CrestinOrtodox 05-11-2014

Domnul şi Dumnezeul meu, scoate-mă din ale mele şifă-mă să-Ţi aparţin cu totul numai Ţie.
Domnul şi Dumnezeul meu, înlătură tot ceea ce mă ţine departe devine.
Domnul şi Dumnezeul meu, dă-mi mie tot ce mă poate apropia de Tine.

Un Părinte al Bisericii

Dumnezeul lui Avram, Isaac şi Iacov

Ceea ce lipseşte unor biserici şi predici ortodoxe este o relaţie personală, neîncetată cu Iisus Hristos. Bineînţeles, aceeaşi problemă există şi în multe alte Biserici decât cea ortodoxă. Oamenii pot să-L cunoască pe Hristos, pot să spună chiar că ei cred în El, însă celor mai mulţi le lipseşte o legătură neîncetată, personală cu El. Cum poate cineva să cunoască pe altcineva fără o relaţie „eu - tu" cu acea persoană?

Pentru ca ceva să devină real, trebuie să fie personal. Dacă nu devine personal, nu va fi real. Acest fapt se adevereşte în special în cazul relaţiei noastre cu Domnul lisus Hristos. Totuşi, ce este o relaţie personală cu Hristos şi cum putem să ajungem la ea?

Dumnezeu este Persoană

Mai întâi de toate trebuie să înţelegem că Dumnezeu este Persoană. Sfântul Duh, de exemplu, nu este numai un „suflu divin", aşa cum L-a descris cineva. Nu este impersonal. Sfântul Duh este o persoană cu Care putem stabili o relaţie eu - tu. Cuvântul „persoană" aplicat Treimii înseamnă Cineva cu Care putem vorbi, de la Care putem cere ceva, pe Care putem să-L iubim, pe Care-L putem lăuda şi cu Care putem să stabilim o relaţie neîncetată, personală.

Dumnezeu: persoană sau lucru?

Când unii oameni folosesc cuvântul Dumnezeu, ei se referă la ceva ca un „principiu al creaţiei" (Whitehead) sau „Puterea vieţii" (Bergson) sau „Valoarea Supremă", ca şi cum Dumnezeu nu ar fi personal, ci impersonal. Ei evită ideea că Dumnezeu este Cineva şi se referă la El ca la ceva. Când Biblia vorbeşte despre Dumnezeu, ea face referiri personale. Dumnezeu este ilustrat ca Cineva cu Care putem comunica, Cineva Care ni Se adresează şi Căruia ne putem adresa. Când spunem că Dumnezeu este personal nu vrem să se înţeleagă prin aceasta că El este o „persoană" ca noi, cu braţe, picioare, mâini etc. Vrem să spunem că orice ar fi Dumnezeu (şi El este mult mai mare decât ne-am putea imagina), este cel puţin Unul cu Care putem stabili o relaţie personală. De vreme ce nu putem comunica cu pietrele, ci doar cu persoanele, zicem că Dumnezeu este personal.

Avraam şi Dumnezeu

Cu aproximativ 1900 de ani înainte de Hristos, Dumnezeu S-a revelat unui om, Avraam. Dumnezeu i-a vorbit şi Avraam a răspuns ca şi cum ar fi răspuns oricăruralt om.

Christos Yannaras scrie: „Cunoaşterea lui Dumnezeu aşa cum reiese ea din întâlnirea personală a lui Avraam cu Dumnezeu nu are nimic în comun cu dovezile logice. A fost doar experienţa unei alte relaţii, şi ca orice relaţie reală s-a bazat numai pe credinţă sau încredere, existente între cei ce se află într-o relaţie reciprocă... Dar Avraam avea atâta credinţă în Dumnezeu, încât era gata să-şi jertfească şi copilul pe care i-l dăruise Sara la bătrâneţe... Dumnezeu nu este nici concept abstract, nici putere impersonală. Când iudeii vorbesc despre Dumnezeu, ei îl numesc „Dumnezeul părinţilor noştri". El este „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, al lui lacov", o persoană reală pe Care strămoşii lor au cunoscut-o şi cu Care ei au făcut legăminte."

Dacă Dumnezeu este „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov", atunci El este Dumnezeul oamenilor, persoanelor. El nu este Dumnezeul unor valori şi principii abstracte. El nu este impersonalul „Pământ al tuturor Fiinţelor". Avraam, Isaac şi Iacov nu sunt principii abstracte. Ei sunt persoane a căror viaţă continuă. Oricine se alătură legământului făcut de Avraam, care în noul legământ, noul Israel, Biserica, este împlinit în botez, oricine este botezat în Biserică este chemat să continue viaţa lui Avraam, viaţa credinţei şi încrederii desăvârşite în Dumnezeu, viaţa unuia care a avut o legătură personală cu Dumnezeu precum Avraam. într-un fel, Avraam este veşnic. Noi suntem Avraam, Isaac şi Iacov, poporul lui Dumnezeu, care-L cunoaşte personal pe Dumnezeu, care-L iubeşte, îl urmează şi are încredere în El.

Dacă Dumnezeu este „Dumnezeul lui Iacov" şi i-a fost cel mai mare aliat, atunci şi tu şi eu mai avem putinţa nădejdii. Dacă El poate fi Dumnezeul lui Iacov, atunci cu siguranţă poate fi şi Dumnezeul meu. Căci şi eu sunt un păcătos. Astfel, dacă fiecare dintre noi este o persoană aflată în faţa unui Dumnezeu personal, atunci şi relaţia noastră cu El trebuie să fie personală.

„Faţă către faţă"

Pentru a vedea cât de personală poate fi relaţia noastră cu Dumnezeu, să ne întoarcem la cartea Ieşirii 33,11: Domnul însă grăia cu Moisefată către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. în cartea Ieşirii 6, 7 auzim pe Dumnezeu vorbind personal poporului Său, adică israeliţilor, zicând: Am să vă primesc să-Mi fiţi popor, iar Eu să vă fiu Dumnezeu...

In Deuteronom 34,10 vedem iarăşi cât de personală poate fi relaţiajioastră cu Dumnezeu: De atunci nu s-a mai ridicat în Israel proroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă...

Comentând aceste experienţe ale relaţiei cu Dumnezeu în Vechiul Testament, Christos Yannaras scrie: „Am văzut că de la bun început experienţele patriarhilor lui Israel au confirmat caracterul personal al Divinităţii. Ei îl întâlnesc «faţă către faţă». Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu, adică Dumnezeul viu, Care există într-adevăr, căci El este Dumnezeul relaţiei, personal şi direct."

Dar acum, noi, creştinii, îl simţim pe Domnul şi mai aproape decât Avraam şi Moise. Apostolul Ioan scrie despre toţi creştinii botezaţi care sunt ucenici adevăraţi ai lui Iisus: Dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă îl vom vedea cum este (I Ioan 3, 2). Precum sigur este că după zori urmează apusul, la fel este de sigur că într-o zi Domnul Iisus Se va întoarce, şi atunci noi îl vom vedea faţă către faţă. Acel moment al recunoaşterii ne va preschimba după slăvită Sa asemănare. Pentru acest slăvit viitor care ne aşteaptă, suntem chemaţi să cumpănim cu gri jă cum să trăim aici şi acum. Spune mai departe Sfântul Ioan: Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este (I Ioan 3, 3).

Către acest fel de relaţie „faţă către faţă" cu Dumnezeu ne cheamă grecescul prosopon pros prosopon.

Christos Yannaras continuă: „Cel ce ne dă nouă aici şi acum o asemenea bogăţie de viaţă... ne-a promis şi împlinirea vieţii, înfierea, o relaţie faţă către faţă cu EL.

Cum va opera această nouă relaţie, prin mijlocirea căror funcţii, nu ştiu. Doar cred aceasta. Ceea ce ştiu din revelarea adevărului pe care El ni l-a descoperit este că relaţia va fi întotdeauna personală, că în faţa Lui eu voi fi eu, aşa cum mă cunoaşte şi mă iubeşte Dumnezeu. Eu voi purta numele meu şi voi avea posibilitatea să dialoghez cu El, precum Moise sau Ilie pe Muntele Taborului. Este suficient, poate mai mult decât suficient."

Aş vrea să vă fac cunoscut acum acest scurt fragment dintr-un expozeu întocmit de Arhiepiscopul Iakovos în 1990 asupra viitorului Bisericii. în timp ce citiţi, încercaţi să număraţi de câte ori este folosit cuvântul „personal": „Nu se poate înţelege bine împărăţia decât dacă există un răspuns personal şi o însuşire personală a harului mântuitor, răscumpărător şi sfinţitor al lui Dumnezeu. Acest scop se poate atinge astfel: prin angajare personală în credinţă, prin participare personală şi conştientă la Liturghie; prin închinare şi rugăciune; prin ascultarea personală de voia lui Dumnezeu; prin sporirea personală a iubirii, prin cultivarea personală a icoanei lui Dumnezeu şi a asemănării cu El în fiecare dintre noi, prin urmarea lui Hristos." Anthony M Coniaris