CrestinOrtodox 25-07-2016

Ca urmaşi ai Prorodlor şi Apostolilor în trăirea lui Dumnezeu, în theologie şi în ştiinţa pastoraţiei, Părinţii Bisericii au dobândit aceeaşi experienţă şi theologie cu a Prorodlor şi Apostolilor, astfel fiindu-ne transmisă şi nouă ştiinţa duhovnicească cea de veacuri, prin care să ajungem la cunoaşterea lui Dumnezeu şi la trăirea vieţii veşnice.

Sfântul Grigorie Palama, marele Părinte al Bisericii, scrie că sfinţii sunt de-un-cuget, iar noi va trebui să-i urmăm cu încredinţare. Căci, precum spune, adevărata cucernicie este a nu-i tăgădui pe purtătorii-de-Dumnezeu Părinţi ai noştri.

Trebuie să menţionăm aici că îi numim „Părinţi" pe cei dăruiţi cu Harul de a-i renaşte pe oameni, de a le transmite viaţa lui Dumnezeu şi de a-i face fii ai lui Dumnezeu. La fel cum viaţa biologică se transmite din generaţie în generaţie prin organisme vii, ajunse la maturitate, tot astfel şi viaţa duhovnicească se transmite din neam în neam prin Părinţii duhovniceşti - aceste „organisme vii" duhovniceşte, care ne tămăduiesc sufletele şi ne fac fii ai lui Dumnezeu-Tatăl, mădulare vii ale Bisericii, Trupul lui Hristos. Iar acest lucru se săvârşeşte prin theologia empirică, dobândită din trăirea revelaţiei. Prin „organismele vii", theologia vie naşte fii ai lui Dumnezeu.

In rândul Părinţilor îi aflăm deopotrivă şi pe Marii Părinţi ai Biseri-, di, cei dăruiţi atât cu vederea-lui-Dumnezeu, cât şi cu alte două harisme: capacitatea intelectuală (aşa-numita inteligenţă intelectuală), precum şi cunoaşterea culturii epocii lor -fiind astfel capabili să-i înfrunte pe eretici, care se întemeiau pe filosofie şi raţiune. Aşadar, semnele distinctive ale Marilor Părinţi sunt theologia empirică vie, capacitatea intelectuală şi cultura vremii lor.

Aşa înţelegem şi diferenţa dintre nevoitorii cei sfinţi, care au dobândit o cunoaştere empirică a lui Dumnezeu (precum Părinţii Patericului, care printr-un cuvânt îi renăşteau pe oameni, de vreme ce cuvântul pe care îl rosteau era „cuvânt al lui Dumnezeu") - şi Marii Părinţi, cei ce, pe lângă cunoaşterea empirică a lui Dumnezeu, sunt dăruiţi şi cu o inteligenţă pătrunzătoare, cunoscând totodată şi curentele filosofice ale vremii lor. La întâiul Sinod Ecumenic erau prezenţi Părinţi şi Mărturisitori care săvârşeau minuni (Sfântul Spiridon, Sfântul Nicolae şi alţii), însă cel ce a înfruntat erezia lui Arie a fost Marele Athanasie, tânăr diacon pe atunci, căci erezia aceasta se sprijinea pefilosofie şi speculaţie raţională.

Un asemenea Mare Părinte al vremurilor noastre a fost şi Arhimandritul Sofronie Şaharov. S-a învrednicit de mari harisme - precum pomenirea morţii, plânsul, Rugăciunea minţii (noetică) şi vederea-lui-Dumnezeu. Totodată, era înzestrat şi cu deosebite capacităţi intelectuale, fiind astfel capabil să exprime această theologie harismatică, şi cunoştea curentele filosofice ale vremii sale, cărora era în măsură să le răspundă printr-un cuvânt binecuvântat şi de-Dumnezeu-însuflat. Astfel, a devenit Părinte şi învăţător a-toată-lumea, care, din isihia chiliei sale şi din mănăstirea sa, întreaga lume a slujit, mii de oameni a odihnit, a renăscut prin cuvântul său mulţime de fii duhovniceşti, i-a născut din nou după Dumnezeu, i-a învăţat theologie şi le-a vădit tainele Duhului, a adus în zilele noastre experienţa cea de veacuri - viaţa Prorocilor, Apostolilor şi Părinţilor -, a lăsat o moştenire binecuvântată şi, într-un cuvânt, a fost şi este un far luminos care răspândeşte în lumea întreagă Lumina lui Hristos.

Ii dau slavă lui Dumnezeu că m-a învrednicit să-l întâlnesc şi să fiu legat de el în Duh, limpezindu-mi toate frământările duhovniceşti pe care le aveam. Am cunoscut în el un liturghisitor plin de evlavie, un mare theolog empiric şi un Părinte duhovnicesc încercat, a cărui lucrare îl arăta a fi deopotrivă şi maică duhovnicească, după cuvântul Apostolului Pavel: „Feţii mei, pe care iarăşi cu durere vă nasc, până ce Hristos va lua chip întru voi!" (Galateni 4-.19). Această binecuvântare este pentru mine o mare responsabilitate duhovnicească, şi nu ştiu ce răspuns voi da pentru un asemenea dar. Cer, pentru aceasta, rugăciunile tuturor celor ce vor citi această carte. Dincolo de toate, Fericitul Stareţ m-a învăţat ce este theologia ortodoxă şi isihia, şi care este calea prin care dobândim cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Cartea de faţă oferă o încercare de a tâlcui învăţătura Stareţului Sofronie prin intermediul theologiei Părinţilor Bisericii - precum Sfântul Grigorie Theologul, Sfântul Simeon Noul Theolog, Sfântul Grigorie Palama şi alţi Părinţi - şi, de asemenea, de a înfăţişa legătura sa cea în Har cu oamenii, relaţia de fiecare zi cu ei, spre a se arăta astfel că sfinţii nu au fost nişte theologi cerebrali, de birou, ci cu adevărat tămăduitori ai poporului lui Dumnezeu, distingându-se printr-o mare simplitate a vieţii. Fiinţa lor era adunată întru una; trăiau şi exprimau simplitatea lui Dumnezeu.

Ţin să-mi exprim bucuria pentru traducerea acestei cărţi în limba româna, în special din două motive. Cel dintâi, pentru că românii se disting prin evlavia lor - după cum însumi m-am putut încredinţa cu prilejul numeroaselor vizite în România, şi din comuniunea duhovnicească pe care o am cu monahi şi mireni binecuvântaţi, ce se disting prin dumnezeiască însuflare -precum şi datorită faptului că unul din fiii duhovniceşti ai Stareţului Sofronie este Părintele român Rafail Noica, frate al meu duhovnicesc, împreună cu care mulţi ani de zile gustat-am din iubirea Stareţului.

Al doilea motiv este că Stareţul Sofronie nutrea o dragoste osebită faţă de Cuviosul Paisie Velicikovski, cel care a predanisit viaţa isihastă în mănăstirile Moldovei, şi căruia, într-un anume fel, Părintele Sofronie îi este urmaş în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, învăţătura şi trăirea Rugăciunii minţii (noetice). Mulţumesc călduros Părintelui Teofan Munteanu - un preot evlavios care se distinge prin râvna pentru cele sfinte şi prin simplitatea vieţii, pe care le transmite fiilor săi duhovniceşti - pentru traducerea acestei cărţi cu ajutorul monahiilor de la Sfânta Mănăstire Nera, şi cu excepţionala colaborare a Tatianei Petrache şi Ancăi Stanciu. Mă rog Domnului să îi binecuvânteze îmbelşugat.

Incheind, voi repeta la rândul meu ceea ce spunea cândva un oarecare savant - cuvânt ce poate fi aplicat deopotrivă şi în aspectele duhovniceşti - că, deşi suntem mărunţi, avem privilegiul de a fi purtaţi pe umerii acestor uriaşi ai Duhului care sunt Părinţii Bisericii noastre, şi astfel să putem privi mai departe, simţind împărăţia lui Dumnezeu care vine.

Scris la Nafpaktos, în 26 februarie 2012,
în Duminica Lăsatului sec de brânză,
când facem pomenirea izgonirii lui Adam din Rai
în nădejdea reîntoarcerii noastre acolo.

+IEROTHEOS, Mitropolit al Nafpaktosului