Cuvintele catre tineri - Carti.Crestinortodox.ro

Cuvintele catre tineri

Fii primul care adauga o recenzie!
Nu se afla in stoc

Am ocolit în titlul acestui volum denumirea consacrată Şapte cuvinte către tineri, deoarece astăzi seria respectivă implică de fapt nouă texte, celor şapte cuvinte rostite efectiv adăugându-li-se nu doar vechiul cuvânt suplimentar, ci şi un nou cuvânt.

Descriere

Cuvintele catre tineri

Am ocolit în titlul acestui volum denumirea consacrată Şapte cuvinte către tineri, deoarece astăzi seria respectivă implică de fapt nouă texte, celor şapte cuvinte rostite efectiv (în 1978) adăugându-li-se nu doar vechiul cuvânt suplimentar, ci şi un nou cuvânt de dată mai recentă.

Desigur, cititorii vor ţine seama de momentul şi de scopul în care predicile mai vechi au fost concepute, în plin regim ceauşist, ca reacţie împotriva dărâmării bisericilor şi a educaţiei ateiste a tinerelor generaţii. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe lângă interesul "documentar", valoarea lor intrinsecă (spirituală, morală, catehetică) rămîne incontestabilă. Spiritul şi limbajul lor pot constitui până astăzi un model de predică ortodoxă vie, adaptată -fără compromisuri esenţiale - receptivităţii tineretului contemporan.

Răzvan Codrescu

Specificaţii

  • Editor: Christiana
  • ISBN: 9789731913773
  • An aparitie: 21 Aprilie 2015
  • Numar pagini: 94
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 11 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie