La 27 februarie 1948, a trecut la viața veșnică Patriarhul Nicodim Munteanu. Moartea sa s-a petrecut într-un climat de mare tensiune politică și socială, cauzată de puterea comunistă care venea din Răsărit asupra noastră. Patriarhul Nicodim Munteanu a fost unul dintre marii ierarhi ai Bisericii noastre din secolul al XX-lea. A păstorit ca episcop la Huși, ca mitropolit al Moldovei și Sucevei și ca patriarh al României. S-a născut în satul Pipirig de lângă Târgu Neamț, unde vedem astăzi o biserică, numită de el „Catedrala munților”, pe care a construit-o ca respect și amintire pentru satul său natal. A făcut studii la Seminarul „Veniamin Costachi” din Iași, la Academia  duhovnicească din Kiev, iar la întoarcerea de la Kiev a fost numit director al Seminarului Teologic din Galați și apoi vicar la Episcopia Dunării de Jos. După aceea, a devenit episcop la Huși, unde a stat până în 1924, iar între anii 1924-1935 s-a retras la Mănăstirea Neamț, fiind starețul mănăstirii. Ca stareț, a organizat mănăstirea, urmele acestei organizări văzându-se și astăzi: aleile drepte și frumoase, ca niște raze, care pleacă de la biserică, fiind opera sa. În anul 1935, a devenit mitropolit al Moldovei, desfășurând și la Iași o amplă activitate misionară, culturală și socială. Patriarhul Nicodim, ca ierarh, a fost un om bine pregătit din punct de vedere al formării teologice, deosebit de ferm în a apăra interesele și demnitatea Bisericii. Putem spune despre el că era un teolog misionar, un organizator harnic și un patriot mărturisitor. Ca teolog misionar, Nicodim Munteanu a scris și tradus mai multe cărți, mai ales cărți de teologie biblică și cărți de teologie pastorală. În anul 1944, a fost tipărită, din inițiativa și cu binecuvântarea sa, Biblia. Cărțile sale de teologie, inspirate din Sfânta Scriptura, legate de pastorația timpului, erau fie volume mari, fie broșuri simple pe înțelesul tuturor. Această combinare între textul Sfintei Scripturi și contextul social, pastoral a arătat că Patriarhul Nicodim era un teolog realist și un păstor care aducea în actualitate cuvântul vieții, cuvântul mântuitor, cuvântul care ne unește cu Dumnezeu-Cuvântul și cu întreaga Sfântă Treime.

Ca organizator al vieții bisericești, Patriarhul Nicodim Munteanu s-a arătat un vrednic gospodar, așa cum ne arată Mănăstirea Neamț, unde a plantat sute de pomi fructiferi, organizând mănăstirea în așa fel încât ea să nu fie doar o instituție liturgică, ci și una culturală și socială. În vremea sa, Mănăstirea Neamț patrona opera spirituală, dar și opera socială din zonă. Astfel, ea ajuta material spitalul de la Târgu Neamț, în paralel cu desfășurarea unei activități tipografice de mare amploare.

Patriarhul Nicodim, ca stareț-episcop al Mănăstirii Neamț, a legat activitatea socială cu cea spirituală într-un mod tradițional românesc. Niciodată în spiritualitatea noastră nu s-a ajuns la excese de a înainta atât de mult din punct de vedere mistic, încât să fie uitată iubirea față de aproapele. Vedem astfel pe Nicodim Munteanu tipărind cărți despre spiritualitatea Sfântului Cuvios Paisie Velicicovski (a tradus din limba rusă în limba română cartea istoricului protoiereu Cetferikov), dar, în paralel cu această lucrare de conștientizare asupra spiritualității nemțene, el se interesa și de întreaga operă socială pe care putea să o desfășoare mănăstirea, care dădea hrană multor săraci, ajuta orfani și văduve. În timpul lui au fost recuperate o mulțime de moșii, el s-a luptat ca să apere bunurile Bisericii în fața unora care doreau să slăbească Biserica. Deci el avea conștiința că apără nu interese egoiste, ci o instituție a poporului, care ajuta poporul. Mitropolitul Nicodim Munteanu a înființat la Neamț și o fabrica de cherestea, pentru a ajuta biserici și mănăstiri, pentru a susține lucrarea misionară a Bisericii din timpul său.

Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a păstorit în timpuri deosebit de grele, în timpuri de criză economică și război, iar adesea se afla sub presiunea factorilor politici din țară și din străinătate. Cu toate acestea, patriotismul său nu a fost unul de circumstanță, ci era al unui român autentic. Patriarhul Nicodim Munteanu era un om adânc legat de istoria poporului și, în același timp, era un om care avea conștiința importanței și misiunii Bisericii în viața poporului român. Iar când era diplomat, era un diplomat cu demnitate. El a înfruntat puterea politică, atunci când era vorba despre prezentul și viitorul țării, a înfruntat forțe politice străine, apărând demnitatea Bisericii și a
neamului românesc. Patriarhul Nicodim rămâne în istoria Bisericii și a poporului român o figură înaltă, de verticalitate luptătoare, de demnitate înțeleaptă și de conștiință misionară într-un popor creștinat odată cu formarea sa în istorie.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române