Claudiu Zarvaste 06-10-2014

"In afara culturii ascultării, principiul iposta-tic nu se dezvoltă în oameni, şi ei rămân surzi şi orbi la Revelaţia dumnezeiască dată nouă prin întruparea Logosului, Care a arătat în plan istoric chipul nostru cel mai înainte de veci. De aceea, se poate spune că în afara puterii creştine a ascultării adevărata teologie rămâne inaccesibilă în profunzimile sale ultime. Avem în vedere teologia înţeleasă ca o stare de comuniune cu Dumnezeu, şi nu ca erudiţie ce poate fi extrem de îndepărtată de adevărata viaţă. Mare e ştiinţa sfintei ascultări; e neapărat necesar să ne rugăm midt, ca ochii noştri duhovniceşti să se deschidă şi să poată vedea măreţia şi sfinţenia ei. "(1 Arhimandritul Sofronie, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 106.)

Mai întâi se cuvine să facem o precizare referitoare la titlul cărţii. De ce Singur Ortodoxia! Un creştin familiarizat cu textele rugăciunilor liturgice îşi va aminti un laitmotiv din contextul lor liturgic, în rugăciunea pe care o citeşte iereul în timpul cântării Heruvicului găsim: „...Cel Singur Sfânt şi Care Te odihneşti... Pe Tine Cel Singur bun" '. Intuim că este vorba de un Dumnezeu Personal. De asemenea părintele Arsenie Papacioc spune uneori: Singur Smerenia. Se referă la „Eu sunt Cel ce sunt".

Părintele Sofronie scria: „Da, numai El este cu adevărat Cel ce este...""2, şi în altă parte tot Awa Sofronie spune: „în nevoinţa rugăciunii înaintaşilor noştri, dar şi în însăşi Scriptura, I se dau lui Dumnezeu nume privind caracterul Lui, legăturile Sale cu noi, manifestările Sale: Dumnezeu este Lumină, Dumnezeu este Adevăr, Dragoste, Milostivire, şi mulţime de alte nume. îndrăznesc să adaug: Dumnezeu este Smerenie."3

Lăsând la o parte termenii şi corectura gramaticală de catehism care ne-a obişnuit cu enumerarea virtuţilor: adevăr, smerenie etc, vom înţelege îndrăzneala părintelui Arsenie Papacioc de a-şi intitula astfel mărturisirea de credinţă. Cei ce s-au scandalizat (după înţelesul steinhardtian, gra-dul de scandal constituie criteriul faptelor creştinului: cu cât acest grad e mai ridicat, cu atât e mai creştinească fapta4) de Singur Ortodoxia nu pot sesiza unimea şi unicitatea Bisericii - ...Singur Adevărul sau tot aşa de bine Singur Smerenia care presupune Singur Iubirea.

„Singur Hristos este Adevărul, fiindcă singur El, ca Dumnezeu cel venit la noi în trup, este calea care ne duce la viaţă nesfârşită. El este «Calea, Adevărul şi Viaţa». El este Calea, pentru că este Adevărul şi Viaţa; El este Viaţa, pentru că este Adevărul. El este Singurul în Care avem viaţa adevărată, în Care creaţia se uneşte cu Creatorul. Cei ce-L neagă pe El ca Viaţă adevărată, cei ce neagă că El este singura cale spre viaţa adevărată afirmă minciuna şi moartea drept adevăr. Şi cel care ispiteşte pe oameni spre această minciună, cel ce e cel dintâi care a susţinut această minciună şi continuă să o susţină, este diavolul. El afirmă lumea aceasta ca ultima realitate, nearătând o cale spre Dumnezeu, ca deosebit de lume, ci conduce, prin minciuna lui, spre moarte, în care cei ce-i slujesc lui se află, în parte, încă de acum, dar pot să scape de ea înainte de a muri cu trupul, fapt prin care îşi pot arăta imitarea lui Hristos.5"

Petre Ţuţea accentua: „[...] eu, ca orice creştin, construiesc universul pe principiul Adevărului unic, care este principiul unic al tuturor lucrurilor, pe Adevărul unic, care este Dumnezeu. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr.'"

