Cuvinte si invataturi de folos pentru orice crestin - Carti.Crestinortodox.ro

Cuvinte si invataturi de folos pentru orice crestin

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
7,00Lei
In stoc

Cuvinte si invataturi de folos pentru orice crestin. Sfântul Clement al Ohridei este una dintre cele mai impunătoare figuri din istoria Balcanilor creştini, ucenic al Sfinţilor Chiril şi Metodie, a fost un mare şi rodnic scriitor duhovnicesc.

Descriere

Cuvinte si invataturi de folos pentru orice crestin

Sfântul Clement al Ohridei († 916) este una dintre cele mai impunătoare figuri din istoria Balcanilor creştini, ucenic al Sfinţilor Chiril şi Metodie şi unul dintre apostolii slavilor; a fost un mare şi rodnic scriitor duhovnicesc, ale cărui lucrări au adus o contribuţie de neşters la frumuseţea şi măreţia limbii slave bisericeşti.

Cartea de faţă le dăruieşte cititorilor români seminţe de mântuire din comoara învăţăturilor de folos pentru tot creştinul ale ierarhului făcător de minuni din cetatea sfântă a Macedoniei.

Cuvinte si invataturi de folos pentru orice crestin: traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi

Cuvant inainte

Ohrida - un oras cu multiple rezonante, atat istorice, cat si religioase, de-a lungul a doua milenii de istorie zbuciumata, pentru antichitatea greco-latina, lumea bizantina, romanii de la sud de Dunare, ca si pentru bulgari, sarbi, otomani ori pentru slavii din Macedonia de astazi.

In urma cu aproape un mileniu, aceasta cetate era considerata un veritabil Ierusalim al Ortodoxiei, avand, nici mai mult, nici mai putin, decat 365 de biserici - cate una pentru fiecare praznic ori sfant din calendar.

In secolul al X-lea, la Ohrida, a luat fiinta prima universitate slava din lume, una dintre primele universitati ale Europei, institutie ce a fost pastorita de Sfantul Clement - ocrotitorul de astazi al orasului, vestit monah si carturar, ucenic al Sfintilor Chiril si Metodiu. In aceasta universitate, sub indrumarea Sfintilor Clement si Naum, aveau sa se formeze, intr-o scurta perioada de timp, peste 3500 de preoti si dascali.

Sfantul Clement se instaleaza in oras dupa o lunga misiune in Moravia, unde, impreuna cu alti misionari slavi - Gorazd, Naum, Sava si Anghelarie -, va fi inchis si torturat, la curtea printului Sviatopolk al Moraviei. Misiunea din Ohrida i-a fost incredintata de catre tarul Boris-Mihail, crestinatorul bulgarilor, in anul 886.

Reformand alfabetul glagolitic, Sfantul Clement va face din vechea slava limba liturgica a slavilor, limba in care traduce (ori compune) mai multe slujbe bisericesti, opere bizantine si cuvinte de folos sufletesc, din dorinta ca invatatura crestina sa devina cat mai accesibila poporului simplu. Urmasul lui Boris, tarul Simeon (893-927), il va numi pe Clement episcop de Velita.

Informatii pretioase despre viata Sfantului Clement ne furnizeaza Sfantul Teofilact al Ohridei (Bulgariei), care va consemna ca acesta era devotat pe de-a-ntregul propovaduirii cuvantului lui Dumnezeu, uitand chiar sa mai manance de cele mai multe ori. In timpul zilei scria si raspandea invatatura crestina, iar noaptea o petrecea in rugaciune. Prin rugaciunea sa, el a vindecat, inca din timpul vietii, mai multi orbi si paralizati.

Desi episcop de Velita, a ramas cunoscut ca fiind „de Ohrida" ori „al Ohridei", dupa numele Manastirii Sfantul Pantelimon, intemeiata de el in acest oras, manastire in care s-a retras spre sfarsitul vietii sale si unde va trece la cele vesnice in anul 916, in chiar ziua de hram, la 27 iulie - dupa cum fusese instiintat intr-o vedenie de catre Sfintii Chiril si Metodie. Aici se afla astazi sfintele sale moaste. Data de praznuire a Sfantului Clement de Ohrida este insa 22 noiembrie.

Cartea de fata cuprinde cuvinte de invatatura si cateva panegirice (cuvinte de lauda) la praznice, scrise de Sfantul Clement, care s-au pastrat pana in zilele noastre in mai multe manuscrise slavonesti. Am talmacit in romaneste aceste cuvinte de folos pentru orice crestin, dupa cunoscuta colectie Stara balgarska literatura (planuita sa apara in sapte tomuri, la Sofia, si din care au vazut lumina tiparului doar cinci volume).

Considerand ca opera oratorica a Sfantului Clement de Ohrida va fi de un real folos sufletesc crestinilor de la noi - prin talcuirile unor sensuri mai vechi ale dumnezeiestilor cuvinte si prin indemnurile pe calea mantuirii, indemnuri facute in urma cu mai bine de un mileniu -, il lasam pe cititor sa cumpaneasca aceasta nestemata comoara, zamislita pe malurile lacului Ohrida, prin insuflare de Sus, de catre acest vrednic urmas al apostolilor.

Traducatorul

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi.
Traducerea s-a realizat dupa originalul in limba bulgara: Kliment Ohridski, Poucitelni Slova, Pohvalni slova (Stara bălgarska literatura), Ed. Balgarski Pisatel, Sofia, 1982

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731364094
  • An aparitie: 15 Aprilie 2014
  • Numar pagini: 104
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 11 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor
  • Elena Popescu 22-04-2014
    5 din 5 stele
    Clement de Ohrida - un sfant tare drag mie

    Sfantul Clement de Ohrida este unul dintre parintii care a transpus el insusi mai intai in viata sfaturile evangheliei si asa a vorbit si a scris despre razboiul nevazut, ca unul care a trecut prin el, castigandu-l.
    Citind aceasta carte ne vom imbogati in virtute, caci ea ne descopera cum sa ne curatim, iluminam si desavarsim.

  • Vulpescu Ciprian 06-04-2014
    5 din 5 stele
    Cuvant de invatatura la Schimbarea la Fata a Domnului

    Fraţilor!
    Ascultaţi. Să vă grăiesc ce s-a întâmplat în această zi. In această zi, fraţilor, Domnul nostru
    Iisus Hristos a descoperit ucenicilor Săi slava Sa cea dumnezeiască şi le-a arătat puterea pe care El o are asupra celor vii şi a celor morţi; dar, în ciuda multor minuni săvârşite de El, inima împietrită a poporului evreu nu credea în El, ci spunea: „Dacă El ar fi Dumnezeu ori Fiul lui Dumnezeu nu ar fi stricat şi nu ar fi încălcat Legea lui Moise, pe care noi am primit-o de la Dumnezeu; El este dar potrivnic al Legii." Văzând însă minunile Lui, unii spuneau că este Ilie, iar alţii - că e Moise ori unul din prorocii cei de demult. Pentru aceasta, ucenicii lui Hristos se tulburau în cugetele lor. Ei ştiau că Ilie fusese înălţat la cer, însă nu ştiau dacă el va mai coborî ca să mai ia un alt chip. Mai ştiau şi că legiuitorul Moise murise demult.
    Pentru că era atâta necredinţă şi dispută între ei, a fost de trebuinţă ca Domnul să le arate ucenicilor Săi slava dumnezeieştii Sale firi, ca să nu se tulbure şi ei. Pentru aceasta, luând cu sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, i-a dus pe ei pe Muntele Tabor şi acolo le-a arătat că El este Fiul lui Dumnezeu şi că nu trebuie să cadă întru tulburare şi să nu cugete în zadar.
    Şi când a urcat Iisus pe munte, faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele Lui s-au făcut albe ca zăpada. Şi, iată, li s-au arătat lor Moise şi Ilie, vorbind cu Hristos: unul prevestind pătimirile pe care Hristos le va răbda pentru noi, iar celălalt vorbind despre legea pe care le-o dăduse şi pe care însuşi Domnul, prin întruparea Sa, o scrisese cu mâna.
    Insă evreii nu au ţinut-o şi au vrut să-L omoare chiar pe legiuitor. Ucenicii, văzând dumnezeiasca Lui slavă, au căzut cu faţa la pământ, căci nu puteau să privească strălucirea feţei Lui. Şi s-a auzit glas din cer, care spunea: Acesta este Fiul Meu Cel iubit...pe Acesta ascultaţi-L! (Mt. 17, 5).
    Fraţilor, auzind şi noi acest glas, să nu ne lenevim în a păzi poruncile Lui. Domnul spune: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu (In 15, 12) şi pentru voi M-am întrupat. Flămând am fost şi însetat şi gol, însetând de mântuirea voastră. Pentru hrana dată de voi Eu vă voi sătura cu hrană veşnică, cerească.
    Şi în locul hainei simple pe care aţi dat-o celor sărmani Eu vă voi îmbrăca cu haine nestricăcioase."
    Fraţilor, auzind unele ca acestea, nu faceţi inimile voastre nesimţitoare către cei săraci; căci nu acestora le dăm, ci lui Hristos însuşi, Dumnezeului nostru. Aşteptând milă de la El, să ne grăbim către pocăinţă, căci nu ştim când va veni ceasul morţii noastre.
    Şi, dacă acesta ne va afla întru rău şi nepocăiţi, atunci în ce chip vom fi curăţiţi de păcate? Căci după moarte nu vom mai putea nici să ne căim, nici să ajutăm celor sărmani, nici să păzim poruncile. Pentru aceasta să ne grăbim şi să fim gata înaintea ceasului morţii ca să aflăm cinste şi îndura- re şi să ne spună Domnul nouă: „Robi buni şi credincioşi, întru puţine aţi fost credincioşi, peste multe vă voi aşeza; intraţi în bucuria Domnului vostru!" (v. Mt. 25,21), a lui lisus Hristos,
    Domnul nostru, Căruia fie slava. (Sfantul Clement de Ohrida)

Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor