Invataturi din Evanghelie pentru omul modern. vol. 2 - Carti.Crestinortodox.ro

Invataturi din Evanghelie pentru omul modern. vol. 2

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
20,00Lei
In stoc

Cartea de fata reprezinta un fenomen unic si inestimabil in literatura ortodoxa a secolului XX: un sfant al vremurilor moderne, cu experienta unui razboi mondial, a inchisorilor si prigoanelor, ia una dintre Evanghelii si o explica de la un cap la altul.

Descriere

Invataturi din Evanghelie pentru omul modern. vol. 2

Scrisa cu rar talent literar, plina de numeroase exemplificari si istorii din viata, aceasta lucrare monumentala, fara egal in ultima suta de ani, se citeste pe nerasuflate: frumusetea stilului, limpezimea expunerii, bogatia cunoasterii duhovnicesti pe care o aduce se impletesc intr-una dintre cele mai ziditoare lecturi care pot fi recomandate crestinilor vremii noastre.

  • Cum sa ne rugam in asa fel incat Domnul sa ne auda
  • Cum sa cultivam in noi iubirea de Dumnezeu
  • Despre judecata lui Dumnezeu si indelunga Lui rabdare
  • Despre rugaciune si increderea in voia lui Dumnezeu
  • Urmarile pacatului in viata omului
  • Despre lepadarea de Hristos, despre smerenie si pocainta
  • Urmarile inabusirii glasului constiintei.
  • Pilda rabdarii lui Hristos
  • Puterea nadejdii crestine 

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731363660
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2013
  • Numar pagini: 344
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor
  • CrestinOrtodox 09-11-2014
    5 din 5 stele
    Articol din cartea Invataturi din Evanghelie pentru omul modern

    Există, în fine, o categorie destul de numeroasă de oameni a căror relaţie cu Dumnezeu poate fi definită prin-tr-un cuvânt destul de grosolan: cerşetorie. Aceştia îşi aduc aminte de Dumnezeu doar la nevoie şi la necaz, şi vin la El doar ca să ceară şi să primească ceva. In multe parohii de ţară se observă acum fenomenul următor: dacă totul le merge bine oamenilor, dacă n-au greutăţi în viaţă, bisericile sunt goale; nici măcar de sărbători nu vine aproape nimeni, în afara câtorva băbuţe evlavioase. Se repetă fenomenul de care era nemulţumit autorul Deuteronomului: A mâncat lacom si s-a îngrăşat Israel şi s-a făcut îndărătnic; îngrăşatu-s-a, îngraşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime; a părăsit pe Dumnezeu şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale (Deut. 32, 15). Insă când vine seceta, când se usucă lanurile, pârjolite de arşiţa soarelui, când pe cer nu-i nici un norişor care să făgăduiască ploaie, oamenii îi cer imediat preotului să facă rugălciuni pentru ploaie...

    Ne purtăm mai frumos până şi cu oamenii. Pe mulţi oameni nu vrem decât să îi admirăm, fără să aşteptăm şi fără să cerem nimic de la ei, pe când de la Dumnezeu doar cerlşim, şi adeseori cerem, în locul pâinii celei de toate zilele, o masă de bagatele inutile. Cineva observa că în biserică lumea începe să-şi facă cruce cu deosebită osârdie atunci când se face cerere pentru „cei care stau de faţă, aşteptând de la Tine mare şi bogată milă".

    Or, porunca lui Dumnezeu este limpede.

    Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.

    Ce înseamnă asta şi cum trebuie să fie relaţia noastră cu Dumnezeu?

    „A-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, spune părinltele Ioan din Kronstadt, înseamnă a nu avea împătimire faţă de ceva din această lume şi a-ţi da inima cu desăvârşire Domnului Dumnezeu, făcând în toate privinţele voia Lui, nu voia ta; a-L iubi din tot sufletul înseamnă a avea mintea întotdeauna în Dumnezeu, a-ţi statornici în El toată inima Şi a-ţi încredinţa toată voia voii Lui în toate împrejurările -atât îmbucurătoare, cât şi întristătoare - ale vieţii; a-L iubi din toată puterea ta înseamnă a-L iubi în aşa fel încât nici o putere potrivnică, nici un fel de împrejurare a vieţii să nu ne poată rupe de iubirea de Dumnezeu: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici înălţimea, nici adâncimea, nici sabia; a-L iubi din tot cugetul înseamnă a te gândi totldeauna la Dumnezeu, la bunătatea, la îndelungă-răbdarea, la sfinţenia, la înţelepciunea, la atotputernicia, la lucrurile Lui, şi a fugi din răsputeri de gândurile deşarte şi de aduce-rile-aminte viclene. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi din tot sufletul dreptatea şi a urî din tot sufletul fărădelelgea, după cuvântul Psalmistului: Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea (Ps. 44, 9); a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a te urî pe tine însuţi, adică a-ţi urî omul cel vechi: Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte... chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu (Lc. 14, 26). In noi, în gândurile noastre, în inima noastră şi în voia noastră se află o putere rea, din cale-afară de vie şi lucrătoare, care întotdeauna, zi de zi, clipă de clipă, se străduie să ne depărteze de Dumnezeu insuflându-ne gânduri, pofte, griji, planuri, întreprinderi, cuvinte, fapte deşarte, stârnind patimile şi împingându-ne cu putere la ele, şi anume la răutate, invidie, lăcomie, trufie şi iubire de cinstiri, slavă deşartă, lenevie, neascultare, îndărătlnicie, înşelăciune, neînfrânare."

