Stiinta rugaciunii
Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu‑ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici
Descriere
Stiinta rugaciunii
Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu‑ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici: trebuie sa tindem înainte si, dupa ce am învatat sa ne întoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu având ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei înaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, sa intre în împreuna‑vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se înalte catre Dânsul si sa‑I descopere si sa‑I marturiseasca ce e în el si ce doreste el. Si cu asta trebuie deprins sufletul. - Sfântul Teofan Zavorâtul
Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas
CUPRINS Stiinta rugaciunii
Inainte-cuvantare ... 5
Feriti-va de necredinta si de pacat 7
Sfinteasca-se intru toti numele lui Dumnezeu! 15
Cum poti sa iti mantuiesti sufletul 25
Nadejdea mantuirii 33
Patru cuvinte despre rugaciune
Inceputul stiintei rugaciunii 43
Deprinderea sufletului cu rugaciunea 53
Rugaciunea neincetata 61
Unirea dintre rugaciune si celelalte virtuti. .. 69
Despre desavarsita intoarcere
catre Dumnezeu de la amagirile lumii
si ale pacatului
Baia celei de-a doua nasteri 79
Vapaia ravnei dupa Dumnezeu 87
Tihna noastra este o tihna mincinoasa 99
Sa nu va speriati! 107
Unde e Dumnezeu, acolo e fericirea 117
Cele doua imparatii 127
Ce pace poate fi aici? 137
Adaos
Ce este lumea, dupa Sfantul Isaac Sirul 145
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731360881
- An aparitie: 01 Ianuarie 2008
- Numar pagini: 152
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm
Dar ce este imparatia lui Dumnezeu? Ea este imparatirea lui Dumnezeu. Unde este aceasta Imparatie? Imparatia lui Dumnezeu inlauntrul vostru este, legiuieste Domnul (Lc.17, 21). Asadar Imparatia lui Dumnezeu este imparatirea lui Dumnezeu inauntrul nostru, si a cauta Imparatia lui Dumnezeu inseamna a cauta ca Dumnezeu sa imparateasca inauntrul nostru. Peste ce sa imparateasca? Peste tot ce este in noi, peste gandurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele noastre: sa cautam, deci, ca Dumnezeu sa devina Imparat al mintii, al inimii si al vointei noastre…
Dumnezeu este Imparatul mintii atunci cand mintea, prin supunere fata de credinta, dupa ce si-a insusit tot ce ni se aduce la cunostinta prin sfanta descoperire dumnezeiasca,se gandeste numai la Dumnezeu si judeca dupa criteriile dumnezeiesti tot ce exista si se intampla.
Dumnezeu este imparatul vointei si al constiintei noastre atunci cand, dupa ce ne-am intiparit in noi insine poruncile dumnezeiesti si ni le-am luat ca lege nestramutata, nu ne ingaduim nici in lucrurile mici, nici in cele mari sa ne departam nici cu o iota de la voia lui Dumnezeu, pe care am constientizat-o.
Dumnezeu este Dumnezeul inimii noastre atunci cand ea, dupa ce a simtit dulceata dumnezeiasca, leapada toate desfatarile lumesti si, negasind nimic pe gustul sau in cele pamantesti, traieste toata in cer, acolo unde e si comoara sa.
Asa se intampla inauntru. Insa Imparatia lui Dumnezeu se intinde dinauntru si in afara… Pentru ca atunci cand toate cele de care am vorbit se savarsesc inauntrul nostru, toate cele din afara se reorganizeaza potrivit aceluiasi duh si aceleiasi orientari; potrivit aceluiasi duh incep sa lucreze si limba, si ochii, si auzul, si toate celelalte simturi; acelasi duh indruma atunci orice miscare din afara si orice actiune – cand suntem singuri, cand suntem cu familia, cand suntem la datorie, cand suntem in societate si, in general, in toate raporturile in care ne pune viata…
Pe scurt, in toate manifestarile vietii noastre launtrice, indrumator palpabil este atunci Dumnezeu, lucru care se si intipareste in atentia tuturor, dupa cuvantul Domnului: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa dea slava Tatalui vostru, Care este in ceruri (Mt.5, 16).
Pe cel inauntrul caruia Dumnezeu a inceput sa imparateasca il vedeti ca ia parte la toate activitatile la care il obliga pozitia lui, dar el se afla in acestea numai pe dinafara, pe cand launtric este cu totul in Dumnezeu, de la Care si ies pentru el semne pentru toate faptele si intreprinderile, care arata numarul lor, anvergura lor si felul in care trebuie sa se savarseasca. In unii ca acestaia se implineste intocmai ce a poruncit Apostolul: cei ce au femei sa fie ca si cum n-ar avea, si cei ce plang sa fie ca si cum n-ar plange, si cei ce se bucura – ca si cum nu s-ar bucura, si cei ce cumpara – ca si cum n-ar stapani, si cei ce se folosesc de lumea aceasta – ca si cum nu s-ar folosi deplin de ea (I Cor. 7, 29-31).
Asa, deci: cine a cautat si a gasit Imparatia lui Dumnezeu, in acela Dumnezeu este totul in toate (I Cor.15, 28), asa incat precum in cer El odihneste pe heruvimi si pe serafimi, asa odihneste si intr-insul pe toate puterile duhului lui, care si el, topindu-se in Dumnezeu in ce priveste constiinta si activitatea, indreapta totul – atat launtric, cat si in afara – spre a face doar placul Lui, iubindu-L, dupa cum este poruncit, din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea (Mc.12, 30).
Legat de aceasta idee, va voi aminti o intamplare din istoria Vechiului Testament. In poporul lui Dumnezeu se intampla deseori ca unul, doi si mai multi imparati, unul dupa altul, atrasi de obiceiurile paganilor, sa si le insuseasca. Atunci apareau in numar mare idoli – pe inaltimi, in cranguri, in pietele oraselor si chiar in Templu. Atunci oamenii incepeau sa slujeasca acelor idoli, iar slujirea Dumnezeului Celui adevarat era uitata. Insa cand dupa aceea Dumnezeu ridica in poporul Sau imparat dupa inima Sa (ca de pilda Iosafat, Ezechia, Iosia si altii), primul lucru pe care acela il facea era sa curete de idoli Templul, orasul, toate inaltimile si crangurile si toata imparatia. Paganatatea era gonita, rasarea credinta cea buna, doar Dumnezeul Cel adevarat era cinstit si inchinat doar in Templu, si in oras, si in sate, si in tarini. Dumnezeu era iarasi in chip vazut Imparat la ei.
Ceva asemanator se savarseste si in noi. Fiecare dintre noi este o mica imparatie. Imparatul suntem noi insine, constiinta noastra si activitatea noastra autonoma. Supusii sunt puterile fiintei noastre, puterile trupului, sufletului si duhului. Altar al lui Dumnezeu este in noi inima. Cand imparatul nostru, constiinta si libertatea, Ii intoarce spatele lui Dumnezeu si se abate spre sine si spre fapturi, atunci toata fiinta noastra se umple de patimi si de inclinari strambe ca niste idoli, toata puterea sufletului si a trupului devine templu al unui anumit idol… Dumnezeu este uitat.
Atunci, noi slujim in trup, de pilda, iubirii de placeri, leneviei, poftei, somnului, cuvintelor de rusine, chefurilor, teatrelor si asa mai departe, precum paganii slujeau Venerei, lui Bacchus si celorlalti. In suflet slujim slavei desarte, dorintei de a placea oamenilor, invidiei, maniei, urii, intereselor, patimii de a sclipi, de a placea si asa mai departe – lucruri din care se alcatuieste idolul egoismului inveterat.Adica atunci suntem in toate privintele idolatri si slujim din rasputeri unor dumnezei straini.
Ne aflam atunci in uitare de Dumnezeu, in intoarcere de la Dumnezeu, in vrajba impotriva lui Dumnezeu. Insa cand, in cele din urma, ne intampina mila lui Dumnezeu si El ne trimite duhul fricii Sale si al evlaviei, Imparatul nostru – constiinta si libertatea – se trezeste, incepe sa curete cu ravna imparatia sa de toti idolii, alunga patimile din toate puterile sale si in locul lor intipareste virtutile corespunzatoare, pentru a placea prin ele lui Dumnezeu, cu hotararea ca de acum inainte numai Lui sa-I slujeasca chiar cu pretul vietii. Atunci in altarul nostru va stapani nu egoismul, ci lepadarea de sine si devotamentul fata de Dumnezeu, iar in suflet si in trup va imparati in locul patimilor sfintele roade duhovnicesti: smerenia, blandetea, infranarea, curatia, dragostea, pacea, indelunga rabdare, harnicia si celelalte – si pe toate acestea, pentru Dumnezeu, pentru a placea Lui, cu simtamantul deplinei dependente de El si al indatoririlor constiintei, le indreapta dupa voia Lui si spre slava Lui. Atunci se refac in noi cugetarea la Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu, devotamentul fata de Dumnezeu, inchinarea la Dumnezeu. Dumnezeu incepe sa imparateasca in noi, iar tot ce este potrivnic neplacut Lui, de la mic la mare, inauntru si in afara, este alungat si nimicit. Iata si imparatia lui Dumnezeu in noi!
Sa nu cugete cineva: „Numai dumnezeiescul si numai Dumnezeu… si nimic altceva…nimic din bunatatile acestei lumi, care ne inconjoara, …ce greutate, ce uscaciune, ce lipsa de bucurie sa traiesti asa!” Dimpotriva, tocmai aici este locul nostru, cinul nostru, raiul nostru, cand nazuim catre Dumnezeu si indreptam totul spre a placea doar Lui. Pentru ca atunci cand are loc in noi asta, nici Dumnezeu nu ramane spectator exterior al acestor schimbari din noi, ci Insusi Se pogoara la noi si Se uneste cu sufletul nostru. Iar unde este Dumnezeu, acolo este fericirea. Ca mirele si mireasa care se iubesc, asa de fericite sunt sufletele care s-au unit cu Dumnezeu prin aceea ca si-au inchinat viata Lui. Trebuie doar sa respecte cu strictete conditiile aceste uniri si indatoririle pe care le implica ea. Apostolul a zis: caci sunt gelos pe voi (credinciosii nou-convertiti) cu gelozia lui Dumnezeu, fiindca v-am logodit unui singur barbat, ca sa va infatisez lui Hristos fecioara neprihanita (II Cor. 11, 2).
Stiti care sunt simtamintele miresei fata de mire?! Aceleasi simtaminte trebuie sa le aiba si sufletele noastre fata de Hristos Domnul. Miresei nici prin cap nu-i trece sa se uite la altceva si altcineva, ci se gandeste doar la mire, nutreste simtaminte de dragoste numai fata de mire. Aceeasi dispozitie trebuie s-o avem si noi fata de Domnul. Si abaterea doar cu gandurile la altceva in afara Lui, nu numai cu simtamintele si dispozitiile sufletesti, este deja incalcare a legaturii de nunta cu El. Domnul Dumnezeul tau este Dumnezeu gelos, zice prorocul (Deut. 4, 24). Asa cum sotul sau mirele e gelos, si Dumnezeu este gelos pe sufletele noastre. El nu poate suferi cand ne lipim inima de altceva in afara Lui. Insa dupa cum prin legea casnica sotia sau mireasa, desi se afla in relatii bune cu toata lumea, este devotata cu inima numai mirelui sau ori sotului, asa si sufletul, chiar daca ocupa cu toate cele cu care prin conditiile sale de viata nu are cum sa nu se ocupe, launtric trebuie sa nazuiasca tot numai spre Dumnezeu. Mirele ori sotul nu se uita la cat este de mare sau cat de marunta persoana spre care vrea sa se uite nevasta ori mireasa lui, ci nu sufera insasi aceasta abatere, indiferent de obiectul ei: si Dumnezeu Se manie pe suflet daca acesta nutreste patimire fata de vreun lucru, mic sau mare. Si El vede toate acestea. Mireasa tot mai poate sa ascunda de mire faptul ca launtric il insala, dar de Dumnezeu nimic nu se poate ascunde. El vede tot si nu ramane nepasator fata de adulterul sufletului nostru… iar atunci trimite si pedeapsa la inceput, prin faptul ca indata restrange revarsarea darniciei Sale in suflet, care odata cu abaterea de la Dumnezeu incepe sa traiasca o stare de intunecare a gandurilor, de tulburare a sufletelor, de neoranduiala a simtamintelor … si asta daca abaterea este mica! Si atunci, ce sa mai zicem de abaterile mari?! Atunci Domnul pleaca, paraseste sufletul… divorteaza de el. Insa atunci cand nu Domnul Se uneste cu sufletul, stiti cine o face… Sa ne izbaveasca Domnul pe toti de aceasta nenorocire!
Asadar, fratilor, nu este prima data cand aduc vorba despre faptul ca nu cu o parte a noastra, ci pe de-a-ntregul trebuie sa ne supunem Domnului si sa ne daruim Lui, pentru ca, daca nu va veti indupleca sa faceti asta dintr-o data, macar in gand, in sufletul vostru, sa incepeti a zice: „Nu se poate, trebuie sa-L caut pe Domnul si sa tind numai catre El cu toata fiinta mea. Nu ramane decat ori sa pier, ori sa fac asa. Nu pot sluji si lui Dumnezeu, si mamonei(Mt. 6,24). Cine nu este cu Mine, a zis Domnul, acela impotriva Mea este, si cine nu aduna cu Mine, risipeste (Lc. 11,23)”.
Nu va infricosati! Sa pastrati in gand faptul ca o asemenea randuiala de viata nu este silnicie, ci iesire la libertate, nu este necaz, ci fericire, nu este lipsa, ci intrare in plinatatea bunastarii. Si aceasta pastrand in gand, sa va nevoiti corespunzator cu fapta. Domnul sa trimita barbatie inimii voastre si tarie duhului vostru! Amin!”