Nihilismul - Cuprins

Prefata editiei in limba engleza................5

I. Introducere. Problema adevarului .......11

II. Etapele dialecticii nihiliste..............30

III. Teologia si spiritul nihilismului.........90

IV. Programul nihilist...................115

V. Dincolo de nihilism...................134

Anexa. Filosofia absurdului..............157
 

Inchinarea la nimic

"Nimicul", asa cum este inteles de nihilismul modern, este un concept specific traditiei cresti­ne. "Nefiinta" diverselor traditii orientale este oidee cu totul diferita, pozitiva; aceste traditii se apropie cel mai mult de ideea de nihil prin con­ceptul lor nelamurit de "haos" originar. Dumne­zeu le-a vorbit numai in chip acoperit si indirect altor neamuri; numai poporului Sau i-a desco­perit El plinatatea adevarului despre inceputul si sfarsitul lucrurilor. Intr-adevar, pentru alte popoare, ca si pentru ratiunea lipsita de ajutor, una dintre cel mai greu de inteles dogme crestine este creatio ex nihilo: faptul ca Dumnezeu a creat lumea nu din Sine, nici dintr-o materie deja existenta sau dintr-un haos originar, ci din nimic; in nici o alta invata­tura nu este afirmata mai limpede atotputernicia lui Dumnezeu. Caracterul minunat, care nicioda­ta nu paleste, al creatiei lui Dumnezeu se inteme­iaza tocmai pe aceasta, pe faptul ca ea a fost che­mata la existenta dintr-o ne-existenta absoluta.

Dar - ar putea veni intrebarea - ce legatura are nihilismul cu o astfel de invatatura? Legatu­ra este negarea ei. "Ce anume, spune Nietzsche intr-o afirmatie a carei ultima propozitie am ci­tat-o deja intr-un alt context, inseamna nihilis­mul? - Ca valorile cele mai inalte isi pierd valoa­rea. Nu exista nici un tel. Nu exista raspuns pen­tru intrebarea «de ce?»." Nihilismul, pe scurt, isi datoreaza intreaga existenta negarii Adevaru­lui crestin; el considera lumea "absurda", dar nu ca urmare a unei "cercetari" la rece a problemei, ci din cauza ca nu poate sau nu vrea sa creada sensul ei crestin. Numai oamenii care au crezut la un moment dat ca stiu raspunsul la intrebarea "de ce?" ar putea fi atat de dezamagiti de "des­coperirea" ca, pana la urma, nici nu exista vreun raspuns.

Daca insa crestinismul ar fi numai o religie sau filosofie oarecare intre multe altele, negarea lui nu ar fi o chestiune atat de importanta. Joseph de Maistre - care a criticat in mod inteligent Revolutia Franceza, cu toate ca ideilor sale pozi­tiviste nu trebuie sa li se acorde incredere - a in­teles tocmai acest lucru, si a facut-o intr-o perioa­da in care efectele nihilismului erau cu mult mai putin evidente decat astazi.

Dintotdeauna au existat in lume forme de re­ligie si oameni rai care li s-au impotrivit. Impie­tatea a fost mereu o crima, de asemenea[...]. Insa numai in sanul religiei celei adevarate poate exista o adevarata impietate[...]. Impietatea nu a pricinuit niciodata, in trecut, raul pe care l-a nascut in zi­lele noastre, caci vina ei este intotdeauna direct proportionala cu luminarea din jurul ei[...]. Cu toate ca au existat mereu oameni lipsiti de pieta­te, nu a mai existat niciodata inainte de secolul al XVIII-lea si in inima crestinatatii o insurectie im­potriva lui Dumnezeu. Nici o alta religie nu a afirmat atat de mult si atat de puternic precum crestinismul, deoare­ce glasul acestuia este Glasul lui Dumnezeu, iar Adevarul sau este absolut; si nici o alta religie nu a avut un potrivnic atat de radical si de nein­duplecat ca nihilismul, caci nimeni nu se poate impotrivi crestinismului fara sa poarte razboi cu Dumnezeu insusi. Ca sa lupti chiar cu Dumnezeu, Care te-a cre­at din nimic, e nevoie, desigur, sa fii cumva orb si sa ai iluzia ca esti puternic; insa nici un nihilist nu este atat de orb, incat sa nu presimta, oricat de nelamurit, consecintele finale ale actiunilor sale. "Anxietatea" greu de numit in cuvinte, de care sufera atat de multi oameni in zilele noas­tre, da marturie despre participarea lor pasiva la programul antiteismului; cei care se pot exprima mai bine vorbesc despre un "abis" care pare sa se fi deschis in inima omului.

Aceasta "anxieta­te" si acest "abis" reprezinta tocmai nimicul din care Dumnezeu l-a chemat pe om la fiinta si in care omul pare sa cada iarasi atunci cand II nea­ga pe Dumnezeu si, prin urmare, isi neaga pro­pria creare si propria fiinta.Aceasta teama de "a cadea din fiintare", ca sa spunem asa, este tipul de nihilism cel mai ras­pandit astazi. Ea este tema constanta a artei si nota predominanta a filosofiei "absurdiste". Dar responsabilul direct pentru catastrofele secolu­lui nostru este un tip de nihilism mai constient,nihilismul antiteistului fatis. in cazul omului care sufera de felul acesta de nihilism, sentimen­tul caderii in abis nu duce nicidecum la anxietate pasiva si la deznadejde, ci este transformat intr-o frenezie de energie satanica, ce il impinge sa lo­veasca in toata creatia si, daca poate, sa o faca sa se prabuseasca impreuna cu el in abis. Cu toate acestea, pana la urma, oamenii de felul lui Proudhon, Bakunin, Lenin si Hitler trebuie sa esu­eze, oricat de mare ar fi influenta si reusita lor temporara; ei trebuie chiar sa dea marturie, im­potriva vointei lor, despre Adevarul pe care ar dori sa il distruga. Caci incercarea lor de a nihiliza creatia si, prin aceasta, de a anula actul creator al lui Dumnezeu prin aducerea lumii la nimicul din care a iesit nu este decat o parodie inversa­ta a creatiei lui Dumnezeu; iar ei, asemenea ta­talui lor, diavolul, nu sunt decat niste maimute, palide imitatii ale lui Dumnezeu, care, prin in­cercarea lor, "dovedesc" existenta Dumnezeului pe Care II neaga si, prin esecul lor, dau marturie despre puterea si slava Lui.

Nici un om nu traieste fara un dumnezeu, am spus acest lucru destul de des pana acum; deci cine - sau ce - este dumnezeul nihilistului? Acesta este nihil, nimicul insusi - nu nimicul ab­sentei sau al ne-existentei, ci cel al apostaziei si al negarii; el este "cadavrul" "Dumnezeului ce­lui mort", care il apasa atat de greu pe nihilist.Nu te poti debarasa peste noapte de Dumneze­ul Care pana acum a fost atat de real si de pre­zent pentru crestini; un monarh atat de absolut nu poate avea un succesor imediat. Asa se face ca, in acest moment din istoria spirituala a omu­lui - un moment de criza si de tranzitie, recu­noastem aceasta -, un Dumnezeu mort, un mare gol se afla in centrul credintei omului. Nihilistul doreste ca lumea, care odinioara se invartea in jurul lui Dumnezeu, sa se invarta acum in jurul ... a nimic. Este posibil asa ceva? Adica o ordine inteme­iata pe nimic? Desigur ca nu; este o contradictie in termeni, este o sinucidere. Dar sa nu ne as­teptam la coerenta de la ganditorii moderni; de fapt, aceasta este ideea la care au ajuns gandi­rea moderna si Revolutia ei in vremea noastra. Chiar daca ea nu poate fi mentinuta decat pen­tru o clipa, chiar daca s-a ajuns la ea numai pen­tru a trece repede mai departe, nu se poate totusi nega realitatea ei. Exista multe semne, pe care le vom cerceta la timpul potrivit, care spun ca lumea a inceput sa iasa din "era nihilismului" cam pe la sfarsitul ultimului mare razboi, si sa se miste spre un fel de "era noua"; dar, in orice caz, daca aceasta "noua era" va veni, ea nu va fi martora infrangerii nihilismului, ci a desavarsi­rii lui. Revolutia isi arata chipul cel mai adevarat in nihilism; fara pocainta - si aceasta nu a existat pana acum -, ceea ce vine dupa el nu poate fi decat o masca ce ascunde acelasi chip. Fie fatis, in antiteismul explicit al bolsevismului, fascismu­lui, nazismului, fie pasiv, in cultul indiferentei si al deznadejdii, in "absurdism" sau "existentia­lism", omul modern si-a dezvaluit clar hotararea de a trai de acum inainte fara Dumnezeu - adi­ca intr-un gol, in nimic. inainte de secolul nos­tru, oamenii bine-intentionati inca se mai puteau amagi ca "liberalismul" si "umanismul", "stiin­ta" si "progresul", Revolutia insasi, precum si intreaga cale a gandirii moderne erau ceva "po-zitiv" si chiar, intr-un sens nelamurit, II aveau pe "Dumnezeu" de partea lor. Acum este foarte limpede ca Revolutia si Dumnezeu nu pot avea nimic in comun; intr-o filosofie moderna consec­venta nu ramane defel loc pentru Dumnezeu.

Toata gandirea moderna de acum inainte, orice masti ar purta, trebuie sa presupuna acest lucru, trebuie sa fie cladita pe golul lasat de "moartea lui Dumnezeu". Revolutia, de fapt, nu poate fi implinita pana cand ultima ramasita de credinta in Dumnezeul cel adevarat nu a fost dezradaci­nata din inimile oamenilor si pana cand toti nu au invatat sa traiasca in acest gol.Credinta da nastere la coerenta. Lumea ere-dintei, care odinioara era lumea normala, este o lume coerenta in cel mai inalt grad, deoarece in ea totul este indreptat spre Dumnezeu, ca spre inceputul si sfarsitul sau, si isi dobandeste sen­sul prin acea orientare. Razvratirea nihilista, dis-trugand acea lume, a inspirat o alta: lumea "ab­surdului". Acest cuvant, foarte la moda in pre­zent pentru descrierea starii nefericite a omului contemporan, daca este inteles corect, are un sens profund. Caci, daca acceptam ideea ca ni­micul este centrul lumii, atunci aceasta, atat in esenta ei, cat si in fiecare detaliu, este lipsita de coerenta, nu reuseste sa se inchege, este absur­da. Nimeni nu a descris aceasta lume mai limpe­de si mai succint decat Nietzsche, "profetul" ei, si aceasta chiar in pasajul in care i-a proclamat principiul prim, "moartea lui Dumnezeu".