Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii teologice - Carti.Crestinortodox.ro

Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii teologice

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
40,00Lei
In stoc

Abisurile gandirii si simtirii umane au fost scrise in perioada interbelica de Sfantul Iustin Popovici, doar in cateva zile si nopti, fiind gata de tipar inainte de cel de-al II-lea Razboi Mondial.  Au zacut de atunci intr-o sin­ guratate draga lor,...

Descriere

Abisurile gandirii si simtirii umane. Studii teologice

TRISTETILE INIMILOR HERUVIMICE

In nici una dintre lumi nu exista nimic mai infri­cosator decat omul, pentru ca nu exista nimic mai necuprins. Ameteala le invaluie pe toate fapturile care au capacitatea de a cugeta despre om. Filosofia despre om este dificila chiar si pentru mintile ingeresti, trista chiar si pentru inimile heruvimice. Nu exista hotar pentru fiinta umana. Din toate par­tile, omul este asediat de infinitate. Si daca totusi exista vreun hotar, acesta este infinitatea. Din toa­te partile, omul este asediat de nemarginiri. Care sunt hotarele fiintei umane? Oh, numai si numai infinitati...Ce este omul? Este un pumn de tarana sangerie, Si in el se afla plamada tuturor nemarginirilor. Daca se va indrepta spre inaltimi, omul se va face neva­zut in infinitati dumnezeiesti; daca se apleaca spre adancimi, se afunda in infinitati demonice. Omul? Un mic dumnezeu in noroi, iar uneori un demon in haine somptuoase.

Nu exista principiu mai firesc decat acesta: fiti desavarsiti asemenea lui Dumnezeu, fiindca nu exista nimic mai vatamator decat iubirea omului fata de rau si de abisurile sale. Amare sunt infinitatile omului. Cine oare nu a fost otravit de ele de indata ce le-a simtit si le-a cunoscut prin simturi? Daca ai cerceta infinitatile omului, avandu-l pe mult-patimitorul Iov drept cri­teriu, ar trebui ca inima ta sa se topeasca de dure­re. Daca le-ai explora dimpreuna cu Shakespeare, ar trebui sa cazi in delir, si astfel pe ai carui genunchi ti-ai putea sprijini sufletul apasat?...Infinitatile omului sunt otravitoare. Daca nu le-ar fi indulcit Cel Singur Preadulce, cum ar fi fost cu putinta ca pana si omul cel mai putin simtitor si mai putin cugetator sa nu fie adus in pragul sinuciderii? Da, la sinuciderea cu care ar fi ucis toate aceste infi­nitati nenumarate si s-ar fi eliberat de aceasta otra­vitoare si absurda existenta.

Sa fim absolut sinceri: daca Domnul Hristos nu ar fi inviat si daca n-ar fi luminat si dat sens cu lumi­na invierii Sale infinitatilor omului, cine nu L-ar fi socotit drept un tiran blestemat pe Creatorul unei astfel de fapturi precum omul?... Si Cel Singur Prea­dulce, pasind bland de la o inima la alta, indulceste cu gingasie dumnezeiasca taina amara a fiintei uma­ne, plinind prin El insusi infinitatile ei. Din acest motiv, in omul lui Hristos sunt dulci toate infinitati­le omului. Pentru el nu exista nici o teama inauntrul lor, intrucat toate sunt pline de Logosul dumneze­iesc, de inteles dumnezeiesc, de rostul dumnezeiesc atotcuprinzator. Invierea lui Hristos este cel mai mare seism din sfera vietii omenesti. Odata cu ea, centrul vietii uma­ne a fost mutat de la moarte la nemurire, din vre­melnicie la vesnicie. Dintr-un om geocentric [omul] a devenit o fiinta cereasca. Pamantul a devenit o locuinta temporara a omului, iar cerul - cea eterna. Cu toate acestea, chiar si pe pamant omul lui Hristos traieste in cer si dupa legile cerului. In vesnicie oamenii intra numai pe usile imparatesti ale invie­rii lui Hristos. Unde se afla centrul fiintei umane? In Domnul Hristos, Cel inviat si inaltat, "Care sade de-a dreap­ta lui Dumnezeu". Prin Dumnezeu-Omul invi­at vesnicia a devenit o noua categorie a vietii ome­nesti. Crestinii sunt crestini prin ceea ce traiesc cu mijlocirea puterii invierii si in acord cu legile invi­erii. Iar aceasta inseamna ca vietuiesc prin vesnicie si datorita vesniciei, de vreme ce atat sufletul, cat si trupul sunt create pentru vesnicie, pentru divino-umanitate. Acesta este cel mai pretios dar facut de cerescul Mantuitor neamului omenesc: dobandi­rea vesniciei prin viata [petrecuta] in timp, invinge­rea mortii prin nemurire.

Credinta in Domnul Hristos ii da omului puterea de a invinge pacatul si moartea, [chiar] in lumea asta a pacatului si a mortii, si de a se umple de nemurire si vesnicie. Credinta evanghelica il imbraca pe om in Trupul lui Hristos si il face partas la tot ceea ce Ii apartine lui Hristos, astfel incat dobandeste experi­enta faptului ca tot ceea ce este al lui Hristos ii apar­tine si lui, fie Nasterea, fie Schimbarea [la Fata], fie patimile, fie invierea, fie inaltarea [la ceruri a] Sa. Si intru aceasta se implineste minunata buna-vestire: "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine". In fiecare crestin se prelungeste viata divino-umana a lui Hristos. Prin lucrarea dumnezeiasca a haru­lui, crestinul devine egalul lui Hristos in viata, in ganduri, in dorinte, in fapte; acesta, dupa cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, are parte de toate cate le are si Hristos. Datoria de capatai a crestinului este de a trai in lumea timpului si a spatiului prin nemurirea si ves­nicia lui Hristos. Daca cugeta un gand anume, prin puterea lui Hristos inviat si Care este Vesnic-Viu el il transforma in gand-al-lui-Hristos, iar simtirea o preschimba in simtire-a-lui-Hristos. Cauta cu toata fiinta lui sa fie acolo unde este si Domnul Cel inviat. Dupa cuvantul Apostolului: "Asadar, daca ati invi­at impreuna cu Hristos, cautati cele de sus, unde si afla Hristos, sezand de-a dreapta lui Dumnezeu.' Atat prin ganduri, cat si prin simtiri sau prin dorin te sa va inaltati deasupra lumii, deasupra tuturoi cerurilor, deasupra ingerilor si Arhanghelilor, ace unde Hristos sade de-a dreapta Tatalui. Tot ce e omenesc se mantuieste de vremelnicie si marte prin Dumnezeu-Omul.

Ce gand al omului este nemuritor, ce dorinta, ce simtire? Numai gandirea care este in acord cu Hris­tos, doar dorinta care este in acord cu Hristos, doar simtirea care este in acord cu Hristos. Omul este crestin daca gandeste prin mijlocirea lui Hristos, daca simte prin mijlocirea lui Hristos, daca voieste prin mijlocirea lui Hristos. In dorintele, simtirile si gandurile crestinului nu poate exista nimic muritor si necurat, daca va pastra sfatul evanghelic: "Cuge­tati cele de sus, nu cele de pe pamant."

Cu cat omul renaste prin Hristos, cu atat moare "pentru intelesurile (...) lumii", adica pentru paca­te, pentru patimi, pentru obisnuintele rele. Cresti­nul omoara moartea inauntrul si imprejurul lui, tra­ind prin binele lui Hristos. Cum ar putea sa-l ama­geasca pe cel ce traieste prin vesnicia lui Hristos de-a dreapta Tatalui desfatarile, maririle si patimi­le lumesti? Un firicel murdar de nisip, acesta este pamantul, atunci cand privim vesnicia prin ochii lui Hristos. Intreaga viata a crestinului, cu nenumara­te fatete si infinita, dimpreuna cu taina ei esentiala, «este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu."


