CrestinOrtodox.ro 03-04-2015

Această prefaţă a fost prezentată Mitropolitului Antonie pentru ediţia a III-a a romanului Trei ceasuri în iad, dar cartea se afla deja sub tipar!

Numele primit la botez şi dat de către părinţi al înalt Prea-sfinţitul Antonie a fost Leonida.

Nu se ştie ce l-a determinat pe dascălul bisericesc Vasile Plămădeală din Stolnicenii Lăpuşnei să-l hărăzească pe primul său copil cu acest nume exotic si eterodox (celorlalţi copii le-a dat nume comune: Gheorghe, Mihai, Nicolae, Alexei, Valeriu). Pesemne a citit şi i-a plăcut vreo legendă despre viteazul erou grec de la Termopile...! Să mai amintim că acest antroponimic rar a fost preferat şi de marele I.L. Caragiale (în piesa sa Conu Leonida faţa cu reacţiunea). Dar a existat şi un martir creştin Leonidas - Leonida -, trecut în calendarul ortodox la 5 mai.

Adevărat este că primogenetul de la 17 noiembrie 1926, Leonida Plămădeală, a văzut lumina zilei într-o zodie deosebit de prielnică. „Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă" l-a înzestrat cu daruri excepţionale, după cum s-a dovedit.

Cu această onomastică şi-a trăit anii copilăriei şi a făcut şcolile- primară, Seminarul şi Institutul Teologic, menţionat şi publicistic (în „Luminătorul" nr. 7-8/1937-1939, şi „Gazeta B." nr. 1261/1939). In iulie 1949, Leonida Plămădeală a ţinut, din partea absolvenţilor Institutului Teologic Universitar din Cluj, o cuvântare remarcabilă, evidenţiind certe posibilităţi teologice, culturale şi literare („Renaşterea" nr. 27-28/1949, p. 4).

In acelaşi an (1949), intrând în monahism, i s-a schimbat prenumele în Antonie. N-a renunţat însă nici la Leonida. L-a menţinut şi l-a folosit ca pseudonim literar când a publicat literatură, înalt Preasfinţitul Mitropolit Antonie cumulând fericit şi un talent viguros de scriitor.

Leonida Plămădeală a debutat publicistic în cotidianul bucu-reştean „Munca", Organ central al Uniunii Generale a Sindicatelor (nr. 6269/1968, p. 2), cu o recenzie a cărţii Studii şi articole de literatură românească veche a profesorului universitar Dan Zamfirescu, iar în „Munca" nr. 6304/1968, p. 2, a prezentat volumul Mişcarea prozei a lui Alexandru Oprea, atestând lecturi literare temeinice şi opinii judicioase. în 1970 debutează editorial cu un roman consistent: Trei ceasuri în iad (Editura Mihai Eminescu, Bucureşti, 403 pag., cu portret). L-a gândit şi l-a scris în anii de claustru...

Autorul ne-a destăinuit că la tipărirea romanului un rol hotărâtor l-a avut academicianul Geo Bogza. într-o lună din vara anului 1969 se aflau împreună într-o excursie pe Valea Prahovei. La înapoierea spre Bucureşti, i s-a spus acestuia că în grup se ana un tânăr care a scris un roman excepţional. I-a fost prezentat noul scriitor. La insistenţele covoiajorilor ca să citească manuscrisul, Geo Bogza a precizat răspicat: Primesc în fiecare an câteva sute de manuscrise literare - de nuvele, romane, poezii... - de a debutanţi... îmi este imposibil, ca timp fizic, să le citesc pe toa-e> altfel decât cu mari întârzieri şi aşteptări... încât nu promit să citesc romanul ce mi-l propuneţi şi să mă pronunţ asupra calităţii lui decât peste un an-doi. Totuşi trimiteţi-mi-l!

Leonida Plămădeală i-a dus manuscrisul. A doua zi dimineaţă, Geo Bogza i-a spus la telefon: Domnule, ai scris un roman cu adevărat excepţional! Aseară am luat în mână manuscrisul, ca să-mi trec arunc peste el. M-a prins de la primele pagini şi nu l-am lăsat din mână până ce nu l-am citit, toată noaptea, în întregime. Trebuie tipărit. Te rog să treci pe la mine, ca să vedem ce se poate face.

Leonida Plămădeală s-a dus la Geo Bogza, care i-a dat o scrisoare de recomandare către directorul Editurii Mihai Eminescu din Bucureşti, unde romanul Trei ceasuri în iad s-a tipărit în anul 1970, în lipsa autorului, plecat în Anglia, la studii teologice doctorale.

Avea toată dreptatea academicianul Geo Bogza să fie încântat de romanul Trei ceasuri în iad şi să stăruie pentru tipărirea lui. Romancierul Leonida Plămădeală a urmărit în romanul său Trei ceasuri în iad o problemă care constituia o premieră în literatura română şi chiar în cea europeană şi mondială: efectele unui transplant de creier uman...

Fabula, în sinteză, este următoarea: Pe front, în Războiul al Doilea Mondial, un chirurg, grăbit sau obosit, a luat creierul unui muribund (Anton Adam) şi l-a plantat în ţeasta altui rănit muribund (Peter Gast), care, supravieţuind, a trăit, în continuare, o viaţă dublă, de substituire şi identificare a două persoane diferite. Fizic, biologic, la înfăţişare şi biografic era Peter Gast, aşa revendica el că este şi se numeşte, dar mintal, psihologic, memorial şi social se comporta ca Anton Adam. Omul dublu, Gast-Adam, a creat o serie de situaţii complexe, contradictorii, incredibile şi intolerabile, ajungând să fie socotit şi tratat ca dement şi scos din societate.

Romancierul Leonida Plămădeală a plasat povestea în Germania, într-un orăşel din landul Bavaria de Nord, referindu-se direct la fenomenul politic hitlerist, intuindu-i şi încercând să-i elice resorturile psihologice, sociale, ideologice şi etice si urmările umane şi sociale funeste. S-a referit, nominal, la Fuhrer" (Adolf Hitler), considerat şi declarat „Providenţa Germaniei şi a lumii", la Gestapou, la orbirea colectivă şi la supunerea pasivă totală.

In Trei ceasuri în iad este prezent şi teologul Leonida Plămădeală, nu numai prin titlul romanului, preluat dintr-o apoftegmă de pateric athonit, ci mai ales prin ideatica cărţii, prin personajele principale clerici (preotul catolic Heiler şi pastorul evanghelic Sandor), prin numeroase referiri şi citate biblice - cum sunt mottourile capitolelor. Fiecare capitol are câte un motto semnificativ. Din 30 de capitole ale romanului, 18 au mottouri texte biblice. Este prezent însă în roman şi omul de cultură, şi cititorul poliglot Leonida Plămădeală - mottourile a zece capitole sunt din Arghezi, Nichita Stănescu, Rimbaud, Rilke, Pascal, Whitman, Welles, Mirabeau, Camus, Kafka (cei străini în texte originale). Pomeneşte pe filosofii existenţialişti Kierkega-ard, Heidegger, Bart, pe teologul ortodox Berdiaev, pe teologul indian Sandohn Sunder King ş.a. Este prezent, pe tot cuprinsul romanului, scriitorul Leonida Plămădeală, cu fantezie creatoare, cu forţă de reconstituire şi prezentare veridică a personajelor, cu stilul său elevat.

Romanul Trei ceasuri în iad s-a bucurat de opinii favorabile, atât din partea cititorilor, cât şi a criticilor literari - au scris despre el „România literară" (Dana Dumitriu şi V. Vancea), ..Luceafărul" (Al. Ştefanescu), „Săptămâna culturală a Capitalei (Dan Mutaşcu), „România liberă" (Boris Buzilă), „Orizont" (C. Ungureanu) ş.a. „Este o carte extraordinară, aşa cum nu s-a scris în literatura noastră", a apreciat-o B.V. Anania („Noi") el însuşi poet, dramaturg, romancier şi memorialist literar de talent. In 1972 romanul s-a tradus şi la Sofia, în limba bulgară. Leonida Plămădeală ri-a mai scris literatură, trecând, în decembrie 1970, la binecuvântata-i şi prodigioasa-i vrednicie arhierească - Episcop-Vicar Patriarhal la Buzău (1981-1982), Mitropolit al Ardealului (1983), dar toate cărţile, studiile, articolele şi orice pagină scrisă de înalt Preasfinţitul dr. Antonie Plămădeală conţin certe carate literare. O atestă şi bibliofilul şi cititorul literar din rubrica personală „Semnalăm... Semnalăm...", din Telegraful Român. Exemplificăm afirmaţia cu un fragment din articolul „Patria", un veritabil poem în proză:
„Despre Patrie trebuie să vorbim în fiecare clipă, aşa cum respirăm ca să întreţinem în noi focul vieţii. Patria trăieşte în noi şi noi trăim în ea numai dacă îi dăm viaţă iară şi iară, fără încetare.

Patria ne dă identitate, ne scoate din starea de nimeni şi de niciunde. Ce eşti? - Român!; De unde eşti? - Din România!

Patria ne transformă în mulţi, în toţi ca unul şi unul ca toţi, conectându-ne la nişte rădăcini din care, trăgându-ne seva, ne simţim fraţi cu toţi cei care îşi trag viaţa din aceeaşi sursă...

Sentimentul Patriei e firul nevăzut care-i leagă pe toţi cei dintr-o mamă, cei dintr-un pământ, dintr-o istorie, dintr-o suferinţă, dintr-un ideal, dintr-o hotărâre, dintr-o jertfa, dintr-o biruinţă, dintr-o suflare şi dintr-un sânge, dintr-o inimă a strămoşilor şi a pământului. De aceea, nu poţi ieşi din Patrie fără să ieşi din tine însuţi, fără să-ţi tai toate firele care te leagă de rădăcina unică, fără să-ţi trădezi sângele, fără să te pui în contradicţie cu toţi cei din tine şi cu tine însuţi. Fiecare îşi poartă Patria în sine. Cine s-ar răzvrăti împotriva Patriei s-ar răzvrăti împotriva lui însuşi. Românul s-a lăsat greu dus din Patrie, scos din acest sine mai larg decât şinele său, dar tot atât de al său: «Fie pâinea cât de rea / Tot mai bine-n ţara mea!»" („Telegraful Român", nr. 13-14 1986). Adevărat şi frumos scris! De scriitor!

Pr. Gh. Cunescu