×
Casnicia - dificultati si solutii - Carti.Crestinortodox.ro
Recenzia clientului pentru

Casnicia - dificultati si solutii

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
  • Lupu Diana 24-04-2014
    5 din 5 stele
    Iunirea lui Dumnezeu nu exclude iubirea familiei

    "Nu poate exista deosebire sau despărţire între ceea ce datorăm lui Dumnezeu şi ceea ce datorăm familiei noastre, soţiei noastre sau copiilor noştri. Nici nu putem susţine că Dumnezeu ne cere să-L slujim pe El, neglijând familiile noastre, pe copiii noştri. Cuvântul lui Hristos care zice: Cel ce iubeste pe mamă sau pe tată mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37) nu se referă la lipsirea celor din jur de ceea ce le aparţine, ci ne cere să nu le oferim lor ceea ce îi aparţine numai lui Dumnezeu. Hristos nu spune că nu este vrednic de El cel care îşi iubeşte familia, ci cel care îşi iubeşte familia mai mult decât pe Dumnezeu. Cel care îşi idolatrizează familia, care îi face zei pe membrii ei. Se întâmplă foarte des în zilele noastre ca familiile şi copiii clericilor şi teologilor să se găsească într-o situaţie de grea tulburare şi dezorientare din pricina atitudinii acestora, iar aceştia, soţi „cucernici", să acuze societatea, statul şi pe oricine altcineva de tulburările din familiile lor.

    Sunt probabil mulţi şi dintre cititorii acestor rânduri care cred că evlavia lor e o realitate separată de căsnicia lor. Sunt mulţi cei care cred că poţi fi cucernic şi poţi teologhisi foarte înalt fără să ai vreo legătură autentică, vreo comuniune reală, cu soţul sau soţia ta. Este foarte posibil ca în această stare să se afle cei mai mulţi dintre cei care se adună duminica în biserici.

    Noi credem că abordarea mecanicistă şi cea generalizatoare, imprecisă, sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Moneda este distinfcţia teologică între teorie şi practică. Din prisma tradiţiei ortodoxe autentice, este o monedă falsă în principiu, din orice parte ai privi-o.

    Starea copacului se judecă după roadele lui, de aceea nu putem ignora roadele. Aşa că pentru mântuirea omului nu ajunge rugăciunea, ci este nevoie şi de post, de încercarea omului de a se schimba în starea lui interioară prin intervenţiile exterioare asupra felului lui de a trăi, prin schimbările exterioare ale modului de viată." Faros