Abisurile gandirii si simtirii umane - Cuprins
Cuviosul Iustin Popovici sau teologia poetica a misterului existentei umane.....................5
Prolog....................................37

PRIMA PARTE
Agonia umanismului

Miezul sau esenta tragediei..................47
Omul european la o rascruce in flacari.........57
Moara mortii si progresul....................69
Valoarea suprema si criteriul ultim in Ortodoxie.................................107
Intre doua filosofii.........................144
Invizibilul dinauntrul vizibilului. Taina Binelui si a raului.................................165
Infricosatoare este ziua judecatii pentru Dumnezeu ...............................195

PARTEA A DOUA
Negurile si bucuriile cunostintei si simtirii

Raiul meu si iadul meu. Sensul vietii si al lumii.....................................211
Tristetile inimilor heruvimice ...............223
"Condamnati" la nemurire .................232
Doliu pentru Hristos.......................243

PARTEA A TREIA
Stavilare

Maeterlinck, inainte de marea tacere.........263
Dostoievski ca profet si apostol al realismului ortodox....................................281
Despre paradisul sufletului rus..............300
La stavilarul culturilor......................313
Invierea si sarbii cei fara de moarte...........339
Despre maretia sacrosancta a omului.........349

PARTEA A PATRA 
DORURI SI INDOLIERI

Roi de nemarginiri.........................371
Pe streasina atomului......................382
Revolta capusei............................390
Coborand pe cataracta zgomotoasa a timpului................................ 403
Aceasta vrajitoare fascinanta....................416
Caprioara din paradisul pierdut. Confesiune ......................... 422
Epilog................................433

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731363417
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2013
  • Numar pagini: 440
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Vladimir Stanciu 28-05-2014
    5 din 5 stele
    Prologul cartii Abisurile gandirii si simtirii umane

    PROLOG
    Oare viata umana nu este un pelerinaj in abisuri, din moment ce orice problema serioasa pe care o formuleaza atat omul pentru el insuşi, cat şi lumea pentru om, conduce gandirea in abisuri? intrebarea referitoare la adevar nu este o problema abisala? Cautand adevarul, patrunzand in lacaşul adevarului,gandirea omului se sfarama intotdeauna de abisuri infricoşatoare. Şi ce se intampla cu problema dreptatii, a binelui şi a raului? Oare nu toate se vadesc a fi abisuri şi prapastii, nu toate se arata a fi pelerinaje triste şi dureroase? Gandirea nesatula a omului, calauzita de un anume impuls, se avanta cu entuziasm de la o problema la alta, dar nu reuşeşte sa-şi afle indestulare. Şi intotdeauna se petrece aşa pana cand nu-şi va asuma, intr-o incordare maxima, chestiunea in acelaşi timp singulara şi duala referitoare la Dumnezeu şi la om - problema capitala, de a carei rezolvare atarna soarta umana in orice lume.

    Ai urmarit [pana la capat] misterul omului şi ce ai descoperit? Neindoielnic, ai aflat abisuri cumplite, de care fie cugetul, fie inima, fie conştiinta ta se sparge in mii de farame. Calea catre adevarul despre om duce, ah!, in care neguri, in care abisuri!?! Acolo gandirea innebuneşte de durere, de intristare, de strigat, ca şi cum ar paşi intr-un iad fara margini, unde nu domnesc decat „plangerea şi scraşnirea dintilor". Şi se va intampla aşa pana ce, in spatele tuturor negurilor şi abisurilor, vei descoperi samburele heruvimic al fiintei umane - pe Dumnezeu. Cu El paşeşti pe cai luminoase care duc la dezlegarea deplina a celor mai incurcate probleme pentru fiinta omeneasca din orice viata [posibila].

    Individul? Ce abisuri din infinitul mare se afla inlauntrul infinitului mic! Şi ce se petrece cu bobul de nisip? Acolo nenumarate taine se zbat şi se dizolva in nemarginitele sale abisuri. intr-adevar, exista ceva anume in lumea noastra terestra care sa nu fie un abis pentru gandirea umana? Frunzulita unei violete, oh, preaindragita mea privighetoare, oare nu sunt abisuri viorelnice pentru inteligenta prearafinata a sufletului tau care vibreaza, scotand triluri de privighetoare? Tipatul unui vultur care zboara in vazduh, zumzaitul albinei ce poarta mierea, nu sunt abisuri ale unei oarecare puteri minunate, inexplicabile pentru mintea, pentru cugetul tau, o, homo saptens, o, homofaber. Şi atunci cand ochiul tau priveşte cu seriozitate fata aproapelui, cate mistere şi enigme nu va desluşi ca se afla acolo! Şi fiecare dintre ele este un abis! Iata, oriunde sufletul tau se va intinde sa se odihneasca, patul de sub el se va preface de fiecare data in carbuni aprinşi, devenind un pat procustian. Şi tu, gandirea mea, cum stai nestingherita ca pe un tron, inlauntrul omului, in micul sau trup? Cel mai trist lucru dintre toate este faptul ca fiecare abis al tau se afunda mai jos de orice hau, care şi atunci cand se ridica la inaltime ramane cu neputinta de atins, cu toate ca pretutindeni, de jur imprejur, este nesfarşit şi netarmurit. Şi tu, simtirea mea, nu eşti oare sora geamana, sau stramoaşa, sau urmaşa, sau parintele acestei [tristeti]?

    Exista multe goluri in mintea omului, multe cotloane in conştiinta şi cu mult mai mult in inima omeneasca. Şi acelea sunt cele mai cutremuratoare şi infricoşatoare abisuri dintre toate [abisurile] care il inconjoara pe om. De unde provin? Din rautatea noastra omeneasca, din rautatea umanitatii: izvorasc din pacatul nostru omenesc, din pacatul omenirii.

    Pentru ca pacatul e, intr-adevar, un seism, pentru ca pacatele sunt, neindoielnic, asemenea unor cutremure, care ravaşesc intreg sufletul, şi mintea, Şi inima, astfel incat dau naştere inauntru unor prapastii, eroziuni, abisuri. Şi noi ne prabuşim intr-aceste abisale ruine launtrice. Cu toate acestea, fiecare pacat este o boala a mintii, slabiciune a inimii, maladie a sufletului, o boala care, fara incetare, zamis leşte din sine insaşi moartea şi toate cele aducatoare de moarte. Şi, mai presus de toate, fiecare pacat este un iad aflat fie in inima, fie in suflet, fie in minte.

    Cel care nu simte aşa inca nu a ajuns pe deplin om, gandirea sa este plina de „pacatul cel nesatios" şi „se desfata in ratacirile lui". Pacatul, cu toate puterile lui, savarşeşte un singur lucru: il dez-indumnezeieşte şi il dezumanizeaza pe om. De aceea, pacatul este intr-adevar pacat, pentru ca se impotriveşte lui Dumnezeu cu toata puterea sa, nu-L voieşte pe Dumnezeu şi le indeparteaza pe toate de El şi de cele dumnezeieşti. Indepartandu-l pe om de Dumnezeu şi de cele dumnezeieşti, pacatul il tine departe intr-un chip asemanator atat de propriul sine, cat şi de ceea ce face din el o fiinta pretioasa, unica şi dumnezeiesc nemuritoare. Procesul dez-indumnezeirii omului se desfaşoara intotdeauna concomitant cu procesul dezumanizarii, altfel spus acest process are o valenta atat singulara, cat şi duala. Este o realitate evidenta in universul nostru terestru; cu cat mai putin Se salaşluieşte Dumnezeu in om, cu atat mai putin intra omul in comuniune cu aproapele sau. Oare in sufletul unui ateu mai exista vreo urma de umanitate? Un ateu este inevitabil şi intotdeauna anti-om, şi, prin urmare, şi un ne-om.

    Numai atunci cand gandirea umana se va adanci in Logosul atotcuprinzator, se vindeca pe sine de toate ranile, dobandite in abisuri, se tamaduieşte de toate bolile, izbavindu-şi şinele de toate mortile, precum disperarea, scepticismul, relativismul, pozitivismul, pesimismul, şi, in general, de orice vampirism, care nu este altceva decat satanism camuflat.

    Iar satanismul are un singur nume: legiune. Afundandu-se gandirea umana in Gandirea atotcuprinzatoare, se boteaza şi se impartaşeşte de ceea ce este Veşnic, de ceea ce este dumnezeiesc şi omenesc, astfel incat nici un uragan nu este in stare s-o arunce in disperare, frica, vampirism, demonism sau iad.

    Qrice om trebuie sa cunoasca, dincolo de toate celelalte, de care are cunoştinta, urmatorul fapt: numai in Dumnezeu-Omul gandirea omului se preschimba treptat in Atotgandire, intru Logosul insuşi. Fara Dumnezeu-Omul, gandirea omului este cu totul nesabuita. Zidita pe Ceea ce este Veşnic, adica pe Ceea ce este divino-uman, ea insaşi poate sa se opuna oricarei morti şi sa invinga orice satanism, de oriunde s-ar napusti ele.

    Puterea gandirii omeneşti este nesfarşita şi nemarginita, fiindca işi are originea in Cel nesfarşit şi nemarginit. Pana şi noi, in limitele universului nostrum uman, cu experienta dobandita, ştim ca numai Dumnezeu-Omul Hristos este Cel fara de sfarşit, fara hotar - Cel veşnic. Pentru aceea, numai in El gandirea omeneasca se metamorfozeaza din nefiinta in Fiinta care este deasupra a toate, [trecand] de la moarte la viata, de la efemer la eternitate. in El, şi numai in El, gandirea omului se preschimba in gandire-dumnezeiasca, fiecare gand in gand-dumnezeiesc; şi in aceasta consta izbavirea gandirii omeneşti de necugetare, indumnezeirea, incuvantarea şi afla rea sensului ei. Pana in acea clipa gandirea este pentru om fie o şa foarte grea, fie cea mai mare intristare, fie cel mai intunecat iad, fie, vai mie, atot-tristetea, iadul insuşi. Se face Rai, gandirea se face Rai, Rai cu totul pentru om numai dimpreuna cu Dumnezeu-Omul şi intru Dumnezeu-Omul. Daca nu este aşa, aratati-mi [calea] voi, cei oprimati de gandirea voastra, ca eu, cu toata inima, cu tot sufletul şi cu toata mintea mea sa va pot urma. Şi pana acolo, pana acolo, pana acolo, in numele omului raman cu totul alaturi de Dumnezeu-Omul... Dar unde se afla El, Dumnezeu-Omul? Iata-L, se afla indaratul fiecarui abis, intotdeauna Mantuitorul se afla indaratul oricarui iad, oricarei morti, oricarui pacat, oricarei tristeti; şi mereu este bucurie şi buna-vestire, unica bucurie eterna şi singura buna-vestire veşnica pentru gandirea omului, pentru simtire, pentru conştiinta, pentru suflet. Şi aceasta, in toate lumile, in toate vietile, in toate veşniciile.

    Toate sunt pentru om blestem, iad, pana vor ajunge sa se prefaca in [realitati] divino-umane. Dimpreuna cu Dumnezeu-Omul toate ale omului se fac Rai, Rai, Rai. Şi nu exista sfarşit pentru bucuria ta, omule,cata vreme eşti om, pentru ca numai dimpreuna ca El şi intru El simti ca eşti om veşnic, om ceresc, heruvimic, om cu chip dumnezeiesc. Este tristete, atot-tristete, o, fratii şi tovaraşii mei de tarana, sa fii om fara Dumnezeu-Omul Hristos! Aceasta tristete şi bucurie, asemenea unor baiguieli, sunt consemnate in aceste Abisuri ale gandirii şi simtirii umane, de la inceput şi pana la sfarşit o spovedanie, in care este prezent intreg sufletul, cu toate rastignirile, dar şi cu toate invierile lui. Coboram fara a ne preface in fiece moarte, in fiece iad; şi din acestea nu ne poate scoate, pe nici unul dintre noi, decat Dumnezeu-Omul Hristos, Domnul Cel inviat, Singurul Biruitor al mortii şi Singurul Care ne mantuieşte de pacat in oricare dintre lumi, vazute, nevazute, fizice şi metafizice.

    Arhimandrit dr. Iustin Popovici
    De Sfanta Cruce 1955,
    Manastirea Sfintelor Chilii (Celije)

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor