Recenziile clientilor pentru
Cand sufletul este bolnav - editia 3
Evaluat la 5 din 5 pe baza a 5 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
Scrie o recenzie
O carte despre abordarea duhovniceasca a problemelor sufletesti si trupesti.
De unde apar tulburările şi bolile psihice ? Vom încerca să facem lumină în această problemă. Există mai multe puncte de vedere. Una dintre cauze este natura omului.
Cuviosul Antonie din Lavra Peşterilor a îngrijit vreme de trei ani un monah bolnav de catatonie (una dintre formele psihozelor), privindu-i starea ca pe o boală, nu ca pe un rezultat al lucrării duhului rău (exemplu citat după prof. T. I. Iudin). Cuviosul Ioan Scărarul indică anumite semne după care se poate face deosebirea între tulburările psihice de origine duhovnicească şi cele care nu cedează în faţa rugăciunii şi a semnului sfintei cruci, a căror dezvoltare vine, după cum scrie el, „de la fire" (citat după prof. D. E. Melehov).
In cartea „Slujirea pastorală ortodoxă", arhimandritul Kiprian (Kern), vorbind despre psihiatrie, arată că există stări sufleteşti greu de definit potrivit categoriilor teologiei morale şi care nu se încadrează în conceptele de bine şi de rău. După părerea autorului, aceste stări ţin nu de domeniul asceticii, ci de cel al psihopatologiei, şi îşi au originea în natura individului.
Cuviosul mărturisitor, stareţul arhimandrit Gheorghe (Lavrov), care s-a nevoit cândva în mănăsti rea Danilov, făcea deosebire cu multă fineţe între bolile psihice. Unora le spunea: „Tu, puiule, du-te la doctor", iar altora: „Tu n-ai ce căuta la doctor". Erau şi cazuri când stareţul, după ce făcea ordine în viaţa duhovnicească a omului, îi recomanda să meargă la psihiatru sau, dimpotrivă, îi lua unui psihiatru pacienţi, „transferându-i" în îngrijirea sa.
Trăgând o concluzie parţială a celor spuse mai sus, se poate zice că în planul mântuirii se poate trage o paralelă între bolile sufleteşti şi cele trupeşti: atât unele, cât şi celelalte vin asupra omului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ca el să fie ajutat în lucrarea mântuirii. în această perspectivă, boala sufletească este o cruce trimisă de Domnul.
Despre factorii naturali, individual-biologici, ai apariţiei patologiei psihice vorbesc şi datele ştiinţifice medicale. Ca exemplu putem da apariţia simptomelor psihopatologice pe fondul patologiei somatice, în particular neurologice, apariţia tulburărilor psihice sub influenţa unor diverşi factori nocivi (otrăvurile neurotrope, câmpurile de ultrasunete, zgomotul puternic, munca în condiţii de iluminare scăzută ş.a.m.d.).
O altă confirmare constă în faptul că manifestările psihopatologice pot fi deseori tratate cu succes prin medicamente. Merită să amintim şi că au fost întreprinse cercetări care au stabilit anumite legităţi ale predispoziţiei genetice la boli psihice.
Se înţelege că boala trupului nu poate să nu repercuteze şi asupra restului naturii omului. Ori ce boală, fie ea a psihicului, a stomacului, a oaselor sau a ochilor, are şi o componentă duhovnicească, fiindcă toate bolile omenirii sunt urmarea căderii strămoşilor Adam şi Eva. Când spunem că o boală sau alta are cauze naturale, asta înseamnă că în simptomele ei psihopatologice sau somatice se reflectă mai evident şi mai direct trăsăturile firii căzute. Iată un exemplu.
Se ştie că schizofrenia e caracterizată de dedublarea activităţii psihice - dar şi la oamenii sănătoşi există această dedublare. Despre „dedublarea" omului căzut, Sfântul Apostol Pavel scria: Ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce vo-iesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care este în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care este în mine (Rom. 7, 15-20).