    „A-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, continuă el, înseamnă a-L iubi fără să te împărţi între iubirea de Dumnelzeu şi iubirea de această lume şi, îndeobşte, de făptură; dacă, de pildă, te rogi, roagă-te nu cu inimă împărţită, nu te lăsa împrăştiat de gândurile deşarte, de împătimirile lumeşti, ci fii cu totul în Dumnezeu, în iubirea Lui."

    Inima omului trebuie să-I aparţină pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Cel ce ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine, spune Domnul (Mt. 10, 37).

    Tocmai cu această dragoste puternică şi neîmpărţită II iubeau pe Dumnezeu slujitorii şi nevoitorii Lui credincioşi, păzindu-şi cu râvnă această întregime a simţământului de toate înrâuririle străine.

    Spre sfârşitul domniei lui Septimiu Sever, în timpul unei prigoane împotriva creştinilor, între numeroşii osândiţi la moarte se afla şi o tânără nobilă - Vibia Perpetua. Aceasta a fost ruptă de familie, de copil, şi aruncată ca o criminală în închisoarea umedă, înăbuşitoare... Pentru sărmana femelie au venit zile chinuitoare. Bolţile scunde şi întunecate ale închisorii o apăsau, iar sufletul ei chinuit năzuia către pruncul rămas fără mamă - însă doar lepădarea de Hristos îi putea deschide uşile zăvorâte ale temniţei. Iată că a fost stabilită şi ziua execuţiei. Inainte ca Perpetua să iasă în arene circului, unde fiarele flămânde şi sângeroase îşi aşteptau deja victima, vădindu-şi nerăbdarea prin răgete groaznice, la picioare i s-a aruncat bătrânul ei tată... Acesta îi ţinea în braţe copilul şi, scăldat în lacrimi, îşi implora fiica să renunţe la creştinism. Pruncul nevinovat îi zâmbea, şi cu surâsul său îngeresc parlcă îi trimitea ultimul rămas-bun. Cumplită clipă... în inima Perpetuei s-a trezit cu toată puterea iubirea faţă de fiul său, şi simţământul de mamă a intrat în luptă cu credinţa ei de creşltină. Deodată, ca o suflare de vânt uşor, au ajuns la sufletul ei cuvintele uitate ale Mântuitorului: Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine... Un sărut grăbit, fierbinte, copilului, şi muceniţa a ieşit cu îndrăzlneală în arena circului: în ea mama a fost învinsă de creştina!

    Atunci când la Cuviosul Pimen, care se nevoia în pustie, au venit bătrânii lui părinţi, nu a vrut să-i primească, penltru ca nu cumva să se trezească în sufletul lui ataşamentul de casa părintească şi să-l tragă din pustie în lume iubirea faţă de cei apropiaţi.

    ..Dumnezeu vede că vă iubesc - le spunea un alt sfânt bătrân, care ducea viaţă pustnicească, fraţilor care veneau sa-i viziteze -, dar nu pot să fiu şi cu voi, şi cu Dumnezeu!"

    Nimeni nu era mai presus de Dumnezeu în iubirea lor! A-L iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul înseamnă a-L iubi cu toate puterile şi capacităţile sufleteşti, nu doar cu mintea fără să ia parte inima şi voinţa. Există numeroşi oameni cărolra le place să se gândească la Dumnezeu, care vorbesc mult despre El, care studiază Sfânta Scriptură, dar în inima cărora nu există altceva în afara unei curiozităţi reci. Cărturarii din vremea Domnului cunoşteau foarte bine textul scripturistic, îşi petrecuseră întreaga viaţă comentând-o şi ştiau Biblia în asemenea măsură, încât puteau să spună fără greş de câte ori se repetă în ea fiecare literă - şi totuşi, aceasta era o atitudine rece, pur cerebrală, nu dragoste autentică. Adresându-Se lor, Domnul spune de-a dreptul: V-am cunoscut că n-aveţi în voi iubirea de Dumnezeu (In 5,42). Pe de altă parte, poţi să şi ai în inimă un oarecare simţământ de atracţie şi chiar de evlavie faţă de Dumnezeu, şi totuşi să nu împlineşti poruncile Lui în viaţă. Asta înseamnă că voinţa omului nu s-a pătruns încă de iubirea de Dumnezeu, şi ca atare nu este încă iubire adevărată. Iubirea de Dumnezeu cu tot cugetul începe atunci când Domnul devine centrul tuturor gândurilor noastre şi când cugetul nostru este atras irezistibil de către El, oricare ar fi lucrul cu care ne ocupăm. Această concentrare a gândulrilor în Dumnezeu se obţine cu mari eforturi, şi sfinţii nevolitori şi-au dat multă străduinţă pentru a-şi păzi mintea de impresiile inutile şi aducătoare de împrăştiere.

  • Amalia 09-03-2014
    5 din 5 stele
    Invataturi de folos

    Am comandat ambele volume ale cartii 'Invataturi din Evanghelie pentru omul modern' de pe internet. Prin invataturile cuprinse m-au ajutat sa descopar frumusetea ascunsa inlauntrul Sfintei Scripturi.

Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor