Piramida Raiului
In timpurile stravechi, faraonii egipteni inaltau piramide din piatra. Visau oare la nemurirea trupului, intelegandu‑se de aici si nemurirea sufletului? O taina greu de dezlegat pana astazi...
Descriere
Piramida Raiului
CEA DE-A TREIA PORUNCA
Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert!
Cum oare? Exista cineva care sa ia in desert, ori in chip magic sa foloseasca numele Domnului Celui Preainalt? Atunci cand in cer se pomeneste numele lui Dumnezeu, cerul se pleaca, stelele isi sporesc stralucirea, arhanghelii si ingerii incep sa slavos-loveasca: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot!, iar sfintii si placutii lui Dumnezeu cad la pamant. Care dintre mu-ritori ar indrazni oare sa pomeneasca cel mai sfant nume fara cutremurare sufleteasca si fara sa scoata un suspin adanc de dorul Lui?
Cand omul este aproape de moar-te, aminteste-i de orice nume doresti, insa nu-l vei putea incuraja si nici nu-i vei aduce pacea in suflet. Insa cand ii
pomenesti de unicul nume, de numele Domnului Dumnezeu, atunci ii dai curaj si intorci pacea in sufletul lui. Cu ultima sa privire el iti va multu-mi pentru pomenirea acestui nume. Cand omul este parasit de rudele si de prietenii lui si se simte singur in aceasta lume si obosit de singuratatea caii sale launtrice, pomeneste-i de numele lui Dumnezeu si atunci e ca si cand i-ai da carje ca sa-si poata susti-ne mainile si picioarele grele. Atunci cand se reped asupra omului vecinii cei rai, si cu marturii mincinoase il arunca in lanturi si in temnita, si-i do-bandesc pe judecatorii corupti de partea lor si impotriva celui drept, apropie-te de cel ce patimeste si sopteste-i la ureche numele lui Dumnezeu. Cu siguranta, in acea clipa lacrimile vor incepe sa-i curga din ochi, iar legaturile si lanturile grele i se vor parea la fel de usoare precum lemnul de tei.
Cand omul se ineaca in ape adanci, in clipele grele, dintre viata si moarte, pomeneste-i numele lui Dumnezeu si atunci puterea lui va spori inzecit.
Cand omul se vede inconjurat de fiare salbatice si cand isi pune nadejdea doar in puterea si in intelepciunea lui, cu atat mai slab si mai de bat-jocura se arata inaintea fiarelor infometate. Insa, in clipa in care cheama numele lui Dumnezeu in ajutor, el devine infricosator dintr-odata inaintea fiarelor salbatice.
Cand un savant se chinuie sa rezol-ve o oarecare taina incalcita a naturii, simtindu-se tradat de toate combinatiile cugetului sau, si rosteste indata numele lui Dumnezeu - numele Celui Atotintelept -, atunci lumina lumineaza sufletul sau si taina incepe sa se dezlege.
O, preaminunate nume al lui Dumnezeu, cat esti de puternic, cat esti de minunat, cat esti de dulce! Sa taca gura mea pentru totdeauna daca va in-drazni sa te rosteasca vreodata fara luare-aminte si in desert!
Un giuvaergiu sedea la masa lui de lucru si rostea fara nici un rost in desert numele lui Dumnezeu, fie in blesteme, fie din obisnuinta. Un oa-recare pelerin a auzit din strada, si sufletul i s-a tulburat amarnic. L-a strigat hagiul pelerin pe giuvaergiu cerandu-i sa iasa din atelier. Cand giuvaergiul a iesit, hagiul s-a ascuns si s-a prefacut ca nu stie nimic despre aceasta. Giuvaergiul s-a intors si s-a asezat sa lucreze. Insa hagiul l-a strigat din nou. Iar cand giuvaergiul a iesit, hagiul iarasi s-a prefacut si a spus ca nu stie nimic. S-a intors din nou giuvaergiul nespus de suparat si s-a apucat de lucru. Si din nou l-a strigat hagiul. Iar cand giuvaergiul a iesit, pelerinul s-a ascuns si s-a prefacut ca nu stie nimic. Giuvaergiul, cuprins de nebunie, s-a repezit atunci asupra hagiului:
- Tu strigi la mine, hagiule, si faci glume cu mine cand eu am treburi pana peste cap?
I-a raspuns atunci hagiul plin de pace:
- Cu adevarat, si Dumnezeu are atata de lucru si tu II strigi in zadar fara nici o treaba. Cine dreptul sa se manie mai mult: Dumnezeu ori tu, giuvaergiule?
Atunci giuvaergiul s-a rusinat, s-a intors in dugheana sa, s-a asezat la masa de lucru si a inceput sa-si infraneze limba.
Astfel si intru voi, fratilor, numele lui Dumnezeu neincetat sa palpaie ca o candela in sufletul, in cugetul si in inima voastra, si sa nu se afle el pe varful limbii voastre fara vreun motiv im-portant ori spre slava lui Dumnezeu.
Traia odata un oarecare negru ca rob la casa unui alb. Iar albul avea obiceiul ca atunci cand se mania sa injure si sa huleasca numele lui Dum-nezeu. Negrul era insa un om smerit si evlavios. Stapanul alb avea un cai-ne la care tinea nespus de mult. Intr-o zi albul a inceput sa injure si sa huleasca numele lui Dumnezeu. S-a tul-burat negrul de aceasta, incat a prins cainele si a inceput sa-1 manjeasca cu noroi. Vazand ce se intampla, stapa-nul a tipat:
- Ce-i faci cainelui meu?
- Ce-I faci si tu lui Dumnezeu! - i-a raspuns negrul linistit.
La un spital, lucra un medic impre-una cu asistentul lui. Acesta se afla printre bolnavi neincetat, de dimineata pana seara. Asistentul medicului avea insa limba spurcata, improscand cu noroi pe toti, prin orice cuvant ii venea la gura. De limba lui spurcata nu era crutat nici Domnul Savaot.
Intr-o zi, medicul a fost vizitat de un oarecare prieten de departe. Medicul il chemase ca sa participe la o operatie a unui bolnav, ale carui rani
erau pline de puroi. Alaturi de medic se afla si asistentul lui. Stomacul prietenului medicului s-a intors pe dos, cand a vazut infricosatoarea rana din care puroiul curgea emanand un miros nesuferit. Asistentul injura necontenit. Atunci prietenul doctorului l-a intrebat:
- Cum poti sa asculti aceste cuvinte de hula?
Doctorul i-a raspuns:
- M-am obisnuit, prietene, sa recunosc ranile si ceea ce se scurge din ele. Din ranile pline de puroi va iesi puroi. Cand este puroi in trup, acesta, la deschiderea ranii, se scurge; insa cand exista puroi in suflet, acesta curge pe gura. Asistentul meu injura indata ce deschide gura si varsa raul adunat ca un puroi in sufletul sau.
O, Atottiitorule, cum se intampla ca nu Te huleste boul, iar omul Te injura? De ce boul a fost creat cu o gura mai curata decat omul? O, Intrutot-milostive, cum se intampla ca broastele nu Te hulesc, iar omul Te huleste? De ce broasca a fost creata cu un gatlej mai de pret decat cel al omului? O, indeiungrabdatorule, cum de sarpele nu Te huleste pe Tine, iar omul Te huleste? De ce l-ai facut pe sarpe mai aproape de ingeri decat pe om? O, preaminunate, cum de vantul care bate in cele patru laturi ale pamantului nu ia in desert numele Tau, iar omul face aceasta? Cum de vantul e mai te-mator de Dumnezeu decat omul? O, nume preaminunat al lui Dumnezeu, cat esti de puternic, cat esti de minunat, cat esti de dulce! Sa taca gura mea in veac daca ar indrazni sa te rosteasca fara luare-aminte si in zadar!
Specificaţii
- Editor: Sophia
- ISBN: 9789731363899
- An aparitie: 0 2014
- Numar pagini: 144
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 11 x 20 cm
In timpurile străvechi, faraonii egipteni înălţau piramide din piatră. Unele erau înalte de cincizeci, de o sută şi chiar de peste o sută de metri. Există şi piramide de două ori mai înalte decât Biserica Sfânta Sofia de la Constantinopol, cea mai măreaţă biserică a Răsăritului Ortodox. Intr-adevăr, aceasta este o taină: de ce oare faraonii înălţau asemenea piramide gigantice în vechiul Egipt politeist? O taină greu de dezlegat.
După toate probabilităţile, faraonii înălţau aceste structuri de piatră gigantice gândind la nemurirea lor. Ei visau la nemurirea trupului, înţelegându-se de aici şi nemurirea sufletului. Alte motive ale înălţării piramidelor ar mai putea fi slava deşartă şi o rivalitate reciprocă existentă între faraoni. Fiecare dintre aceştia a dorit să se înveşnicească pe sine printr-un astfel de monument, care s-ar fi împotrivit vremurilor şi ar fi dăinuit atât cât ţine pământul. In Cartea egipteană a morţilor există o profeţie referitoare la judecata zeului Osiris şi la nemurirea omului, însă tâlcuirea ei se poate face în nenumărate feluri, fiind destul de ambiguă. Această credinţă din vechiul Egipt despre nemurirea omului este prezentă în creştinism ca o realitate de netăgăduit. Doar în concepţia creştină însă credinţa în nemurire este curăţită de toate rătăcirile faraonice, despărţită de toate viziunile pă împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său (Apoc.1, 6).
In conformitate cu aceasta, datoria de onoare a fiecărui creştin este de a înălţa o piramidă pentru sine însuşi. Prin urmare, câţi creştini sunt în lume, tot atâtea piramide ar trebui să existe. Aceste piramide creştine trebuie să fie mult mai grandioase decât piramidele faraonilor. însă ele nu pot să fie măsurate în metri obişnuiţi. Ele se înalţă mai mult decât soarele şi luna şi mai mult decât întregul univers material. Ele se înalţă către cer şi doar de acolo sunt vizibile în întreaga lor splendoare şi frumuseţe. Nu se tem nici de vremuri, nici de ploi, nici de vânt, nici de îngheţ, nici de bombe, nici de grenade, nici de vreo forţă distrugătoare. Intreaga lume este neputincioasă înaintea acestor piramide creştine. Ele rămân în afara oricărei distrugeri şi în afara morţii. Lor le este garantată nemurirea în lume, unde numele morţii nu se pomeneşte şi boldul morţii nu se simte.
Şi toate acestea pentru că sunt piramide duhovniceşti, deşi sunt mai reale decât orice realitate fizică. Ele sunt întemeiate pe un fundament duhovni cesc, construite în duh, înfrumuseţate în duh, întărite în duh şi hărăzite împărăţiei duhovniceşti. Trebuinţa aces-tor piramide şi planul construirii au fost arătate de către însuşi Domnul Iisus Hristos, iar constructori trebuie să fie toţi creştinii însufleţiţi de Atotputernicul Duh Sfânt pururea lucrător.
O astfel de piramidă are nouă nivele, începând de la temelie, iar al zecelea nivel este turnul bucuriei, cu care însuşi Domnul încununează întreaga zidire. Fiecare nivel se distinge printr-o serie de lucruri deosebite faţă de celelalte niveluri. Nivelurile superioare se sprijină pe cele de sub ele, aşa cum se întâmplă şi la construcţiile obişnuite de pe pământ. Toţi iau aminte la frumuseţea zidirii, iar privirile nu se mai pot dezlipi de la ea.
După cum este cunoscut, faraonii şi-au construit piramidele pe nisip, aducând piatră de la mare distanţă. Piramidele creştine, piramidele Raiului, îşi au însă temelia pe piatra cea tare, iar această piatră este Hristos, despre Care marele apostol spune astfel:
Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Intru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt in Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh (Efes. 2,19-22).
Prin urmare, haideţi să examinăm cu atenţie planul minunat al piramidei Raiului, studiindu-l nivel cu nivel.