Această carte tratează despre trei sfinţi care au fost martirizaţi de turci în anul 1463, la zece ani după cădereaConstantinopolului, capitala marelui stat creştin ortodox cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin. Martiriul lor a avut loc în insula Lesbos, numită şi Mytilene, în partea de nord-est a Mării Egee. Deşi au trecut la Domnul cu mai bine de cinci secole în urmă, ei au început să se arate la numeroase persoane de curând, în 1959, în satul Thermi, Lesbos, şi în locul în care au suferit mucenicia – Karyes, în apropiere de Thermi. Numele acestor mucenici sunt: Rafael, Nicolae şi Irina.

Acest volum îşi are începuturile în luna august 1961,atunci când am vizitat pentru prima oară satul Thermi şi locul de la Karyes, unde a avut loc martiriul. Spre sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie din acel an, dar şi mai apoi, am discutat cu diferite persoane care îi văzuseră pe sfinţi în vise sau în vedenii. Printre ele s-aunumărat Anghelos şi Vasiliki Rallis, proprietari ai unor livezi de măslini din Karyes, acolo unde sfinţii au fost martirizaţi; Angeliki Marangou, mama lui Vasiliki Rallis;Doukakis Tsolakis, angajat al familiei Rallis în livezile lor de măslini, şi soţia sa, Maria; surorile Myrsina şi Maria Dourgouna; pescarul Kostas Kanellos; ieromonahul Pahomie din Pyrgoi Thermis, Lesbos; părintele Vasilios Bamias din Moria, Lesbos; doamna Ecaterina Lytras din Pamphila, Lesbos, şi Alexandros Naoum, un tânăr care a lucrat în Europa pentru compania Philips (producătoare de aparatură electronică) şi care petrecuse câteva zile la Thermişi Karyes. Materialul pe care l-am adunat din discuţiile avute cu aceştia apare în capitolul introductiv.

El constituie o principală şi importantă sursă de informare cu privire la neobişnuitele şi impresionantele evenimente de la Thermi şi Karyes. Aproximativ două treimi din capitolul introductiv este constituit din aceste date.

În respectivul capitol, istorisesc evenimentele care auînceput în 1959, şi alte câteva de mai înainte, şi continui cu cele care au avut loc în anii ce au urmat, până la cele din ultima decadă. Pe lângă datele adunate în urma discuţiilor şi a vizitelor făcute la Karyes, prezint şi materialul adunat din cartea Un mare semn (Semeion Mega) a lui Fotie Kontoglou, cunoscut ca mare iconar şi scriitor, precum şi din publicaţiile recente, alcătuite de alţi autori, despre sfinţii din Thermi şi Mănăstirea „Sfântul Rafael”.

Cartea lui Kontoglou, care a fost pentru prima oară publicată la Atena în primăvara anului 1962, este cea maibogată sursă de informaţii cu privire la evenimentele petrecute între anii 1959 şi 1962, la Thermi şi Karyes. După Un mare semn, au fost publicate şi alte cărţi semnificative. Le prezint şi pe acestea, folosindu-le drept sursă de inspiraţie. Mai departe vorbesc despre fundarea Mănăstirii „Sfântul Rafael” din Karyes, despre înălţarea de biserici închinate Sfinţilor Rafael, Nicolae şi Irina în Grecia şi în străinătate, precum şi despre alte probleme legate de aceşti sfinţi.

După „Cuvântul introductiv” prezint în traducere „Sinaxarul” sau „Vieţile sfinţilor” alcătuit de distinsul imnograf părintele Gherasimos Microgiannanitis din Sfântul Munte. Această „Viaţă”, care face parte slujba pe care a alcătuit-o în cinstea sfinţilor şi care a fost publicată în 1964, oferă o istorisire concisă şi elocventă despre aceşti sfinţi, în stilul ortodox tradiţional al vieţilor sfinţilor.

„Viaţa” este urmată de trei capitole ce cuprind relatări ale unor tămăduiri minunate săvârşite de Sfântul Rafael. Le-am ales pe acestea din diferite cărţi şi le-am tradus. Primul capitol cuprinde o selecţie de astfel de tămăduiri din cartea lui Kontoglou, Un mare semn; al doilea capitol le înfăţişează pe cele descrise în broşura mitropolitului Iakovos Kleomvrotos, Sfântul Rafael şi Sfânta Mănăstire de la Karyes, Mytilene(Mytilene, 1968); în vreme ce al treilea capitol prezintă o selecţie a unor astfel de tămăduiri preluate din alte cărţi, mai recente, pe care le menţionez în notele de subsol.

Urmează Povăţuiri duhovniceşti ale Sfântului Rafael, pe care le-am cules din diferite publicaţii (specific sursele în cadrul notelor de subsol); Învăţături de la sfinţii din Thermi, în care prezint unele din propriile mele cugetări despre semnificaţia arătărilor sfinţilor din Thermi şi a unor evenimente legate de acestea; şi Reflecţii asupra arătărilor sfinţilor de Fotie Kontoglou. Ultimul capitol menţionat este o versiune prescurtată a epilogului emoţionant, dar şi provocator al cărţii lui Kontoglou, Un mare semn.

Pentru cei interesaţi în lecturi suplimentare cu privirela noile arătări ale sfinţilor din Thermi, am adăugat la sfârşitul acestui volum o Bibliografie.

Întrucât termenii „vis” şi „vedenii” apar adesea în textele ce urmează, trebuie să spun câteva cuvinte cu privire la sensul lor în această lucrare. Aceşti termeni trebuie înţeleşi potrivit sensului în care se află ei în Sfânta Scriptură – referitor la experienţele persoanelor cucernice descrise aici – şi în lumina a ceea ce Părinţii Bisericii au spus despre vise şi vedenii. Părinţii fac deosebire între diferite tipuri de experienţe vizuale şi auditive pe care oamenii le au în somn.

Astfel, Sfântul Grigorie de Nyssa (sec. al IV-lea), în tratatul său Despre facerea omului, spune că unele vise sunt provocate de anumite schimbări organice care au loc în timpul somnului; altele sunt provocate de activităţile fizice sau psihice ale zilei şi altele sunt de provenienţă suprafirească, fiind manifestări ale divinităţii. Ultimele, spune el, sunt rare şi sunt dăruite „câtorva, foarte puţini, care s-au învrednicit de o evidentă comunicare cu Divinitatea... Noi trebuie să admitem aceste cazuri ca fiind excepţionale şi să nu le punem în rând cu visele obişnuite” (XIII).

Un alt Părinte al Bisericii, Sfântul Nichita Stithatul(sec. al XI-lea), detaliază şi mai mult, descriind natura feluritelor tipuri de vise. Iată ce spune el:

„Dintre cele văzute în timpul somnului, unele sunt vise (enypnia), altele sunt vedenii (descoperiri – horaseis, optasiai), iar altele sunt revelaţii (apokalypseis).

Viselesunt acele experienţe sufleteşti care nu rămân neschimbate în facultatea minţii de reprezentare, ci sunt confuze şi se schimbă mereu de la un lucru la altul. De la acestea nu se obţine nici un folos de cei ce le văd, iar ceea ce a fost văzut se pierde în momentul trezirii. Prin urmare, persoanele serioase nu trebuie să le bage în seamă. Vedeniile, pe de altă parte, sunt acele experienţe sufleteşti care rămân neschimbate. Ele nu suferă vreo transformare de la un lucru la altul, ci rămân imprimate în minte timp de mulţi ani, nefalsificate, şi, mai ales, ne indică rezultatul celor ce vor fi şi aduc folos sufletului prin pocăinţa pe care o provoacă şi prin contemplarea unor privelişti înspăimântătoare. Acestea îl pun pe gânduri pe cel ce le vede şi îl umplu de teamă, din pricina lucrurilor înspăimântătoare şi neschimbate care sunt văzute.

Persoanele serioase trebuie să acorde o mare importanţă vedeniilor. În fine, revelaţiilesunt acele lucruri contemplate de către minte (theoriai), care apar independent de toate simţurile, într-un suflet foarte curat şi luminat. Acestea aduc tăria unor anumite lucruri şi noţiuni neobişnuite şi dumnezeieşti, a tainelor celor ascunse ale lui Dumnezeu, şi ne aduc la cunoştinţă rezultatul unor foarte importante probleme legate de omenire.” (Filocalia, vol. 3, Atena, 1960, pp. 313-314)

„Visele” din această carte aparţin celei de-a treia categorii de vise despre care ne vorbeşte Sfântul Grigorie de Nyssa şi celei de a doua şi a treia categorii descrise de Sfântul Nichita Stithatul – adică „vedenii” şi „revelaţii”. Însă în cartea de faţă cuvântul „vedenie” a fost folosit cu un sens diferit, şi anume, acela care se referă la vederi suprafireşti experiate nu în timpul somnului, ci în stare de veghe.

Folosind astfel termenul „vedenie” i-am urmat lui Kontoglou şi persoanelor cu care am discutat, care vorbesc de horamata sau horaseis în descrierea arătărilor văzute în stare de veghe, şi le disting pe acestea de oneira, enypnia – termenii greceşti pentru „vise”. Kontoglou (Un mare semn, p. 45) mărturiseşte că sfinţii de la Thermi „le apar copilaşilor întotdeauna când aceştia sunt treji, în timp ce adulţilor le apar şi lor în stare de veghe, dar de cele mai multe ori în vise, fapt care se potriveşte cu cele spuse de Dumnezeu: «Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea» (Ioil 3, 1)”.

Trebuie menţionat faptul că în acelaşi capitol în careSfântul Grigorie de Nyssa face diferenţa între diferitele feluri de vise, o face, de asemenea, între înfăţişările din vise(enypnia), în timpul somnului, şi apariţiile dumnezeieşti, care au loc în stare de veghe (kath hypar). El le numeşte pe acestea din urmă „vedenii”.

La finalul acestei Prefeţe, trebuie să menţionez că sunt îndatorat multor persoane care m-au îndemnat şi m-au încurajat să scriu această carte, şi care m-au ajutat în multe feluri să o finalizez. Impulsul iniţial de a o scrie mi l-a dat fericitul Fotie Kontoglou acum treizeci de ani. Acesta a fost întărit de pururea pomenitul mitropolit de Mytilene, Iakovos Kleomvrotos, a cărui binecuvântare am primit-o cu câteva luni înainte de mutarea sa la cele sfinte, în anul 1987; de Anghelos şi Vasiliki Rallis din Thermi şi de alţii cu care am discutat acolo sau în alte locuri din insula Lesbos despre visele şi vedeniile lor legate de cei trei sfinţi, dar şi de alţii din Grecia şi America, atât clerici, cât şi mireni.

Datorez mulţumiri cu totul deosebite, pentru ajutorul primit, pr. dr. Asterios Gherostergios, care a citit întreg manuscrisul, a corectat erorile tipografice şi mi-a oferit câteva comentarii de mare folos.

Constantin Cavarnos

Belmont, Massachusetts, martie 1990