CrestinOrtodox.ro 11-01-2014

Cu toate atenţionările din partea rudelor şi a celor apropiaţi, omul orbit se aruncă oriunde, chiar şi cu capul în fântână. Părinţii şi duhovnicii experimentaţi văd adesea pericolul care se apropie, dar nu sunt întotdeauna în stare să-l preîntâmpine. Iată de ce este atât de important binecuvântarea părinţilor şi a preotului pentru căsătorie.

Această binecuvântare nu este o rămăşiţă a trecutului, ci un sfat, un acord şi o rugăciune a celor care au fost ispitiţi mai mult, devenind înţelepţi, fără a cădea în patimă.

Cât de amară este recunoaşterea acestui lucru după trecerea multor ani! Providenţa dumnezeiască ne struneşte şi ne face să înţelegem aceste lucruri prin vocea părinţilor şi a preoţilor. Deşi, sigur, nimeni nu este în totalitate ferit de greşeli şi de idei preconcepute.

Păstrarea curătieisi înfrânareapână la căsătorie ne ajută, de asemenea, să distingem „nebunia hormonilor" de dragostea curată. Conform unei vechi tradiţii bisericeşti, tinerilor îndrăgostiţi li se oferă astfel posibilitatea cunoaşterii celuilalt ca persoană, şi nu ca partener sexual. Dacă oamenii sunt uniţi de interese comune, planuri, opinii, convingeri etc, atunci hormonii le vor fi de ajutor. Dacă însă nu există altceva decât atracţia sexuală, atunci nu e de bine. Pentru ca pasiunea să nu împiedice cunoaşterea autentică a celuilalt este nevoie de trecerea timpului. îndrăgostirea, fie ea şi reciprocă, nu este un motiv pentru apropierea fizică.

„Frumuseţea trupească, dacă nu este unită cu virtutea sufletească, afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur, îl poate atrage pe bărbat douăzeci sau treizeci de zile. Mai departe, frumuseţea trupească nu va avea forţă, pentru că, descoperindu-se defectele fetei, dragostea va dispărea..."

Dacă relaţiile au în vedere exclusiv fiziologia, atunci simpatia reciprocă şi predispoziţia dispar odată cu hormonii, îndrăgostirea nu rezistă la testul timpului, deoarece ea există doar datorită atracţiei fizice. Fără spiritualitate sentimentele nu sunt stabile şi depind în mare parte de ritmurile individuale ale organismului. O astfel de temelie este ca nisipul, pe care nu poţi zidi o casă durabilă. Intradevăr, la temelia oricărei case rezistente se pune şi nisip, dar acesta este numai unul din ingrediente. Altfel, cimentul nu va lua forma dorită.

Cel mai important este să ai în vedere foarte bine proporţiile şi timpul de aşteptare. După părerea Avei Dorotei, diavolul a săpat o groapă acolo unde urma să fie construit un castel. Prin urmare, sarcina noastră este să zidim în locul gropii o casă a dragostei.

Dar vai celui care zideşte casa în groapă! Aşadar, îndrăgostirea devine fie început al dragostei, fie patimă diavolească, ce siluieşte, chinuieşte şi asupreşte. Câtă răutate, amestecată cu plăcerea, ne aduc săgeţile lui Cupidon! Apropo, acest personaj din mitologia greacă antică este, din punct de vedere creştin, un demon.
Este oportun să cităm aici cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Imbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stâpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri... In toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. (Efeseni 6, 11-12; 16-17).