Povestile padurii - Carti.Crestinortodox.ro

Povestile padurii

Fii primul care adauga o recenzie!
28,00Lei
In stoc

Păianjenul arhitect Eroul poveștii noastre este un puști păianjen. El locuia împreună cu mulți alții care împânzeau zona, la marginea unei păduri, pe coasta unui deal. Locul era frumos și puș­tiul acesta, care se numea Ață, iu­bea foarte mult...

Descriere

Povestile padurii

Păianjenul arhitect

Eroul poveștii noastre este un puști păianjen. El locuia împreună cu mulți alții care împânzeau zona, la marginea unei păduri, pe coasta unui deal. Locul era frumos și puș­tiul acesta, care se numea Ață, iu­bea foarte mult împrejurimile prin care hoinărea toată ziua.

Dar ceea ce nu-i plăcea lui deloc era școala. În timp ce toți ceilalți copii păianjeni se duceau zilnic la școală, unde se străduiau să de­vină păianjeni de ispravă și să în­vețe cât mai multe lucruri, în special cum să-și construiască vii­toarea casă, Ață ocolea școala cât putea de mult. Se că­țăra în vârful unui fir de iarbă sau se întindea pe o frunză și trân­dăvea așa toată ziua, în legănarea blândă a vântului.

Ceilalți păianjeni de vârsta lui treceau în fiecare zi pe lângă el, în drumul lor spre școală, și-l chemau mereu:

„Hai, Ață, cu noi! Știi că nu e bine să trândăvești. Noi învățăm să facem diverse lucruri de la Bătrânul Meșter, dar cel mai important, ne pregătim să devenim arhitecți.

Cum o să îți construiești casa, dacă habar nu ai de nimic?”

„Ei, le spunea Ață, tolănit nepăsător pe o frunză, cât de greu poate fi să construiești o casă? Tai firele, faci niște noduri și gata! Ce m-ar putea învăța pe mine bătrânul acela, pe care voi îl numiți Meșter? Cred că mă voi des­curca foarte bine și singur!”

Ață era foarte încrezător în cunoștințele sale, pe care, de fapt, nu le avea. Se credea prea deștept pentru a mai merge la școală, iar munca și efortul nu-l interesau deloc. Îi privea de sus, din hamacul lui, pe copiii care se duceau la școală și socotea că școala este o imensă pierdere de timp. Oare nu era mai interesant și mai plăcut să stai cu picioarele sub cap și cu o floare în gură, să observi jocu­rile de lumini și umbre printre frunze și să asculți cântecele păsărilor? Ba sigur că era! Așa că Ață nu prea ajungea la școală.

Dar ceilalți copii se duceau zilnic și învățau încet, încet, o mulțime de lucruri. Și la un moment dat au terminat școala cu toții. Cu toții, mai puțin Ață, care nu fusese deloc interesat.

Așa că, în timp ce el hoinărea, copiii care terminaseră școala au început fiecare să își caute un loc plăcut, unde să își construiască o casă. Și în scurt timp marginea pă­durii s-a umplut de tot felul de pânze de păianjen, care mai de care mai frumoase și mai minunat meșteșugite. Fiecare copil stătea acum la casa lui și toți erau foarte încântați de realizările lor, de pânzele pe care fuseseră capabili să le construiască singuri.

Într-o zi, Ață umbla hai-hui, ca de obicei, și se minună foarte când văzu locul schimbat de atâtea și atâtea pânze noi. Și în fiecare pânză se legăna câte un copil. Era o atmosferă plăcută, toti păreau lipsiți de griji și mar­ginea pădurii se transformase într-un loc de joacă.

„Ce chestie! se minună el, cu un picior la gură și unul la cap. Trebuie să îmi fac și eu o casă. Și încă repede! Altfel, vor râde toți de mine și voi ajunge prostul pădurii!”

Copiii, văzându-l, au început să-l salute și să-i arate munca lor. Ață era impresionat în sinea lui, ba chiar puțin invidios, dar se prefăcea a fi nepăsător, încercând să își ascundă neliniștea.

„Da, da, merge, merge... E destul de bine ce ați făcut. Și ziceți că ați învățat astea de la bătrânul acela?”

„Da. Bătrânul Meșter ne-a învățat multe lucruri și acum le putem folosi muncind singuri. Uite ce pânze interesante am reușit să țesem!”

„Ei, de parcă ar fi chiar așa greu! Mâine îmi voi construi și eu o pânză, ca să aveți unde să mă vizitați”, le răspunse Ață, părând foarte sigur pe el.

Se îndepărtă destul de abătut, dar fără să o arate.

I-a fost ușor să se laude, însă de unde să înceapă? El nu fusese la școală deloc. Cum se face o casă bună? Cum să o calculeze pe măsura lui? Habar nu avea. Nici măcar nu știa ce îi trebuie. Dar nu putea să se facă de râs și să-și recu­noască neștiința. Așa ceva era de neconceput pentru el.

A doua zi, Ață s-a apucat de lucru într-un loc mai ferit, pe care îl alesese cu grijă, pentru a nu fi văzut de către ceilalți copii cum se chinuie. Ar fi râs de el. Nu știa de unde să înceapă, cum să măsoare, unde să facă nodurile sau câte ar trebui. Începu să facă totul la întâmplare, dar pânza i se rupea mereu: se rupea dacă adia puțin vântul, dacă zbura prin apropiere o musculiță, dacă mierla își desfăcea aripile o singură dată în copacul vecin. Ce mai?! Adevărul era că se rupea chiar și singură. Cât despre posibilitatea ca Ață să se cațăre pe propria pânză, aceasta nu exista. Unde să mai primească și musafiri?

Ață încercă de mai multe ori, dar în zadar. Nici o me­todă nu era bună. Exasperat, se așeză pe pământ gata să plângă. Înțelesese că nu avea rost munca lui. Nu avea cum să reușească fără cunoștințele necesare. Trebuia să meargă la Bătrânul Meșter neapărat, să-i ceară iertare și să-l roage să-l învețe; altfel, nu are nici o șansă.

Bătrânul fu foarte surprins să-l vadă pe Ață intrând în școală. Era pregătit să îl asculte și să îi acorde o șansă. Ață, trezit la realitate, i-a cerut iertare Meșterului și, recu­noscându-și greșeala și neștiința, l-a rugat să îl învețe și pe el tot ce i-a învățat pe ceilalți copii.

Văzând că Ață este sincer în dorința lui de a învăța, Meșterul a început să-i arate tot ce trebuia să știe. Ață s-a străduit cu învățătura, pentru că voia să recupereze tim­pul pierdut și să-i ajungă din urmă pe ceilalți.

După un timp, Meșterul i-a spus că învățătura e gata și că se poate considera un arhitect desăvârșit. Ață era foarte fericit. Îi mulțumi bătrânului și alergă spre locul lui, nerăbdător să-și pună cunoștințele în practică.

Știa să facă totul bine și exact, așa că, în final, îi ieși o frumusețe de pânză, elegantă și trainică, de care Ață era foarte mândru.

Acum putea și el să fie în rând cu lumea, un păianjen de ispravă.

……………………

Specificaţii

  • Editor: Doxologia
  • ISBN: 9786066663472
  • An aparitie: 15 Decembrie 2014
  • Numar pagini: 48
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 21 x 30.5 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie