Vladimir Hernea 01-09-2014

Dacia nu mai exista. Exista o provincie romană în plus. Prima grijă a romanilor a fost să graveze un strugure pe steagul dacic. Aceasta însemna că sobrietatea nu mai exista, nici austeritatea, nici eroismul.

Acum Sarmizegetusa se numea Ulpia Traiana. Traian, care scria numele său pe toate zidurile, Traian Parietaria nu putea să nu scrie, de această dată, pe zidurile calcinate ale Sarmizegetusei. El şi-a gravat deci numele pe zidurile acestei cetăţi în care nemuritorii fuseseră învinşi. Apoi romanii vor începe exploatarea minelor. Au fost trimişi în adâncul minelor creştini - aceste amfore de argint şi de aur, care purtau cuvântul fraternităţii şi al dragostei de oameni. Trimişi în măruntaiele pământului, în Dacia, ei vor fi primii colonişti.

Minele din întreaga Dacie deveniseră proprietatea legală a împăratului Traian. Dar minele de aur erau închiriate întreprinzătorilor. Au fost aflate numele a doi dintre ei. Unul se numea Memmius Aclepsi, celălalt L. Aelpius Valerius. Un detaliu important. Aceste nume desemnau pe doi dintre noii proprietari ai Daciei învinse. Ei reprezentau civilizaţia romană, civilizaţia care se instalase în Dacia după înfrângerea şi exterminarea barbarilor. Graţie acestor noi comandanţi şi proprietari, Dacia intră în rândul naţiunilor civilizate. Graţie Romei şi graţie lui Memmius Aclepsi şi a lui Aelpius Valerius şi al tuturor celorlalţi nou-veniţi. Prin apariţia acestor personaje, a avut loc trecerea de la barbarie la civilizaţie. In subsolul unui document, care ne-a rămas de la aceşti primi romani, există o însemnare1, de unde reiese că nici unul dintre aceşti mari proprietari nu ştia să scrie. Nici măcar să semneze. Erau doar capitalişti şi nimic altceva. Pionierii nu au nevoie să ştie să citească şi să scrie. Ei reprezintă triumful civilizaţiei şi aceasta este de ajuns. De nimic altceva nu este nevoie. Nici Traian, marele împărat, nu era în stare să scrie altceva în afară de „am ajuns la Berzova, de unde am plecat la Azis". In ciuda acestui fapt, Traian a fost un mare împărat care a adus civilizaţia în Dacia. Adică el a adus în Dacia pe proprietarii de mine. In adâncul minelor existau însă creştini aduşi de la Roma şi din întreg Imperiul Roman. Aduşi aici pentru a fi aruncaţi în adâncul minelor. Cu ochii scoşi, cu picioarele rupte, însemnaţi cu fierul roşu. Castraţi, înfometaţi. Aruncaţi aici laolaltă, înlănţuiţi în adâncul minelor dacice - şi aceasta vreme de două secole.

Din străfundurile pământului, din puţurile de minereuri ale Daciei, aceşti cetăţeni romani, cei mai buni ai lor, singurii buni printre romani, au făcut să se înalţe credinţa creştină la suprafaţă, aşa cum se înalţă grâul din seminţele ascunse în pământ. Credinţa a ieşit din aceste mine unde putrezeau creştinii şi a acoperit Dacia întreagă. O mare de rugăciuni, de nădejde şi de implorare, de rugăciuni latine către Iisus, către Părintele ceresc, Părintele Care era deasupra Daciei. Aceste rugăciuni latine care se ridicau din mine nu a putut să le oprească cineva. Veneau din străfunduri. Aveau rădăcini nespus de adânci. In ultima clipă a istoriei sale, Dacia a primit confirmarea, prin aceşti colonişti creştini, că nu doar dacii, ci toţi oamenii sunt nemuritori. Ceea ce credeau ei era adevărat. Nu se înşelaseră; nou-veniţii le spuneau, le confirmau existenţa vieţii veşnice de dincolo de moarte. Dacii au părăsit, astfel, pământul, asiguraţi o dată în plus că ei erau nemuritori, că nici ei, nici urmaşii lor, pe vecie, nu vor muri.

Paris, 14 august 1955

1 C.I.L., III, Tahulae, nr. X, citată de Xenopol în Istoria Românilor.

Constantin Virgil Gheorghiu

Articol preluat din volumul „Poporul nemuritorilor”, Editura Sophia

Maria Lupescu 01-09-2014

Despre Constantin Virgil Gheorghiu, Mirce Eliade Spunea:
"Socotim că este de datoria fiecărui român să-l citească, nu numai ca este vorba de cea dintâi creaţie literară importanta a emigraţiei romaneşti, ci şi pentru că revelează un aspect al istoriei contemporane pe care încă nici un alt scriitor european sau american nu l-a pus în lumină cu atâta claritate şi atât de pătrunzător. Este, în fond prima opera literară în care se oglindeşte teroarea istoriei contemporane, istorie care însemnează, pentru imensa majoritate a globului, fie moartea, fie transformarea în maşină, depersonalizarea, dezumanizarea."