Biserica lui Hristos - Carti.Crestinortodox.ro

Biserica lui Hristos

Fii primul care adauga o recenzie!
53,00Lei
In stoc

Întâlnirea omului cu Dumnezeu, se petrece într-un spațiu care reprezintă sufletul unei comunități sau al unui popor, chipul său și al locului în care trăiește. La români trupul bisericii crește dintr-o natură înțeleasă ca dar al lui Dumnezeu ..

Descriere

Biserica lui Hristos

La Editura Doxologia a apărut al doilea volum din trilogia testimonială a pictorului Paul Gherasim - Biserica lui Hristos. Primul volum, Urma Sfȃntului Apostol Andrei, a apărut ȋn 2016, iar umătorul volum, Ştergerea urmelor.

Întâlnirea omului cu Dumnezeu, se petrece într-un spațiu care reprezintă sufletul unei comunități sau al unui popor, chipul său și al locului în care trăiește. La români trupul bisericii crește dintr-o natură înțeleasă ca dar al lui Dumnezeu, cu a cărei substanță și frumusețe intră în armonie. Nici o farâmă din orgolioasa și performanta creștere în volum, capabilă să taie răsuflarea și să zdrobească privirea celui ce se apropie de casa Domnului, nu se regăsește în ctitoriile românești, chiar atunci când avem de a face cu o legendară încercare de a depăși tot ce putea să însemne o „falnică zidire”.
Este semnificativ faptul că bisericile noastre medievale nu au aceptat preeminența modelului constantinopolitan al crucii grecești și nici moștenirea elenistică a bazilicii. Actul devoțional al primilor Basarabi nu a creat, cum s-ar putea crede, un model. Unicitatea spațială a Bisericii Domnești, în care simplitatea gravă a formelor arhitecturale adăpostește „spațiul” pictural, lipsit de manierismul și excesele calofile ale Bizanțului târziu, reprezintă mai degrabă o piatră de hotar. Românii au continuat să ridice în cea mai mare parte ctitoriile lor pe planul alungit al navei simple și pe cel deopotrivă suplu și extins prin înlănțuirea către răsărit ale celor trei abside. Axul acesta alungit, deschizându-și brațele către locul tainei euharistice, se intersectează în punctul cuvenit cu săgeata bolților sau a turlelor prin care se cerne lumina venită din cer. Bolțile și turlele noastre nu se deschid magnifice și aproape de necuprins cu privirea ca în arcuirea cosmogonică a bisericilor constantinopolitane. Turlele noastre, săltate pe umerii pandantivilor străjuiți de cei patru Evangheliști, țâșnesc către înălțimile vegheate de chipul celui Prea Înalt. În Moldova, după armonioasa rotire a bolții stelate, turlele se lansează suple către infinit. Este o imagine cosmogonică care depășește ceea ce imaginase un Cosmas Indicopleustes în Bizanț. În același timp, zidirea se înalță în limitele a ceea ce Erminia lui Dionisie numește „măsurile celui natural sau firesc”. Sentimentul grandorii lipsește, iar măsura aceasta convertește de fiecare dată frica și zdrobirea inimii într-o nesfârșită pace lăuntrică. Întâlnirea cu bisericile noastre înseamnă un parcurs către Împărăția lui Dumnezeu pe care îl pregătesc și îl călăuzesc deopotrivă spațiul fizic al arhitecturii și spațiul pictural. Parcursul spațiului fizic, începând cu pridvorul, locul transparent al întâlnirii întunericului lumii trecătoare cu lumina dinlăuntru, este însoțit de lectura treptată a cărții deschise a picturii. Logosul întrupat, jertfa acestuia spre mântuirea noastră și propria noastră cale către Împărăția lui Dumnezeu, le aflăm în singura ipostază rodnică: existența împreună, întru Hristos.
Ne întrebăm adesea care vor fi fost „zorile” bisericilor în Țara Sf. Andrei. Urmele materiale sunt puține și o sărăcie înșelătoare bântuie locuri cheie ale începuturilor medievale românești. Există însă un fenomen al „eternei reîntoarceri” pe care cei preocupați de „calea mare a istoriei” îl califică în sfera „minoră” a artei populare: bisericile de lemn. Nu putem defini chipul construcțiilor ecleziale românești fără a vorbi cum se cuvine despre cele mai fragile, mai specifice și mai apropiate de sufletul omului înfățișări ale bisericii lui Hristos: ctitoriile din lemn voievodale, boierești și ale comunităților de țărani. Urmele lor preced adesea bisericile de zid, iar documentele ne arată că până târziu, mari așezări, precum Bucureștii, continuau să le folosească și să le păstreze. Casa omului și Casa Domnului continuau să existe într-o similitudine care ne amintește de timpul primilor creștini, de firescul întâlnirii cu Hristos, ca în tăcuta alăturare a călătorilor către Emaus. Nu cred că există un loc mai potrivit pentru suspinul pocăinței, lepădarea de sine și rugăciunea inimii ca în alcătuirile simple, mononavate, uneori marcate de săgețile unor turnuri clopotniță, ale bisericilor de lemn.

Deplina înfățișare, însă, a locului în care rugăciunea se întâlnește cu intercesorii noștri neosteniți este aceea a bisericilor–chilie, cum îmi place să le numesc. Bisericile săpate în stâncile din munții Buzăului, în colinele de cretă de la Basarabi sau în zidul de gresie de pe malul râului Doamnei, la Corbii de Piatră, păstrează la rândul lor dimensiunea unei vieți monastice topite într-o natură primitoare, semn că asceza și rugăciunea capătă, odată cu chipul luminos și senin al monahului, înfățișarea unei mari iubiri.
Dan Mohanu

Specificaţii

  • Editor: Doxologia
  • ISBN: 9786066666169
  • An aparitie: 05 Aprilie 2017
  • Numar pagini: 96
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 21 x 25 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie