×
Cand sufletul este bolnav - editia 3 - Carti.Crestinortodox.ro
Recenzia clientului pentru

Cand sufletul este bolnav - editia 3

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 5 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
5
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • Marius Munteanu 17-06-2015
    5 din 5 stele
    Bolile „naturale"

    De unde apar tulburările şi bolile psihice ? Vom încerca să facem lumină în această proble­mă. Există mai multe puncte de vedere. Una din­tre cauze este natura omului.

    Cuviosul Antonie din Lavra Peşterilor a îngrijit vreme de trei ani un monah bolnav de catatonie (una dintre formele psihozelor), privindu-i starea ca pe o boală, nu ca pe un rezultat al lucrării du­hului rău (exemplu citat după prof. T. I. Iudin). Cuviosul Ioan Scărarul indică anumite semne după care se poate face deosebirea între tulbură­rile psihice de origine duhovnicească şi cele care nu cedează în faţa rugăciunii şi a semnului sfin­tei cruci, a căror dezvoltare vine, după cum scrie el, „de la fire" (citat după prof. D. E. Melehov).

    In cartea „Slujirea pastorală ortodoxă", arhi­mandritul Kiprian (Kern), vorbind despre psihia­trie, arată că există stări sufleteşti greu de definit potrivit categoriilor teologiei morale şi care nu se încadrează în conceptele de bine şi de rău. După părerea autorului, aceste stări ţin nu de domeniul asceticii, ci de cel al psihopatologiei, şi îşi au ori­ginea în natura individului.

    Cuviosul mărturisitor, stareţul arhimandrit Gheorghe (Lavrov), care s-a nevoit cândva în mănăsti rea Danilov, făcea deosebire cu multă fineţe între bolile psihice. Unora le spunea: „Tu, puiule, du-te la doctor", iar altora: „Tu n-ai ce căuta la doctor". Erau şi cazuri când stareţul, după ce fă­cea ordine în viaţa duhovnicească a omului, îi re­comanda să meargă la psihiatru sau, dimpotrivă, îi lua unui psihiatru pacienţi, „transferându-i" în îngrijirea sa.

    Trăgând o concluzie parţială a celor spuse mai sus, se poate zice că în planul mântuirii se poa­te trage o paralelă între bolile sufleteşti şi cele trupeşti: atât unele, cât şi celelalte vin asupra omului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, ca el să fie ajutat în lucrarea mântuirii. în această perspec­tivă, boala sufletească este o cruce trimisă de Domnul.

    Despre factorii naturali, individual-biologici, ai apariţiei patologiei psihice vorbesc şi datele ştiin­ţifice medicale. Ca exemplu putem da apariţia simptomelor psihopatologice pe fondul patolo­giei somatice, în particular neurologice, apariţia tulburărilor psihice sub influenţa unor diverşi factori nocivi (otrăvurile neurotrope, câmpurile de ultrasunete, zgomotul puternic, munca în condiţii de iluminare scăzută ş.a.m.d.).

    O altă confirmare constă în faptul că manifestă­rile psihopatologice pot fi deseori tratate cu succes prin medicamente. Merită să amintim şi că au fost întreprinse cercetări care au stabilit anumite legităţi ale predispoziţiei genetice la boli psihice.

    Se înţelege că boala trupului nu poate să nu repercuteze şi asupra restului naturii omului. Ori ce boală, fie ea a psihicului, a stomacului, a oa­selor sau a ochilor, are şi o componentă duhov­nicească, fiindcă toate bolile omenirii sunt urma­rea căderii strămoşilor Adam şi Eva. Când spu­nem că o boală sau alta are cauze naturale, asta înseamnă că în simptomele ei psihopatologice sau somatice se reflectă mai evident şi mai direct trăsăturile firii căzute. Iată un exemplu.

    Se ştie că schizofrenia e caracterizată de dedu­blarea activităţii psihice - dar şi la oamenii sănă­toşi există această dedublare. Despre „dedubla­rea" omului căzut, Sfântul Apostol Pavel scria: Ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce vo-iesc, ci fac ceea ce urăsc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care este în mine. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac bi­nele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care este în mine (Rom. 7, 15-20).