CrestinOrtodox.ro 27-10-2014

Deşi atât de prezentă în viaţa oamenilor - sau poate tocmai datorită acestui fapt - suferinţa nu se bucură de prea multă atenţie din partea teologilor. Este motivul pentru care ostenitorii Editurii Bizantine au avut iniţiativa traducerii şi publicării unei lucrări despre suferinţă. Perspectiva este una creştină, duhovnicească. Sunt prezentate cauzele şi consecinţele suferinţei. Dar cel mai important lucru este tratarea pe larg, în toate detaliile, a atitudinii omului faţă de suferinţă. Lucrarea are, de aceea, un caracter practic, mai ales terapeutic. Autorul ei este preocupat să ofere răspunsuri credibile nenumăratelor întrebări şi obsesii ale omului suferind precum şi soluţii pentru impasul în care acesta se află tocmai datorită neînţelegerii şi neraportării corecte faţă de suferinţă. Scrisă într-un/ stil viu, oral, uman, cald, părintesc, dar şi foarte realist, uneori dureros de realist, cartea poate fi un preţios însoţitor pentru perioadele noastre de suferinţă, trupească sau sufletească.

Cartea ne spune că suferinţa este un instrument pedagogic pe care Dumnezeu îl foloseşte întotdeauna pentru binele omului, pentru izbăvirea lui din capcanele sau din captivitatea unei existenţe autonome, suficiente sieşi, dedată plăcerilor trecătoare. Suferinţa, oricât ar fi de grea şi de chinuitoare, este un semn al prezenţei şi al lucrării lui Dumnezeu, un semn al atenţionării şi al iubirii concrete a lui Dumnezeu faţă de om. îmi amintesc un cuvânt cutremurător al Sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: „Te ameninţă Dumnezeu, înseamnă că voieşte să te izbăvească! Tace, înseamnă că se gândeşte să te dea pieirii!" Percepută astfel suferinţa este cu mult mai uşor suportată şi, ceea ce este mai important, devine cu adevărat izbăvitoare şi vindecătoare pentru sufletul omului. Sigur că cel mai greu lucru este să convingi pe cineva care trece printr-o suferinţă grea că starea aceea este una pozitivă şi nu una negativă. Cartea Părintelui Simeon ne convinge de acest lucru, chemând pe cel suferind să-şi analizeze cu stăruinţă propriile trăiri şi modificările intervenite datorită unei anume atitudini faţă de suferinţă. De cele mai multe ori atitudinea acestuia este una de răzvrătire şi de respingere a suferinţei. Această atitudine îi sporeşte chinul. Părintele reuşeşte să convingă, insistând şi revenind de nenumărate ori asupra aceloraşi aspecte, de faptul că asumarea suferinţei, ca manifestare pedagogică a lui Dumnezeu faţă de noi, este calea izbăvitoare pe care o poate experimenta oricine.

Autorul lucrării este un binecunoscut arhimandrit-teolog grec contemporan, Părintele Simeon Kraiopoulos. Nu este vorba de un tratat sistematic, ci de o serie de meditaţii, predici, omilii ţinute de autor cu diferite ocazii, în biserică sau în săli de conferinţe. Ajuns la o vârstă patriarhală şi retras într-o mănăstire din Tesalonic, Sfinţia sa a fost şi rămâne într-un continuu contact cu poporul binecredincios dar şi cu Bunul Dumnezeu. Este un neobosit slujitor al cuvântului. Inzestrat cu un rar dar al analizei realiste a celor mai delicate aspecte ale vieţii umane, dar şi un excelent cunoscător al teologiei şi al spiritualităţii creştine, Părintele Simeon ne oferă una din cele mai convingătoare şi mobilizatoare lucrări despre suferinţă. Una din multele calităţi ale acestei lucrări este caracterul foarte personal al discursului. Personal, în sensul că autorul evită discursul abstract, neutru, teoretic şi ne propune un discurs asumat la nivelul propriei persoane. Personal şi în sensul că discursul se adresează direct şi cu multă forţă mobilizatoare ascultătorului sau cititorului. Părintele Simeon se dovedeşte a fi un experimentat şi rafinat psiholog creştin. Cartea este un dialog între un duhovnic foarte experimentat şi creştinul aflat în postura suferindului.

In cartea Părintelui Simeon despre suferinţă, orice bolnav sau suferind, orice om care trece printr-o durere, va afla un nesperat şi real ajutor, va afla o mare mângâiere.

Preot prof. dr. Constantin COMAN