CrestinOrtodox 22-08-2016

Ridic către Tine mâinile mele, Păstorul meu, dară mâinile mele departe nu ajung.

Zadarnic încearcă oaia cea căzută în groapă să ajungă sus: dacă păstorul nu se apleacă spre dânsa, ea nu se poate mântui.

Harul Tău ajunge mai departe decât razele soarelui. Apucă-mă de mână şi din temniţă mă scoate. Numai o rază din harul Tău - şi pe aripi de vultur mă voi înălţa.

Sub piatră iarba se chinuie să crească, gârbovită de căutarea luminii, gălbejită de lipsirea luminii. Mare este bucuria mea de muritor atunci când ridic piatra şi văd cum iarba se îndreaptă şi înverzeşte.

Au nu şi mai mare este bucuria Ta, Cel fără de moarte, când ridici piatra pe care lumea a prăvălit-o peste sufletul meu gârbovit şi îngălbenit?

Zadarnic adun lemne grămadă ca să încălzesc sufletul meu, dacă Tu nu arunci foc din cer.

Zadarnic alerg: de am luat-o pe greşită cale, zadarnică este alergarea mea.

Intreagă osteneala şi sudoarea mea este o jertfă pentru Tine. De nu binevoieşti a o primi, fi-voi ca un căţărător îngropat în zăpada de pe vârful muntelui.

Căci Tu nu cauţi la mulţimea ostenelilor, ci la tânjirea inimii.

La ce oare ai putea tânji, inima mea? Oriunde priveşte ochiul, vede moarte. Orice atinge mâna, simte mormânt.

Orice ai afla, împreună-afli şi teama de a nu pierde ceea ce ai aflat. Tot ce iubeşti te umple de tristeţea pierderii sale.

O, neliniştitele mele gânduri, vă împingeţi în mintea mea precum beţivii în târg, şi cădeţi şi muriţi ca lăcustele pe drumul mare.

Tot ceea ce v'a trimis întru mine va muri, şi din mormântul meu niciunul dintre voi nu se mântui, fără numai cel ce s'a legat de Cel-fără-de-mor-mânt, de Domnul Cel-fără-de-moarte.

Cu adevărat, intrând întru mine, în mormânt aţi intrat, şi ca groparii îmi pregătiţi mormântul.

Dar când trâmbiţa va trâmbiţa în sufletul meu, trâmbiţa cea lungă şi cu mare glas, şi venirea Fiului lui Dumnezeu va vesti, atunci toate muritoarele tânjiri ale inimii mele şi toate muritoarele gânduri ale minţii mele de-a stânga se vor despărţi, iar câmpia inimii şi minţii mele se va curaţi.

Şi Fiul lui Dumnezeu în câmpia Sa va intra, şi toate mormintele ce mi le-aţi gătit, ca pe nişte muşuroaie de cârtiţă le va netezi. Şi Fiul lui Dumnezeu mă va spăla şi mă va îmbăia, şi cu miresme mă va unge - nu spre moarte, ci spre viaţă.

Eu însumi, Doamne, m'am închis cu zid faţă de harul Tău. Şi a scoate capul afară nu îndrăznesc, căci Tu eşti ca un vifor înfricoşat.

Zidit-am căscioare şi colibe în sufletul meu şi mă temeam să nu mi le dărâmi. Dară Tu nu mi le-ai dărâmat ca să mă laşi fără de adăpost, ci ca să mă aşezi într'un palat mai mare şi mai luminos decât înstelatul univers.

Lepădat-au oamenii piatra Ta cea din capul unghiului, căci pentru căscioarele şi colibele lor prea mare era. Lepădată a fost de zidarii cei fără de minte, căci nu ştiau ce să înceapă a zidi pe dânsa. Ne-având ţinere de minte, ei uită că şi Tu eşti ziditor, şi că tot rostul lor este acela de a nu împiedica lucrarea Ta.

Prea mare este piatra Ta cea din capul unghiului, şi uriaşii se tem a se apropia de dânsa. Ei întreabă: Când vom sfârşi, dacă cu-aceasta vom începe?

O, bieţii de ei, cum îi sperie moartea de la orice bun început! Cum îi sileşte timpul a zidi clădiri de o zi!

Preabogate Doamne al meu, tinde către mine harul Tău, ce ajunge mai departe decât razele soarelui, şi atunci voi cuteza a sta lângă piatra cea lepădată.

Cu-adevărat, Tu eşti harul. Pogoară-Te şi mă ridica.

Alungă de la mine moartea şi timpul, şi împreună cu Tine voi zidi ceea ce uriaşii pământului nu au cutezat.