Un mărturisitor al lui Hristos scria: „Care este esenţa Ortodoxiei? - Dumnezeul-om Hristos."2 Intr-o altă scriere acelaşi autor consemna: „Purtătorii de Hristos Apostoli bine-vestesc, insuflaţi de Dumnezeu, unimea şi unicitatea Bisericii, văzându-i temeiul în unimea şi unicitatea Persoanei întemeietorului ei, a Dumnezeu-omului Hristos: Fiindcă altă temelie nimeni nu poate să pună decât aceea care este pusă, care este Iisus Hristos?

„Urmându-i pe Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii mărturisesc cu dumnezeiască înţelepciune heruvimică şi râvnă serafimică unimea şi unicitatea Bisericii Ortodoxe. Astfel, sunt de înţeles râvna fierbinte a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii faţă de orice despărţire de Biserică şi cădere din Biserică şi atitudinea lor aspră faţă de erezii şi schisme. In această privinţă, de nespusă însemnătate Dumnezeu-omenească sunt Sfintele Soboare a toată lumea şi cele locale. Potrivit duhului şi rânduielii lor de Hristos înţelepţite, Biserica este nu numai una, ci şi unică. Dat fiind că Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, în El nu pot fi mai multe Biserici. Potrivit firii sale Dumne-zeu-omeneşti, Biserica este una şi unică, precum Dumnezeu-omul Hristos este unul şi unic. Ca urmare, despărţirea sau împărţirea Bisericii este din punct de vedere ontologic cu neputinţă. împărţire a Bisericii nu a fost niciodată, nici nu poate să fie, ci au fost şi vor fi căderi din Biserică, aşa cum viţele care de bună voie rămân sterpe cad, uscate, din Via Dumnezeu-omeneas-că cea veşnic vie.1 Din Biserica cea una, unică şi de nedespărţit a lui Hristos s-au despărţit şi au căzut în felurite vremuri ereticii şi schismaticii, şi prin aceasta au încetat a mai fi mădulare ale Bisericii şi de un trup cu trupul ei Dumnezeu-ome-nesc. Astfel au căzut mai întâi gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofiziţii, iconoclaştii, romano-catolicii, protestanţii, uniaţii... şi, pe rând, toţi ceilalţi care aparţin legiunii eretico-schismatice."2

Referitor la cei ce se mântuiesc şi cei ce nu se mântuiesc, Cuviosul Paisie Aghio-ritul ne răspunde insuflat fiind de Duhul Sfânt: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu şi cereţi-I să vă spună cum va mântui lumea! Problema mântuirii oamenilor este a lui Dumnezeu. Noi să ne îngrijim să trăim potrivit cu cele pe care ni le porunceşte Dumnezeu, iar de mântuirea noastră se va îngriji El."1

Având în vedere afirmaţia Cuviosului Paisie, Părintele Arsenie Papacioc ne arată însă ce ne porunceşte Dumnezeu şi apoi conchide:

„Domnul Hristos ne-a arătat cu însuşi Scump Sângele Lui şi glas dumnezeiesc calea spre mântuire. La întrebarea: «Dacă se mântuiesc cei ce nu sunt ortodocşi?», răspund: Noi urmăm calea arătată de El - Ortodoxia. Dacă Bunul Dumnezeu, în iconomia Lui Divină, îi va salva şi pe no-nortodocşi... nu ne priveşte pe noi, pentru că nu ne târguim cu marele Adevăr...

Doamne Iisuse Hristoase, cu inimile smerite şi capetele la pământ, Te rugăm ca frumuseţea şi veşnicia asta Ortodoxă sa fie înţeleasă fără părtinire, desăvârşindu-se marea Ta biruinţă, că Tu eşti «Calea, Adevărul şi Viaţa»."
Editura