Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice - Carti.Crestinortodox.ro

Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
42,00Lei
In stoc

Este prima oară în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare. Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine.

Descriere

Mintea de dincolo. Sinteza şi semnificaţia experienţelor morţii clinice

Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbăm drumul pe care am mers până acum. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Este prima oară în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare.

Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine.

Suntem cu toţii prinşi acum în marele val al purificării, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea că „ora astrală a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele şi toate avertismentele. Sper să avem înţelepciunea necesară de a nu pierde şi această ultimă şansă.

Dumitru Constantin-Dulcan

Editia a II-a, revizuita si adaugita

Specificaţii

  • Editor: Eikon
  • ISBN: 9786068699264
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2015
  • Numar pagini: 323
  • Tip carte: Cartonată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Vlad Chivescu 19-05-2015
    5 din 5 stele
    Un cancer limfatic vindecat în 'Cer'

    Poate că cea mai impresionantă descriere, atât prin sensibilitatea şi capacitatea de redare, cât şi prin fineţea şi veridicitatea observaţiilor, îi aparţine Anitei Moorjani, în cartea sa Am murit şi m-am descoperit pe mine însămi (Editura Adevăr Divin, Braşov, 2012, traducere de Cristian Hanu).

    Aflată în comă profundă, terminală, din cauza unui cancer al sistemului limfatic apărut în urmă cu Patru ani, înconjurată de personalul medical din secţia de reanimare în care se afla internată şi de membrii emiliei sale, dintr-odată, Anita observă că începe să Perceapă lumea cu toate cele cinci simţuri într-un alt registru de acuitate, cu mult mai intens şi mai extins, dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, asistă la toate manevrele de reanimare la care este supusă. Il vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong Kong pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă, aude discuţiile dintre medici şi soţul său, deşi acestea aveau loc pe un coridor situat la distanţă de salonul în care era internată.

    Nu numai că îi „vedea" şi „auzea" pe cei din jurul său, dar avea să afirme, la ieşirea din comă, că realiza şi ceea ce gândeau aceştia. Simţea durerea mamei sale şi ar fi vrut să-i spună să nu mai plângă pentru că nu mai are nicio durere.

    Dispariţia durerii se petrece în momentul în care începe fenomenul de extracorporalizare, când deja bolnavul se vede din afara sa. Corpul subtil, format din energie pură, este desprins de cel fizic şi, ca urmare, simţurile anatomice nu mai pot percepe nimic. Corpul fizic este, în acea clipă, deja intrat în moartea clinică.

    Iată mărturia sa: „Deşi nu mai simţeam nimic la nivel fizic, eram pe deplin conştientă de ce se întâmpla în jurul meu şi simţeam o stare de libertate pe care nu o mai avusesem niciodată."

    Desprins din chingile corpului fizic, corpul spiritual îşi manifestă deplina libertate. Conştiinţa, abolită la nivelul corpului fizic, este în noua sa ipostază nu numai prezentă, ci şi cu un registru de percepţie mult mai extins. întocmai ca în universul cuantic, şi in noua stare, observă că poate fi simultan în mai multe locuri. In acelaşi timp, spiritul său participă la drama din jurul corpului său fizic. Vede disperarea soţului la verdictul dat de medici şi ar vrea să-i strige, să-i spună că ea se simte foarte bine şi să nu fie îngrijorat. Dar vocea ei nu reuşeşte să emită niciun sunet si nu pricepe de ce nu este auzită când i se adresează: Iubitule, mă auzi? Te rog, ascultă-mă! Vreau să ştii că sunt bine." Ce contrast între extensia conştiinţei la o realitate cu mult dincolo de limitele de percepţie ale normalităţii terestre şi incapacitatea de a nu înţelege de ce nu este auzită! Este încă o dovadă că mintea sa era comutată într-o altă dimensiune. Il vede pe fratele său îndurerat în avion şi vrea să-i spună să nu se grăbească, îl va aştepta şi nu va muri până nu soseşte.

    Gândeşte încă într-o „dublă contabilitate", cum se spune unui simptom întâlnit în unele manifestări psihiatrice. Realizează ce se întâmplă în lumea fizică, dar este conştientă şi de planul subtil pe care îl percepe ca fiind firesc în altă ordine a lumii.

    Apoi, treptat, ataşamentul său faţă de cei apropiaţi se estompează, conştiinţa se umple cu o nouă realitate. Are senzaţia că se trezeşte dintr-un coşmar şi intră într-o lume feerică, de basm. Simte o imensă bucurie, o stare de extaz. Sentimentul dominant este cel de iubire. O iubire pură, unică, nemaitrăită vreodată. O iubire necondiţionată pe care o percepe ca fiind esenţa, legea de fiinţare a lumii în care a intrat.

