Matei Claudiu 14-09-2014

Cu ajutorul lui Dumnezeu prezentăm iubitorilor de literatură duhovnicească într-o nouă ediţie traducerea Mărturisirilor sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus făcută de Arhimandritul Paulin Lecca, trecut de curând la cele veşnice.

Pelerinul rus este istoria exemplară a unui creştin care începe prin a se întreba, plin de uimire, cum poate omul să se roage „neîncetat", potrivit îndemnului Apostolului, şi care, pornind în căutarea răspunsului, ajunge, din marea milostivire a lui Dumnezeu, să dobândească lucrarea plină de har a rugăciunii lui Iisus şi să descopere astfel că, într-adevăr, împărăţia lui Dumnezeu se află înăuntrul nostru (Lc. 17, 21).

într-o formă directă şi convingătoare i se propune creştinului doritor de desăvârşire o cale de urmat, care, deşi simplă, se bazează pe adânci adevăruri dogmatice. Această carte este, de altfel, citată în tratatul de Teologie morală ortodoxă al Părintelui Stăniloae, arătându-se că: „După cărticica aceasta, toată dezvoltarea vieţii duhovniceşti, de la începuturile ei până pe cele mai înalte trepte, se face pe firul rugăciunii lui Iisus. Viaţa duhovnicească începe cu rostirea orală în scurte răstimpuri a acestei rugăciuni, adâncindu-se şi purificându-se pe măsură ce rugăciunea lui Iisus se rosteşte mai des, mai interiorizat şi mai de la sine" (Teologia morală ortodoxă, voi. 3, p. 233).Pelerinul rus, ca şi Calea asceţilor, de pildă, face parte din acele „mici" cărţi mari care, pornite din inimă, merg la inima omului, spunându-i răspicat şi limpede: „De voieşti să-ţi mântuieşti sufletul şi să câştigi viaţa veşnică, ieşi din toropeală, fă-ţi semnul crucii şi spune: Invredniceşte-mă, Doamne, să pun bun început, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin !"

1998 Editorul

Despre puterea rugăciunii

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică, încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre adevărata şi dreapta lucrare.

Ca sa fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti. „Iubeşte şi fă ce vrei", spune Fericitul Augustin, căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite... Cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu e nevoie de nimic altceva decât de rugăciune neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea prin ea !...

Spre a înfăţişa mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni, o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, iar gândurile tale se vor curaţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Aceasta o întăreşte Sfântul Grigorie Sinaitul: „Dacă vrei, ne sfătuieşte el, să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci, în afară de rugăciune, nimic nu le poate opri." Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru: „Caută să biru-ieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă, nu vei găsi alta."

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar ţie-ţi vor fi folositoare şi mântuitoare. Rugăciunea deasă, chiar atunci când nu iei seamă de cererea pe care o faci, nu va rămâne fără rod (cf. Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar: „Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui." Aşa, de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vreo îmbunătăţire în viaţa sa păcătoasă, a primit în cele din urmă înţelepţire şi chemare la pocăinţă. O fată iubitoare de plăceri se ruga, şi rugăciunea i-a arătat calea spre viaţa feciorelnică şi spre ascultarea învăţăturilor lui Iisus Hristos.

3. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma. în timp: „Căci mai mare este Cel ce e în voi decât cel ce este în lume", spune Sfânta Scriptură, iar Sfântul Ion Carpatul învaţă ca cel ce nu are darul înfrânării nu trebuie să se întristeze, ci să ştie că Dumnezeu cere de la el silinţa spre rugăciune, iar rugăciunea îl va mântui.

Despre un bătrân scrie în „Pateric" cum, „căzând, a biruit", adică, poticnindu-se de păcat, nu a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi Acesta l-a ridicat. Tată o pildă grăitoare !

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, înlăturându-le. Adu-ţi aminte de puţin credinciosul Petru, care sta să se înece; de Pavel, care se ruga în temniţă; de tânărul scăpat de rugăciune din ispita în care căzuse; de fecioara care, în urma rugăciunii, a fost salvată din mâinile unui ostaş ce venise cu gânduri rele şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcute în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, însă mereu şi nu te nelinişti de nimic, fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte puterea rugăciunii despre care vorbesc Sfinţii loan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că „rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât"... Iar al doilea vorbeşte astfel: „Ca să ne rugăm într-un fel oarecare, stă în puterea noastră; dar ca să te rogi curat este un dar de sus !" Prin urmare, jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere; adu-I la început drept jertfă măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni, şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta. Rugăciunea va deveni o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit, îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune, atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănuncheate în această înţeleaptă vorbă: „Iubeşte şi fă ce vrei! Roagă-te şi fă ce vrei!"... Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos îngreunat de slăbiciuni, pentru cel care geme apăsat de povara patimilor !

Iată, rugăciunea e totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător spre mântuirea şi desăvârşirea sufletului... Dar cu indicarea rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: „Neîncetat vă rugaţi !", aşa cum porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele doar atunci când va fi rostită des, neîncetat. Repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră liberă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca şi curăţenia rugăciunii sunt un dar de Sus.

Să ne rugăm, prin urmare, cât mai des cu putinţă, în-chinându-ne întreaga viaţă rugăciunii! Practica deasă ne va învăţa să fim cu luare-aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate. „Ca să învăţăm să facem un lucru bun, trebuie să-1 săvârşim cât se poate mai des", a spus un scriitor duhovnicesc plin de experienţă.

Profesorul: Adevărat, mare este lucrarea rugăciunii. Iar râvna pentru repetarea deasă este cheia care deschide comorile ei binefăcătoare... Cu toate acestea, cât de des simt în mine însumi o luptă între râvnă şi lene ! Cât de mult aş dori să găsesc un mijloc şi un ajutor să pot birui şi, dobândind râvna statornică, să mă pot dărui rugăciunii neîncetate !...

Duhovnicul: Mulţi dintre Părinţi ne înfăţişează mijloacele pentru deşteptarea sârguinţei spre rugăciune; de pildă, ne sfătuiesc:
1) să ne adâncim în cugetarea despre trebuinţa, înălţimea şi rodnicia rugăciunii;
2) să ne încredinţăm că Dumnezeu cere cu tărie de la noi rugăciunea, căci cuvântul Său predică acest lucru peste tot;
3) să ţinem minte de-a pururi că din pricina trândăviei şi delăsării în lucrarea rugăciunii nu putem propăşi în dobândirea liniştii. Iar din această pricină, nu vom scăpa nici de pedeapsa de pe pământ şi nici de cea din viaţa de dincolo;
4) să ne însufleţim hotărârea prin pildele plăcuţilor lui Dumnezeu, care au ajuns la iluminare şi mântuire pe calea rugăciunii neîncetate.

Toate aceste mijloace îşi au vrednicia lor şi sunt scoase dintr-o judecată adevărată. Sufletul bolnav de trândăvie însă, chiar primindu-le şi folosindu-le, numai arareori vede roadele lor, din pricină că aceste leacuri sunt amare pentru gustul lui nestatornic şi slabe pentru firea lui adânc vătămată. Căci care dintre creştini nu ştie că trebuie să ne rugăm des şi stăruitor, că această lucrare e cerută de Dumnezeu, sau că pentru lenea în rugăciune vom suferi pedeapsă, sau că toţi sfinţii s-au rugat cu osârdie şi neîncetat ? Totuşi, toate aceste cunoştinţe îşi dovedesc atât de rar urmările lor binefăcătoare ! Orice om care ia aminte la cele ce se petrec în lăuntrul său vede că nu îndeplineşte nicidecum prin faptă aceste gânduri care-i vin prin minte şi prin cunoştinţă. Şi, chiar dacă le înfăptuieşte într-o mică măsură, atunci când îşi aminteşte de ele, în general trăieşte tot aşa de rău şi de trândav... Şi tocmai de aceea Sfinţii Părinţi, fiind plini de experienţă şi înţelepciune dumnezeiască şi ştiind totodată slăbiciunea voii noastre libere, precum şi lâncezeala inimii omeneşti ce înclină mereu spre iubirea de plăceri, stăruie în chip deosebit asupra repetării neîncetate. Ei ne dau sfatul să cugetăm cât mai des cu putinţă la o astfel de stare sufletească şi să citim în această privinţă, cu luare-aminte, povestirile scrise de Părinţi. Vom înţelege din aceste trăiri lăuntrice, pline de dulceaţă, care se ivesc în vremea rugăciunii, cât de plăcute sunt pentru sufletul nostru. Iată care sunt aceste simţiri: dulceaţa care izvorăşte din inimă; căldura plăcută şi lumina ce se revarsă înăuntru; încântarea negrăită; bucuria, pacea, liniştea adâncă, fericirea cerească, mulţumirea de viaţă; toate ne sunt insuflate prin lucrarea rugăciunii. Când se adânceşte în aceste cugetări, sufletul slab şi rece se încălzeşte, se întăreşte, prinde curaj şi este parcă momit către practicarea rugăciunii, cum spune Sfântul Isaac Şirul: „Momeala pentru suflet este bucuria care vine din nădejde şi care înfloreşte în inimă, iar propăşirea inimii stă în cugetarea asupra speranţei sale". Tot el zice mai departe: „De la începutul acestei lucrări şi până la sfârşit, însăşi nădejdea de desăvârşire se face un fel de mijloc... şi tocmai această speranţă îmboldeşte mintea să pună temelia lucrării duhovniceşti, şi din contemplarea acestui scop ia mintea o arvună, pentru ca să aibă o mângâiere în lucrarea ei." Prea cuviosul Isihie, de asemenea, descriind trândăvia ca pe o piedică în calea rugăciunii şi înţelepţirea ca pe o reîmprospătare a osârdiei în săvârşirea ei.