Victor 22-07-2015

Care trebuie să fie lucrarea şi rodul adevăratei credinţe în Hristos?
Dragostea şi, în legătură cu ea, faptele bune.
„Căci în Hristos Iisus”, spune Sfântul Apostol Pavel, „nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).
Nu-i de ajuns pentru creştini numai credinţa, fără dragoste şi fapte bune?
Nu este e de ajuns. Deoarece credinţa fără dragoste şi fapte bune este nelucrătoare şi moartă şi, de aceea, nu ne poate conduce la viaţa veşnică: „...cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14). „Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? ...Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este” (Iacov 2, 14, 26).
Nu se poate, pe de altă parte, să ne mântuie dragostea şi faptele bune, fără credinţă?
Nu se poate ca omul, neavând credinţă în Dumnezeu, să-L iubească pe El cu adevărat. De aceea, omul vătămat de păcat nu poate să facă cu adevărat fapte bune, dacă nu primeşte prin credinţa în Iisus Hristos, puterea cea duhovnicească sau harul lui Dumnezeu: „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). „Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, căci scris este: «blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă» (Galateni 3, 10). „Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă” (Galateni 5, 5). „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2, 8, 9).
Ce trebuie crezut despre acea dragoste care nu este însoţită de fapte bune?
Acea dragoste nu este adevărată. Deoarece adevărata dragoste arată, fireşte, faptele sale bune.
Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu” (Ioan 14, 21, 23).
Sfântul Apostol Ioan scrie: „Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: să păzim poruncile Lui” . (I Ioan 5, 3) „Să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul” (I Ioan 3, 18).

CrestinOrtodox 06-11-2014

Catehismul ortodox

Intrebare: Ce este „Catehismul ortodox" ?
Răspuns: „Catehismul ortodox" este povăţuirea în credinţa creştin-ortodoxă, propovăduită fiecărui creştin pentru a bineplacea lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului.

Ce înseamnă cuvântul „catehism" ?
„Catehism", în traducere din limba greacă, înseamnă expunere, povăţuire prin viu grai; iar prin întrebuinţare, încă din vremea apostolilor, acesta denumeşte prima învăţătură de credinţă creştin-ortodoxă, spre folosul fiecărui creştin (Luca 1, 4; Fapte 18, 25).

Ce este de trebuinţă pentru a bineplacea lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului ?

In primul rând, cunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi dreapta credinţă în El; în al doilea rând, viaţa în credinţă şi faptele bune.

De ce credinţa este de trebuinţă înainte de toate ?

Pentru că, după cuvântul lui Dumnezeu, „fără credinţă... nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu..." (Evrei 11, 6).

De ce viaţa după credinţă şi faptele bune trebuie să fie nedespărţite ?

Deoarece, după cuvântul lui Dumnezeu, „...credinţa fără de fapte moartă este" (Iacov 2,20).

Ce este credinţa ?

După spusele Sfântului Apostol Pavel, credinţa este „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute" (Evrei 11, 1). Astfel, este încredinţarea de cele nevăzute ca şi cum ar fi văzute, şi dorirea şi nădejdea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă.

Care este diferenţa dintre ştiinţă şi credinţă ?

Ştiinţa se ocupă cu lucrurile văzute şi supuse raţiunii, iar credinţa, cu lucrurile nevăzute şi deci necuprinse cu mintea.

Ştiinţa se bazează, pe experienţă ori pe cercetarea lucrurilor, iar credinţa pe încrederea într-o mărturie adevărată.

Ştiinţa aparţine propriu-zis minţii, chiar dacă poate acţiona şi asupra inimii, iar credinţa ţine cu precădere de inimă, deşi îşi are începutul în raţiune.

De ce, în învăţătura de credinţă, este nevoie nu numai de ştiinţă, ci şi de credinţă ?

Deoarece ideea principală a acestei învăţături este Dumnezeu Cel Nevăzut şi Necuprins şi înţelepciunea Lui care este ascunsă în taină. De aceea, multe părţi ale acestei învăţături nu pot fi înţelese prin ştiinţă, însă pot fi cuprinse prin credinţă. „Credinţa", afirmă Sfântul Chiril al Ierusalimului, „este ochiul care luminează orice conştiinţă; ea împărtăşeşte omului cunoştinţa, căci, spune prorocul: «Dacă nu credeţi, nu veţi înţelege !»" (Isaia 7, 9; Sfântul Chiril, Cateheze).

Cum mai poate fi explicată necesitatea credinţei ?

Sfântul Chiril lămureşte aceasta astfel: „Nu numai pentru noi, care purtăm numele lui Hristos, este mare vrednicia aceasta a credinţei, dar şi toate cele ce se săvârşesc în lume, chiar şi cele pe care le săvârşesc cei depărtaţi de Biserică, se fac cu credinţă. Astfel, cultivarea pământului se întemeiază pe credinţă, căci cel ce nu crede că pământul va rodi, n-ar putea să se ostenească atâta; cei care călătoresc pe mare, cu credinţă în limanul cel mântuitor, schimbă stihia cea tare cu valurile cele nestatornice, predându-se unor nădejdi nevăzute, întemeindu-se doar pe credinţă, care este pentru ei mai sigură decât orice ancoră" (Cateheze).