Preparatele psihotrope (care acţionează asupra psihicului) pot fi utilizate în tratamentul unor tulburări neuropsihice diverse doar la prescripţia medicului. Părerea potrivit căreia credincioşilor nu le este îngăduit să folosească aceste medicamente este greşită. Scopul administrării lor este-normalizarea tulburărilor de somn, stabilizarea dispoziţiei sufleteşti, a proceselor de excitaţie şi de inhibiţie din scoarţa cerebrală, îndepărtarea simptomelor legate de anxietate ş.a.m.d.
Simptomele maladive descrise pot fi observate la om în diverse circumstanţe, atât izolate, cât şi în combinaţie cu manifestări somatice. Un tratament selectat în mod profesional nu va aduce vătămare sănătăţii, ci, dimpotrivă, va îmbunătăţi felul în care se simte bolnavul.
In cazul stărilor nevrotice, când simptomele bolii depind direct de cauze şi circumstanţe psihologice, medicamentele joacă un rol adjuvant, slăbind tensiunea lăuntrică şi diminuând intensitatea neplăcerilor bolnavului. Ele sunt prescrise de obicei pentru perioade limitate de timp. Condiţia principală a însănătoşirii este căutarea soluţionării optime a conflictului, iar în planul duhovnicesc - smerenia şi pocăinţa.
Când este vorba de o patologie psihică mai gravă, medicamentele sunt de regulă indispensabile -dar şi în acest caz este nevoie de rugăciune.
Omul trăieşte într-un mediu social. Gândurile, dorinţele, faptele, viziunea asupra lumii îi sunt definite într-o măsură uriaşă de influenţa mediului care îl înconjoară. Ştiţi că, dacă un om sănătos se află multă vreme lângă un bolnav de tuberculoză şi respiră acelaşi aer cu acesta, se molipseşte şi el. La fel ne molipsim şi de la bolnavii de gripă.
Aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Dacă omul trăieşte în atmosfera mulţimii duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri, în mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinţă şi de dezmăţ, într-o atmosferă de patimi omeneşti neînfrânate, dacă trăieşte într-o atmosferă de prostie şi de vulgaritate, această atmosferă nu are cum să nu-i molipsească sufletul. El respiră zi de zi acest aer otrăvit, unde mişună duhurile răutăţii care sunt sub ceruri. Şi se molipseşte nefericitul suflet, şi se face el însuşi locuinţă a dracilor.
Şi atunci, ce să facem ? Unde să fugim de această atmosferă apăsătoare, încărcată cu primejdii de moarte? Unde este scăparea noastră? Unde este pavăza noastră în faţa dracilor, a duhurilor răutăţii care sunt sub ceruri ? La toate întrebările grele să căutaţi totdeauna răspuns în Sfânta Scriptură. Uitaţi-vă în psalmul 6l, şi acolo veţi afla răspunsul: De la Dumnezeu vine răbdarea mea, că El este Dumnezeul meu şi Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu... In Dumnezeu este mântuirea mea si slava mea, Dumnezeu este ajutorul meu si nadejdea mea este in Dumnezeu.
Dr. Dmitri Avdeev
În antropologia Crestina personalitatea este vazuta ca un ansamblu al manifestarilor spiritiale și trupești. Fiecare boala are în primul rând un caracter spiritual si apoi manifestari psiho-fiziologice.
Abordarea spirituală a bolnavilor nu subminează perspectiva medico-biologica, ci o îmbogățește, completează și perfecționează punctul de vedere asupra personalității.
Prof. Dmitry A. Avdeev, M.D., Ph.D. spune ca principiul de bază al psihoterapiei ortodoxe este:
să-și mărturisească credința ortodoxă Sfânta și de a aduce Adevărul de economisire și puritatea spirituală în procesul de tratament. Psihoterapeutii ar trebui să se ocupe de sufletul pacientului foarte atent, pentru ca fiecare persoană este dotata cu cel mai mare dar al lui Dumnezeu, sufletul nemuritor, care este imaginea Creatorului.
In ultimii 7 ani, Dmitri Avdeev este șeful Centrului Ortodox Psihoterapeutic, și, recent lucreaza la Institutului pentru Problemele de formare a unei atitudini creștine față de Tulburarilor Mentale.
site: daavdeev.ru
e-mail: daavdeev@yandex.ru