Cu harul lui Dumnezeu, purced la reeditarea -memorabilei disertaţii epistolare, care constituie totodată şi o „apologie" cu caracter de mărturisire a veşnic pomenitului Bătrân, părintele Epifanie Teodoropoulos, despre evitarea rangului de arhiereu.
Prima ediţie, din urmă cu unsprezece ani, s-a bucurat de o primire foarte călduroasă, atât în rândurile fiilor duhovniceşti ai neuitatului părinte, cât şi în cercul mai larg al intelectualilor (şi nu exclusiv al teologilor). In consecinţă, cele trei mii de exemplare tipărite s-au epuizat într-un interval de timp foarte scurt. De atunci, în mod periodic, fraţii mei duhovniceşti, precum şi alţii interesaţi de acest subiect, au stăruit prieteneşte să retipăresc cartea. Aceasta fiind şi dorinţa mea, Domnul Dumnezeu a îngăduit ca epistola părintelui Epifanie să fie difuzată acum prin Editura distinsului şi iubitului domn Atanasie Stamoulis.
Cu acest prilej îi mulţumesc din tot sufletul domnului Atanasie Stamoulis pentru că a acceptat cu entuziasm şi emoţie propunerea mea de a reedita cartea pe care o ţineţi acum în mână. M-a asigurat că şi el dorea să fie retipărită, fiindcă în tinereţea lui şi el fusese ucenic în Hristos şi fiu duhovnicesc al părintelui Epifanie.
Nu am adus schimbări şi adăugiri semnificative la prezenta ediţie, întrucât conţinutul cărţii este delimitat cu acurateţe de către tema ei principală: e vorba de o epistolă a fericitului Bătrân Epifanie. Singura menire a cărţii de faţă este aceea de a prezenta şi de a scoate în relief epistola respectivă. Am stabilit de comun acord cu editorul să modificăm doar coperta. Dacă veţi constata câteva îmbunătăţiri minore ale textului în această a doua ediţie, să ştiţi că ele nu reprezintă decât corectura unor inadvertenţe din prima ediţie. Au fost corectate nişte greşeli de cronologie şi de punctuaţie şi am adăugat nişte clarificări la un mic fragment de pe penultima pagină a „anexei" (pentru a facilita înţelegerea cât mai deplină a textului).
Nădăjduiesc cu smerenie ca Domnul să binecuvânteze această nouă strădanie editorială numai spre Slava Preasfântului Său Nume.
Newsletter
×
Aboneaza-te la newsletter
Setari Cookie-uri
Despre Cookie-uri
Cookie-uri Necesare
Cookie-uri Statistici
Cookie-uri Publicitate
Cookie-uri Preferinte
CrestinOrtodox.ro foloseste fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta de navigare,
pentru a se integra cu retele de socializare si a afisa reclame relevante intereselor tale. Te informam ca ne-am actualizat politicile de
confidentialitate, pentru a implementa cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice
în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal. Protectia datelor tale este importanta pentru noi si iti oferim posibilitatea de
a personaliza modulele cookie pe care le doresti
.
De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si
de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate.
Termeni si Conditii
Pentru a continua utilizarea serviciilor oferite de site-ul CrestinOrtodox.ro, avem nevoie de acordul dumneavoastra la modificarile aduse la Termeni si conditii (versiunea din ).