    Sesizează apoi prezenţa tatălui său, care plecase cu 10 ani mai înainte în lumea celestă. Se exprimă ca în lumea noastră: „Tată, eşti aici! Nu-mi vine să cred!" Exprimare gândită doar, nu rostită, specifică acelei lumi. In acelaşi limbaj nerostit, tatăl îi „spune" că a fost mereu şi, după ce s-a mutat în lumea spiritelor, Gâturi de familie, participând inclusiv la nunta sa.

    Işi cunoaşte mulţimea vieţilor trecute care i se infăţişează în acelaşi timp, dincolo timpul concentrând cele trei secvenţe din lumea noastră - trecut prezent viitor - la modul prezent. Din nou ne aflăm în plină lume cuantică unde nu există decât un continuum spaţiu-timp.

    Extensia capacităţii de cuprindere a minţii îi permite să vadă în unghi de 360°, asemenea marilor maeştri orientali în timpul stărilor autoinduse de conştiinţă modificată şi, în general, asemenea tuturor celor care, aflaţi în stare de decorporalizare, văd nu cu ochii anatomici, ci cu cei ai corpului spiritual. înţelege scopul pentru care a venit în viaţa de aici, relaţiile cu cei din familia sa şi, cel mai important, înţelege cât este de necesar să-şi manifeste totdeauna esenţa sa unică, autentică. In locul Fiinţei de Lumină, cum s-a întâmplat la majoritatea celor reveniţi din moartea clinică, în cazul Anitei, cel care îi transmite că nu a sosit încă timpul să rămână acolo este tatăl său.

    Intoarcerea în corpul său, măcinat de cei patru ani de boală, nu o încântă. Realizează apoi că viaţa sa face parte dintr-un plan superior în care totul este deja decis, inclusiv revenirea în corpul fizic şi vindecarea sa imediată. Are, de asemenea, intuiţia că trebuie să-şi continue viaţa terestră pentru a transmite mesajul de nemurire a sufletului şi celorlalţi semeni chinuiţi de gândul morţii inexorabile.

    Şi ce interesantă poate fi comunicarea în lumea spiritelor! Fără niciun cuvânt rostit de fiica sa, tatăl devine instantaneu conştient de revelaţia acesteia: „Pentru că ai înţeles adevărul fiinţei tale, întoarce-te şi trăieşte fără teamă!"

    Vom vedea că toţi cei care revin la viaţa de aici spun acelaşi lucru: „Fără teamă!" Nu mai au nicio teamă de moarte, pentru că aceasta nu există. Este doar un prag spre o altă existenţă.

    Un amănunt din viaţa Anitei elimină o nefericită dispută asupra superiorităţii unei religii faţă de celelalte, încă susţinută cu furie chiar de către unii dintre slujbaşii lor.

    Aflând de starea gravă în care se afla Anita, cunoscuţii săi organizează grupuri de rugăciune pentru a implora vindecarea sa. Cei de rit hindus, căruia îi aparţinea şi Anita, s-au rugat la Shiva. Cei de rit catolic s-au rugat conform regulilor bisericii creştine.

    I-aş întreba pe cei implicaţi în această dispută, care a provocat atâta vărsare de sânge de-a lungul istoriei, numiţi de Georges Blond „Furioşii Domnului", cine cred ei că a vindecat în mod miraculos această bolnavă, Shiva sau Dumnezeu? Sau ambii? Şi dacă ambii, cum s-or fi înţeles la încălcarea teritoriilor...?

    Din drama Anitei se desprinde şi o altă lecţie. La ieşirea din comă, în ciuda tuturor verdictelor date de medici, ea zâmbeşte şi afirmă cu convingere că a fost vindecată. Medicii rămân sceptici, dar în faţa noilor investigaţii efectuate, sunt obligaţi să accepte realitatea.

    Lecţia pe care voiam să o subliniez se referă la convingerea pe care cei care se întorc din moarte clinică o au asupra a tot ceea ce au trăit şi înţeles în dimensiunea de dincolo. Nu numai cei care tranşează o moarte clinică obţin această certitudine asupra noii realităţi, ci şi cei care sunt martorii altor fenomene considerate de lumea noastră ca aparţinând miracolului. Am avut ocazia să încerc acest sentiment de certitudine.

    Este de reţinut că numărul elementelor componente într-o astfel de experienţă este variabil de la un subiect la altul.

    Procentul celor care au o experienţă totală, completă a experienţei morţii clinice este cel mai redus.

    Kenneth Ring efectuează un studiu statistic între 1977 şi 1979 pe un lot de 102 persoane, din care o experienţă completă au avut doar 10%.

    Pim van Lommel, într-un studiu pe un lot de 344 persoane, publicat în revista The Lancet în 2001 şi 2004, găseşte doar 7% cu experienţe complete, la restul manifestându-se în proporţii variabile.

    Aceste diferenţe în descrierea experienţei morţii clinice se explică prin aceea că fiecare persoană are trăiri individuale şi ca atare şi experienţele diferă de la un om la altul.

    DUMITRU CONSTANTIN-DULCAN

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor