Sfantul Rafail, Episcop de Brooklin, Pastorul cel bun al oilor pierdute in America
Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire. El nu a căutat cinste pentru sine. Indiferent de cost, indiferent de preţ, el I-a urmat lui Hristos. Oricât de grea Crucea, oricât de puţină răsplata, el I-a urmat.
Descriere
Sfantul Rafail, Episcop de Brooklin, Pastorul cel bun al oilor pierdute in America
Sfântul Rafail ne dezvăluie calea împărătească spre mântuire. El nu a căutat cinste pentru sine. Indiferent de cost, indiferent de preţ, el I-a urmat lui Hristos. Oricât de grea Crucea, oricât de puţină răsplata, el I-a urmat.
El exemplifică imaginea unui adevărat episcop ortodox iubitor al Sfintei Tradiţii. A primit credinţa de la înaintemergătorii săi şi a căutat să predea cu credincioşie această credinţă fiilor săi duhovniceşti. A fost un om de rugăciune. A iubit şi trăit viaţa liturgică a Bisericii, iar aceasta i-a fost sprijin duhovnicesc. Nu a fost un inovator; nu a „schimbat” nimic. În lucrarea sa pastorală nu a avut altă agendă decât cea de a fi credincios însărcinării pe care o primise. Fiecare gând şi plan al său a avut în centru poporul căruia-i slujea. Cum să-i împace pe duşmani? Cum să-i aducă înapoi pe cei lepădaţi? Cum să-i crească pe copii? Cum să înceapă o lucrare misionară? Ce educaţie să ofere unui preot?
Pe parcursul celor douăzeci de ani de slujire în Lumea Nouă, atât ca arhimandrit cât și ca episcop. Sfântul Rafail nu a încetat niciodată să viziteze credincioșii împrăștiați în tot cuprinsul țării. Aceasta a fost o constantă a slujirii sale: dorința de a îndura greutățile presupuse de aducerea Evangheliei și a tainelor sale mai aproape de oameni. Oferindu-i-se numeroase poziții de putere și confort în țara sa natală, Sfântul Rafail nu s-a abătut niciodată de la drumul său. I se dăduse o misiune în America și până la sfârșitul zilelor sale a împlinit-o cu credință și dragoste. În grija sa, Biserica a înflorit și a dat roade bune. El întotdeauna a fost un păstor și învățător bun al turmei sale. Aceasta recunoștea autoritatea vocii sale. Fii săi cunoșteau iubirea, compasiunea și blândețea sa. A fost mai mult un tată decât un conducător și mai mult un slujitor decât un stăpân.
Specificaţii
- Editor: Doxologia
- ISBN: 9786066666046
- An aparitie: 27 Martie 2017
- Numar pagini: 152
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 14 x 21.5 cm