Recenziile clientilor pentru
Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde
Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
Scrie o recenzie
Tristeţea care vine din neîncrederea în Dumnezeu dă proporţii greutăţilor venite sau aşteptate şi pricinuieşte nu numai o paralizie a puterilor sufleteşti, ci chiar o neputinţă de a mai suporta viata. In ea e moarte. Cine crede în Dumnezeu relativizează greutăţile vieţii. Ştie că ele sunt trecătoare, că Dumnezeu va interveni la cererea lui şi le va înlătura. Dimpotrivă, tristeţea care se naşte din conştiinţa de a nu fi împlinit voia lui Dumnezeu, deci din credinţa că El intervine când omul II roagă, lucrează mântuirea de moarte. Ea e o nemulţumire pentru viaţa ce nu place lui Dumnezeu, pentru o viaţă în care nu s-a făcut voia Lui. E o tristeţe care omoară tristeţea, ducând pe om la viaţa adevărată, la viaţa în Dumnezeu.
Egoistul anulează importanţa omului; egoistul pierde conştiinţa că el înseamnă ceva pentru ceilalţi. Sfârşeşte prin a fi izolat, existenţa sa nu are sens; sfârşeşte adesea prin sinucidere, neputând să suporte conştiinţa de a nu fi necesar celuilalt.
Smerenia este ea însăşi un izvor de răbdare. Căci nu te socoteşti că ai dreptul la mângâieri lumeşti. Iar răbdarea, stând tare, întăreşte firea ta, încât nu mai simţi greutatea necazului. Din răbdare curge în tine o forţă, căci voinţa ascunde în ea rezerve de forţă pe care nu obişnuim să le punem în lucrare. (Parinte Dumitru Staniloae)