Sufletul dupa moarte si pana la inviere. Salvarea din iad a mortilor nostri - Carti.Crestinortodox.ro

Sufletul dupa moarte si pana la inviere. Salvarea din iad a mortilor nostri

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
15,00Lei
In stoc

În vremurile noastre de astăzi, tulburi din punct de vedere spiritual, raportarea marii majorităţi a oamenilor la realitatea de după moarte se împarte în două categorii

Descriere

Sufletul dupa moarte si pana la inviere. Salvarea din iad a mortilor nostri

În vremurile noastre de astăzi, tulburi din punct de vedere spiritual, raportarea marii majorităţi a oamenilor la realitatea de după moarte se împarte în două categorii:
- oameni pe care nu-i interesează decât viaţa aceasta, „să ne trăim viaţa, că numai o viaţă avem, iar dincolo vom vedea ce va fi dacă va fi”. Oameni pentru care banul este viaţa şi comoara lor, iar distracţiile sunt sufletul vieţii lor pământeşti. Aceştia consideră relatările despre viaţa de dincolo ca nişte basme, ca un subiect tabu despre care n-ai voie să vorbeşti sau nu contează ce spune Biserica.
- oamenii aplecaţi către fenomene paranormale, senzaţionale, lucruri cereşti amestecate cu înşelări diavoleşti. Pentru ei, nu se poate face diferenţă dintre o viziune ortodoxă pe linia Sfinţilor Părinţi, a cărţilor de cult şi a Vieţilor Sfinţilor, şi relatările despre viaţa de după moarte din ziarele paranormale de la tarabe.
În aceste condiţii, un creştin ortodox trebuie să se găsească bine statornicit în credinţă, să cunoască învăţătura Bisericii pentru a nu fi înşelat, fie de unii, fie de alţii.

În această carte sunt adunate, sumar, explicaţii şi mărturii asupra învăţăturii despre viaţa sufletului de la moartea trupului până la înviere, despre ajutorul Bisericii pentru sufletele plecate, ajutor ce se cheamă cultul morţilor, esenţial în Ortodoxie, arătând că dragostea noastră trece dincolo de moarte în veşnicie. Un subiect foarte important este învăţătura despre Vămile văzduhului şi Judecata particulară. Relatările nenumărate despre acestea vin să confirme că ele există şi să ne pregătim şi noi de pe pământ, pentru marea trecere, clipa înfricoşătoare a morţii.
O însemnare pe crucea mormântului unui fost monah, stă scrisă: „Ceea ce eşti tu acum, am fost şi eu. Şi ceea ce sunt eu acum, vei fi şi tu”. Trebuie să trăim cu conştiinţa că viaţa aceasta este doar o pregătire pentru cealaltă, un vis ce trece, o picătură de apă; dar de această picătură de apă depinde veşnicia noastră. Iar dacă veşnicia va fi un chin, degeaba ne-am născut şi am trăit pe pământ. Iar dacă va fi o fericire absolută, tot ce-am realizat pe pământ îl vom privi comparat cu veşnicia: scopul omului este mântuirea şi îndumnezeirea prin tot ce face aici în viaţă. Restul, „deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!”, zice Ecclesiastul (1,2). Dar sufletul trebuie să se întoarcă acasă la Dumnezeu Care l-a creat, aşteptând sfârşitul lumii, învierea generală, judecata finală şi bucuria comuniunii cu Dumnezeu în Împărăţie.
Toţi murim! Unii oameni însă, deşi ştiu că viaţa aceasta este trecătoare, o trăiesc ca pe una veşnică. Adună bogăţii, adună laude, adună cuceriri, toate pentru a-şi satisface propriile patimi. Alexandru Macedon a alergat mai în toată lumea şi a înconjurat-o cu arme biruitoare, pentru a o supune. Acest împărat aflând oarecare bărbaţi înţelepţi, filozofi iscusiţi întru toate, ale căror cuvinte priveau pe toţi cei ce le auzeau, ducându-se acolo, a voit să-i cerceteze. După cercetarea cea cu fapta şi din răspunsurile lor s-a încredinţat că sunt bărbaţi de o ascunsă şi prea adâncă înţelepciune ştiutori, şi a zis către dânşii :
-   „Cereţi vreun dar de la mine, îndată îl veţi lua”. Şi către acesta au răspuns filozofii:
-   „Voim să ne faci să nu murim!” A râs Macedon de aceste vorbe şi i-a batjocorit pe filozofi zicând către dânşii:
-   „Eu până acum v-am socotit înţelepţi, dar acum am cunoscut neînvăţarea şi necunoştinţa voastră. Mie, ceea ce-mi cereţi să vă dăruiesc, îmi este cu neputinţă. Cum vă voi dărui vouă ceea ce-mi cereţi?” Au zis către dânsul filozofii:
-   „Şi tu eşti muritor?”.
-   „Negreşit, sunt muritor”, a răspuns Împăratul. Zis-au ei atunci către dânsul:
- „Pentru ce, dar, ca şi când ai fi nemuritor, tulburi toată lumea, şi cu atâta sârguinţă şi sete a inimii tale te sileşti să o supui?”.
După ce a înfipt acest cui în sufletul lui Alexandru, filozofii s-au dus.

