Spovedania unui pacatos
Împresurați de ispite și de încercări, chinuiți de obiceiuri și de amintiri rele, avem nevoie de o călăuză care să ne îndrume printre prăpăstiile și cețurile propriilor suflete. Un astfel de îndrumător este cartea Episcopului Porfirie Uspenski, unul...
Descriere
Spovedania unui pacatos
Împresurați de ispite și de încercări, chinuiți de obiceiuri și de amintiri rele, avem nevoie de o călăuză care să ne îndrume printre prăpăstiile și cețurile propriilor suflete.
Un astfel de îndrumător este cartea Episcopului Porfirie Uspenski, unul dintre cei mai aleși ierarhi ai Bisericii Ruse din al XIX‑lea veac. Urmând calea fără greș a Părinților, ea ne ajută, pe de o parte, să ne dăm seama de propriile neputințe și neajunsuri, iar, pe de alta, ne arată căile sigure de ieșire din impasurile duhovnicești.
Tradus de Eugeniu Rogoti
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731365282
- An aparitie: 03 Mai 2016
- Numar pagini: 88
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 11 x 20 cm
Un creştin desăvârşit are tendinţa de a împlini poruncile lui Dumnezeu şi setea de a fi îndreptat prin credinţa în Mântuitorul, căci ştie că, după firea noastră, nu putem împlini toate poruncile, iar dacă le împlinim, nu facem aceasta întotdeauna cu convingere.
Dar în mine este o tendinţă continuă de a încălca poruncile lui Dumnezeu şi dacă aştept îndreptare, aceasta se întâmplă doar atunci când mă pregătesc de spovedanie, iar în celelalte zile păcătuiesc din nou. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, şi primeşte-mi pocăinţa, ajutându-mă să pun început bun prin împlinirea a trei, două, sau măcar a uneia dintre poruncile Tale, iar credinţa în Mântuitorul mi-o întăreşte, ca să rămână măcar aceasta în mine, ca un vlăstar al vieţii creştine care, cu timpul, să aducă roadele sale.
Creştinul desăvârşit are o lumină interioară care arată toate ascunzişurile inimii lui, ajutându-l să-şi cunoască starea sufletului pentru desăvârşirea continuă. Aceasta este chibzuinţă duhovnicească care testează conformitatea cu poruncile divine şi probează curăţia gândurilor, a dorinţelor, a înclinaţiilor şi a acţiunilor şi dă o direcţie cât mai bună în viaţa creştinului. Cu ajutorul acestei lumini, creştinul vede şi ştie dacă, pe lângă cele duhovniceşti, în el se adună şi cele trupeşti sau nu, de exemplu: dacă alături de milostivire sau prietenie se adaugă şi dragostea necurată; dacă pe lângă ospitalitate se adaugă şi dorinţa proprie de a se înveseli; dacă pe lângă chibzuinţă se adaugă viclenia; pe lângă dreptate, cruzimea; pe lângă smerenie, lipsa de dorinţă în a sluji aproapelui; pe lângă speranţă, lenevia; pe neprihanire, egoismul sau mania, pe langa toate, vanitatea.