Magda Coman 08-07-2016

2). Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos şi vedenia înfricoşată
In viaţa Cuv. Andrei (2 oct.) se arată că odată a văzut cum duceau un mort la groapă iar în jur o mulţime nenumărată de arapi (draci) bucurându-se, urlând, jucând şi râzând fără ruşine. Din trupul acelui păcătos ieşea mare putoare, dar toate acestea le vedea numai Sfântul, din îngăduinţa lui Dumnezeu. Sfârşindu-se îngroparea a văzut pe îngerul păzitor al acelui suflet plângând cu mare jale şi mâhnire că diavolii l-au luat în stăpânirea lor. Intrebând cuviosul care au fost păcatele lui de l-au dus în iad, i-a răspuns îngerul: „Acest om era bărbat cinstit de împăratul, însă era foarte păcătos şi foarte cumplit în viaţa sa; după toate, era desfrânat, înşelător, nemilostiv, iubitor de argint, mincinos, urător de oameni, pomenitor de rău, luător de camătă şi călcător de jurământ; pe saracile slugile sale, le chinuia cu foamea, cu bătăile şi cu golătatea, fără haine şi fără încălţăminte, lăsându-ipe ei în zilele de iarnă... Şi a venit asupra lui secerişul şi l-a aflat pe el moartea nepocăit; şi negrăite păcate având, îi luară dracii sufletul lui; iar spurcatul lui trup, însuţi ai văzut cu cefei de batjocură era petrecut de duhurile răutăţii".

3). Sf. Perpetua salvează din iad sufletul fratelui ei
Ajungând în iad sufletul fratelui ei, Dinocrat, şi arătându-i chinurile cumplite, Sfânta Perpetua (1 feb.) începu, în închisoare fiind, să petreacă zilele şi nopţile în rugăciuni cu lacrimi şi suspine sâ se roage pentru mântuirea lui. Intr-o altă vedenie peste câteva zile, Sfânta l-a văzut acum bucurându-se într-un loc luminos şi vesel. Semn că încetaseră chinurile cumpliţilor vrăjmaşi.

4). Cirus Luca (Chiril Lukaris) scapă sufletul fratelui său din iad
Murind fratele său, călugăr, dar neîngrij indu-se de mântuirea sa, patriarhul Chirii i-a văzut sufletul în stăpânirea demonilor. Mergând la chilia aceluia, a găsit bani şi multe lucruri pe care toate le-a împărţit săracilor. Apoi avu următoarea vedenie: demonii se certau cu îngerii: Acest suflet este al nostru, căci faptele sale au fost rele!". Iar îngerii le spuneau că a fost scăpat prin rugăciuni şi milostenii. In cele din urmă demonii au fost risipiţi iar sufletul a scăpat din mâinile lor (Proloage, 12 august; N. Măndiţă, „Explicarea Sfintei Liturghii", ediţia 2002, p. 263; „Viaţa repauzaţilor",p. 80-81).

5). Un stareţ scapă din iad sufletul ucenicului prin 40 de Sf. Liturghii
Un stareţ cu viaţă sfântă avea un ucenic care niciodată nu-1 asculta şi-şi bătea joc mereu de cuvintele lui, deşi de multe ori îl mustra cu blândeţe. Peste câtva timp a murit ucenicul iar bătrânul l-a văzut în munca iadului chinuindu-se cumplit. Cerându-i cu amară rugăciune să se roage pentru el, se făcură 40 de Sf. Liturghii după care a văzut în vedenie cum s-a izbăvit de chin şi ieşise la viaţa de veci. Astfel a scăpat de vrăjmaşii cumpliţi care l-au chinuit („JPravila cea Mare", Târgovişte, glava 160; N. Măndiţă, op. cit., p.268).

6). Istorisirea unui cuvios athonit
Un cuvios ascet al Sf. Munte istorisi cum a intrat în mănăstire, în urma unui vis. Pe când era bolnav de moarte, în lume, se făcea că a fost dus să vadă chinurile iadului, unde urma şi el să meargă dacă nu se va îndrepta. Acolo văzu cum deodată unul din îngeri scoase din flăcări un suflet păcătos, negru ca şi cărbunele şi încărcat de lanţuri. Sufletul deveni curat şi luminos ca un înger, întrebând ce înseamnă această schimbare, îngerii au spus că multe milostenii şi rugăciuni, mai ales Sfinte Liturghii s-au făcut pentru acel suflet („Viaţa repausaţilor";N. Măndiţă, op. cit., p. 270).

Iată cum grija pentru cel adormit scoate şi din iad multe suflete, scăpându-i de chinurile vrăjmaşilor.

7). Păcătosul revenit la viaţă
Un om ce avea soţie şi copii a murit, iar a doua zi a înviat, îndată el şi-a împărţit averea şi a lăsat o mică parte familiei, apoi s-a dus într-o pustie unde şi-a făcut o colibă mică lângă un râu. Acolo petrecea în cea mai aspră nevoinţă. Intra iarna îmbrăcat în râu, stătea până-i îngheţau hainele, apoi ieşea şi se punea într-un vas cu apă fiartă până se dezgheţa. Nişte pustnici văzând aceasta l-au rugat să nu se mai chinuiască, că-şi va omorî trupul. Atunci le-a spus că dacă ar fi văzut chinurile lui din iad, mai mare canon ar face. Rugat fiind să le spună cum a fost dincolo, a răspuns aşa: „Când a ieşit sufletul meu din acest ticălos trup, m-a însoţit un tânăr foarte frumos şi strălucit şi m-a dus într-o pădure mare, unde erau două bălţi, una plină de foc, foc scapăr ând; iar alta de gheaţă şi zăpadă foarte rece. Aceste bălţi erau pline de suflete omeneşti pe care le munceau dracii. Acei draci răi, urâţi, scârboşi şi înfiorători, scoteau sufletele acelor oameni păcătoşi dintr-o baltă şi le aruncau în cealaltă, apoi iarăşi în cea dintâi Şi aşa le torturau fără de nici o încetare... Pe când priveam eu aceasta au alergat spre mine mulţime de draci cu căngi înfocate ca să mă răpească. Eu văzându-i, am fost cuprins de o mare groază, care m-a înfiorat cumplit. Atunci s-a arătat o lumină ca o stea care nu i-a lăsat, ci le-a zis: „ Stăpânul a poruncit ca să se întoarcă sufletul lui în trup şi să sepocăiască ", şi aşa m-a înviat. Pentru aceasta, iubiţilor, am ales mai bine a mă munci puţin aici, decât în iad veşnic" (din cartea „Grădina pildelor")

8). Preotul care citea pomelnicele la Proscomidie
Intr-o parohie murind preotul, a venit altul. Peste câteva zile a încetat şi el din viaţă. In locul lui a venit altul, care încetă şi din viaţă în scurt timp. Aceasta a speriat pe candidaţii la preoţie din care cauză multă vreme parohia a rămas neocupată. In sfârşit, Episcopia a trimis fără voia fui un slujitor. Noul preot, intrând cu frică de Dumnezeu prima oară în Sf. Altar să slujească, vede într-o parte a Sfintei Mese un preot necunoscut, îmbrăcat în veşminte, având mâinile şi picioarele legate cu lanţuri de fier. Noul slujitor nu şi-a pierdut liniştea ci a continuat slujba fără a se îngriji de cel necunoscut. La sfârşit, acela s-a făcut nevăzut. Acum înţelegea şi noul venit că o fi trimis din cealaltă lume cu un anume scop, dar nu ştia care. Curând se va lămuri.

La altă slujbă, preotul ferecat îşi ridica mâinile încătuşate şi le îndrepta într-o anumită parte. Aceasta s-a făcut de mai multe ori. Uitându-se cu atenţie noul venit la direcţia spre care arăta, a băgat de seamă că jos lângă perete era un săculeţ vechi, pe care 1-a dezlegat, iar înăuntru a găsit o mulţime de pomelnice date de credincioşi pentru a fi pomeniţi, vii sau morţi. Acum a înţeles preotul că aceste pomelnice vor fi fost din timpul acelui slujitor pe care nu le-a citit la nici o Liturghie. De aceea, în timpul slujbei, la Proscomidie, a început a pomeni numele tuturor de pe pomelnicele din sac. Când le-a sfârşit pe toate, deodată au căzut lanţurile cu sunet mare la pământ, de pe acel încătuşat, care rămânând liber, se apropie de preotul sluj itor şi fără a zice vreun cuvânt, îi făcu metanie Până la pământ. Apoi s-a făcut nevăzut atât el cât şi cătuşele. De atunci nu s-a mai arătat. A fost semnul iertării din partea lui Dumnezeu şi al slobozirii din munca iadului.

Iată cât de importante sunt rugăciunile pentru morţi, cu deosebire pomenirea la Proscomidie, slujba pregătitoare a Sfintei Liturghii (N. Măndiţă, „Oglinda duhovnicească", vol. 3 -Marea răspundere a preoţilor pentru Sf. Liturghii ce li se plătesc).

gorgan livia 19-05-2016

sufletul dupa moarte