Iată de ce, este esenţial cum trăim viaţa aceasta, căci după moarte nu mai putem face nimic pentru noi înşine. Viaţa de acum devine preţioasă pentru cel ce o priveşte în lumina veşniciei, ca un mijloc şi bun prilej pentru mântuire. Şi atunci, nu merită orice osteneală, frig, foame, bătăi, boli, suferinţe, nedreptăţi, renunţări de tot felul, pentru viaţa veşnică ce ne aşteaptă?

Specificaţii

  • Editor: Agaton
  • ISBN: 9789731981079
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2009
  • Numar pagini: 192
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor
  • Magda Coman 08-07-2016
    5 din 5 stele
    Minuni cu scoaterea din iad a sufletelor

    2). Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos şi vedenia înfricoşată
    In viaţa Cuv. Andrei (2 oct.) se arată că odată a văzut cum duceau un mort la groapă iar în jur o mulţime nenumărată de arapi (draci) bucurându-se, urlând, jucând şi râzând fără ruşine. Din trupul acelui păcătos ieşea mare putoare, dar toate acestea le vedea numai Sfântul, din îngăduinţa lui Dumnezeu. Sfârşindu-se îngroparea a văzut pe îngerul păzitor al acelui suflet plângând cu mare jale şi mâhnire că diavolii l-au luat în stăpânirea lor. Intrebând cuviosul care au fost păcatele lui de l-au dus în iad, i-a răspuns îngerul: „Acest om era bărbat cinstit de împăratul, însă era foarte păcătos şi foarte cumplit în viaţa sa; după toate, era desfrânat, înşelător, nemilostiv, iubitor de argint, mincinos, urător de oameni, pomenitor de rău, luător de camătă şi călcător de jurământ; pe saracile slugile sale, le chinuia cu foamea, cu bătăile şi cu golătatea, fără haine şi fără încălţăminte, lăsându-ipe ei în zilele de iarnă... Şi a venit asupra lui secerişul şi l-a aflat pe el moartea nepocăit; şi negrăite păcate având, îi luară dracii sufletul lui; iar spurcatul lui trup, însuţi ai văzut cu cefei de batjocură era petrecut de duhurile răutăţii".

    3). Sf. Perpetua salvează din iad sufletul fratelui ei
    Ajungând în iad sufletul fratelui ei, Dinocrat, şi arătându-i chinurile cumplite, Sfânta Perpetua (1 feb.) începu, în închisoare fiind, să petreacă zilele şi nopţile în rugăciuni cu lacrimi şi suspine sâ se roage pentru mântuirea lui. Intr-o altă vedenie peste câteva zile, Sfânta l-a văzut acum bucurându-se într-un loc luminos şi vesel. Semn că încetaseră chinurile cumpliţilor vrăjmaşi.

    4). Cirus Luca (Chiril Lukaris) scapă sufletul fratelui său din iad
    Murind fratele său, călugăr, dar neîngrij indu-se de mântuirea sa, patriarhul Chirii i-a văzut sufletul în stăpânirea demonilor. Mergând la chilia aceluia, a găsit bani şi multe lucruri pe care toate le-a împărţit săracilor. Apoi avu următoarea vedenie: demonii se certau cu îngerii: Acest suflet este al nostru, căci faptele sale au fost rele!". Iar îngerii le spuneau că a fost scăpat prin rugăciuni şi milostenii. In cele din urmă demonii au fost risipiţi iar sufletul a scăpat din mâinile lor (Proloage, 12 august; N. Măndiţă, „Explicarea Sfintei Liturghii", ediţia 2002, p. 263; „Viaţa repauzaţilor",p. 80-81).

    5). Un stareţ scapă din iad sufletul ucenicului prin 40 de Sf. Liturghii
    Un stareţ cu viaţă sfântă avea un ucenic care niciodată nu-1 asculta şi-şi bătea joc mereu de cuvintele lui, deşi de multe ori îl mustra cu blândeţe. Peste câtva timp a murit ucenicul iar bătrânul l-a văzut în munca iadului chinuindu-se cumplit. Cerându-i cu amară rugăciune să se roage pentru el, se făcură 40 de Sf. Liturghii după care a văzut în vedenie cum s-a izbăvit de chin şi ieşise la viaţa de veci. Astfel a scăpat de vrăjmaşii cumpliţi care l-au chinuit („JPravila cea Mare", Târgovişte, glava 160; N. Măndiţă, op. cit., p.268).

    6). Istorisirea unui cuvios athonit
    Un cuvios ascet al Sf. Munte istorisi cum a intrat în mănăstire, în urma unui vis. Pe când era bolnav de moarte, în lume, se făcea că a fost dus să vadă chinurile iadului, unde urma şi el să meargă dacă nu se va îndrepta. Acolo văzu cum deodată unul din îngeri scoase din flăcări un suflet păcătos, negru ca şi cărbunele şi încărcat de lanţuri. Sufletul deveni curat şi luminos ca un înger, întrebând ce înseamnă această schimbare, îngerii au spus că multe milostenii şi rugăciuni, mai ales Sfinte Liturghii s-au făcut pentru acel suflet („Viaţa repausaţilor";N. Măndiţă, op. cit., p. 270).

    Iată cum grija pentru cel adormit scoate şi din iad multe suflete, scăpându-i de chinurile vrăjmaşilor.

    7). Păcătosul revenit la viaţă
    Un om ce avea soţie şi copii a murit, iar a doua zi a înviat, îndată el şi-a împărţit averea şi a lăsat o mică parte familiei, apoi s-a dus într-o pustie unde şi-a făcut o colibă mică lângă un râu. Acolo petrecea în cea mai aspră nevoinţă. Intra iarna îmbrăcat în râu, stătea până-i îngheţau hainele, apoi ieşea şi se punea într-un vas cu apă fiartă până se dezgheţa. Nişte pustnici văzând aceasta l-au rugat să nu se mai chinuiască, că-şi va omorî trupul. Atunci le-a spus că dacă ar fi văzut chinurile lui din iad, mai mare canon ar face. Rugat fiind să le spună cum a fost dincolo, a răspuns aşa: „Când a ieşit sufletul meu din acest ticălos trup, m-a însoţit un tânăr foarte frumos şi strălucit şi m-a dus într-o pădure mare, unde erau două bălţi, una plină de foc, foc scapăr ând; iar alta de gheaţă şi zăpadă foarte rece. Aceste bălţi erau pline de suflete omeneşti pe care le munceau dracii. Acei draci răi, urâţi, scârboşi şi înfiorători, scoteau sufletele acelor oameni păcătoşi dintr-o baltă şi le aruncau în cealaltă, apoi iarăşi în cea dintâi Şi aşa le torturau fără de nici o încetare... Pe când priveam eu aceasta au alergat spre mine mulţime de draci cu căngi înfocate ca să mă răpească. Eu văzându-i, am fost cuprins de o mare groază, care m-a înfiorat cumplit. Atunci s-a arătat o lumină ca o stea care nu i-a lăsat, ci le-a zis: „ Stăpânul a poruncit ca să se întoarcă sufletul lui în trup şi să sepocăiască ", şi aşa m-a înviat. Pentru aceasta, iubiţilor, am ales mai bine a mă munci puţin aici, decât în iad veşnic" (din cartea „Grădina pildelor")

    8). Preotul care citea pomelnicele la Proscomidie
    Intr-o parohie murind preotul, a venit altul. Peste câteva zile a încetat şi el din viaţă. In locul lui a venit altul, care încetă şi din viaţă în scurt timp. Aceasta a speriat pe candidaţii la preoţie din care cauză multă vreme parohia a rămas neocupată. In sfârşit, Episcopia a trimis fără voia fui un slujitor. Noul preot, intrând cu frică de Dumnezeu prima oară în Sf. Altar să slujească, vede într-o parte a Sfintei Mese un preot necunoscut, îmbrăcat în veşminte, având mâinile şi picioarele legate cu lanţuri de fier. Noul slujitor nu şi-a pierdut liniştea ci a continuat slujba fără a se îngriji de cel necunoscut. La sfârşit, acela s-a făcut nevăzut. Acum înţelegea şi noul venit că o fi trimis din cealaltă lume cu un anume scop, dar nu ştia care. Curând se va lămuri.

    La altă slujbă, preotul ferecat îşi ridica mâinile încătuşate şi le îndrepta într-o anumită parte. Aceasta s-a făcut de mai multe ori. Uitându-se cu atenţie noul venit la direcţia spre care arăta, a băgat de seamă că jos lângă perete era un săculeţ vechi, pe care 1-a dezlegat, iar înăuntru a găsit o mulţime de pomelnice date de credincioşi pentru a fi pomeniţi, vii sau morţi. Acum a înţeles preotul că aceste pomelnice vor fi fost din timpul acelui slujitor pe care nu le-a citit la nici o Liturghie. De aceea, în timpul slujbei, la Proscomidie, a început a pomeni numele tuturor de pe pomelnicele din sac. Când le-a sfârşit pe toate, deodată au căzut lanţurile cu sunet mare la pământ, de pe acel încătuşat, care rămânând liber, se apropie de preotul sluj itor şi fără a zice vreun cuvânt, îi făcu metanie Până la pământ. Apoi s-a făcut nevăzut atât el cât şi cătuşele. De atunci nu s-a mai arătat. A fost semnul iertării din partea lui Dumnezeu şi al slobozirii din munca iadului.

    Iată cât de importante sunt rugăciunile pentru morţi, cu deosebire pomenirea la Proscomidie, slujba pregătitoare a Sfintei Liturghii (N. Măndiţă, „Oglinda duhovnicească", vol. 3 -Marea răspundere a preoţilor pentru Sf. Liturghii ce li se plătesc).

  • gorgan livia 19-05-2016
    5 din 5 stele
    Sufletul dupa moarte si pana la inviere. Salvarea din iad a mortilor nostri

    sufletul dupa moarte

Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor