Hristos s-a realizat insa mai mult decat restaurarea naturii umane. in El natura a fost indumnezeita fara a iesi din definitia ei, fiindca natura umana a lui Hristos nu are un ipostas separat de cel al Cuvantului, de aceea in aceasta unire natura umana dobandeste o intimitate cu Dumnezeu pe care nu o putea avea altfel si o deschidere neingradita fata de ceilalti oameni.

„Fiul lui Dumnezeu Se umanizeaza fara a inceta sa fie Dumnezeu, ci devenind ipostasul naturii omenesti. Prin aceasta El isi insuseste modurile noastre de gandire si de sensibilitate, pentru a le transfigura, sau umaniza pana la capat, sau a le indumnezei, (...) Iar in relatia cu El se pot umaniza si indumnezei toti. in El vedem si realizam umanitatea deplin transparenta pentru Dumnezeu si dumnezeirea deplin daruita noua".

In citatul de mai sus a fi „umanizat" inseamna a fi „indumnezeit", in Hristos natura umana se deschide orizontului infinit al vietii divine fara sa fie anulata de acesta, ci implinita in toate aspiratiile ei. Fiecare natura umana concreta aspira dupa acest orizont prin relatiile ei personale cu Cuvantul. in persoana lui Hristos insa, acest orizont se deschide nu printr-o relatie personala, ci printr-o unitate a naturilor.

“Daca natura umana e facuta pentru trairea neconfundata a ei in nemarginire, in existenta ca ipostas aparte ea isi traieste aceasta tendinta, dar nu o implineste dintr-odata, ci inainteaza vesnic in ea. Dar in existenta ei reala in Ipostasul Cuvantului traieste dintr-odata toata deschiderea reala spre nemarginire, dar nu se confunda cu nemarginirea dumnezeiasca".

A spune ca natura umana se deschide „nemarginirii divine" implica o forma de unire in planul naturii, ca si in planul ipostasului, Aceasta unire a doua naturi in Hristos survine in chip nedivizat, neseparat, neschimbat si neamestecat sau necontopit. Efectul practic pentru natura umana e imprimarea energiilor si proprietatilor divine in uman. in forma lor indumnezeita acestea pot fi impropriate de intreaga umanitate prin Hristos.

Ieromonah Calinic (Berger)