Plotin Despre esenta sufletului I si II, Despre intelect, eide si fiinta
Sinteza pe care Plotin a realizat-o la sfârşitul antichităţii, între filosofia lui Platon şi filosofia lui Aristotel, reprezintă oarecum sarcina care ne stă înainte şi astăzi, la sfârşitul modernităţi. Pentru noi, provocarea nu este însă aceea de a...
Descriere
Plotin Despre esenta sufletului I si II, Despre intelect, eide si fiinta
Sinteza pe care Plotin a realizat-o la sfârşitul antichităţii, între filosofia lui Platon şi filosofia lui Aristotel, reprezintă oarecum sarcina care ne stă înainte şi astăzi, la sfârşitul modernităţi. Pentru noi, provocarea nu este însă aceea de a pune împreună două sisteme filosofice, integrându-l pe cel de-al doilea în cel dintâi, ci aceea de a sintetiza două moduri culturale diferite, cel spiritual, de factură platonică, şi cel ştiinţific, de sorginte aristotelică. Nu este vorba despre o simplă juxtapunere, cu viabilitate îndoielnică, ci despre un efort de gândire capabil să înlocuiască copilul răsfăţăt şi irascibil, produs de societatea de consum, cu omul divin, conştient de natura spirituală a realităţii şi familiar cu resorturile intime ale vieţii lăuntrice. Această sarcină îl transformă pe Plotin într-un filosof pentru zilele noastre, deoarece gândirea lui constituie o resursă imensă pentru un astfel de proiect.
Dan Tomuleț
Specificaţii
- Editor: Eikon
- ISBN: 9786067119244
- An aparitie: 03 Septembrie 2018
- Numar pagini: 186
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 13 x 20 cm