Parintele Teofil, orbul care L-a vazut pe Dumnezeu. Dosarul de securitate al duhovnicului bucuriei - Florian Bichir

Fragmente din carte:

…părintele Teofil Părăianu este un om foarte inteligent, are o memorie fenomenală, care s-a dezvoltat în lipsa vederii. Aceasta l-a ajutat ca la studiile făcute peste tot să fie printre primii.

Ca monah este foarte constiincios, are o credintă limpede, este altruist, modest, venitul ce-l dobândeste ca drept de autor, precum si jumătate din salar îl depune în casa de obste a mănăstirii. Ai lui nu-i pretind să-i ajute, fiindcă au din ce trai si sunt toti sănătosi.

Ca păreri negative se observă si la părintele Teofil, aceeasi lipsă, ca si la părintele Serafim, lipsa elementului politic în predicile ce le tine. Continutul predicilor sale e strict teologie, privind exclusiv mântuirea sufletelor credinciosilor, lipsind elemente ale educatiei cetătenesti necesare într-o predică în zilele noastre. Scăparea aceasta nu vine dintr-o pornire reactionară, ci dintr-o obisnuintă. Am observat însă că în ultima vreme articolele sale de revistă sunt mai actualizate.

În discutiile purtate cu cei ai mănăstirii sau cu cei din afară cu care poartă corespondentă, văzători si nevăzători, e destul de atent si nu vorbeste niciodată de rău stăpânirea statului nostru, nu-l interesează latura politică, ci duce luptă împotriva păcatului, care dăunează mântuirii sufletului.

Tatăl părintelui Teofil Părăianu a făcut parte din mişcarea legionară, lua parte din când în când la şedinţele legionare — după afirmaţia părintelui Teofil deşi soţia lui îl ţinea de rău pentru aceasta dar nu ştiu dacă a fost un membru activ al acestei organizaţii politice.

în prezent mai persistă în nemulţumire faţă de colectivizare. Era un ţăran mijlocaş destul de harnic şi o fire independentă şi încă nu a reuşit să se împace cu noua situaţie din satul său. Părintele Teofil încearcă să-i liniştească amintindu-le că acum nu mai are greutăţi şi că dacă sunt harnici vor duce-o bine în gospodăria colectivă".

Nota merită două comentarii. Dincolo de rândurile frumoase aşternute de informator, acesta deplângea faptul că Părintele nu predică despre politică! „Ca păreri negative se observă şi la părintele Teofil aceeaşi lipsă ca şi la părintele Serafim, lipsa elementului politic in predicile ce le tine…”

Volum aparut in parteneriat cu Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii - CNSAS
 

L-am cunoscut pe părintele Teofil Părăian în iarna geroasă a anului 2002. A fost cumplit de greu să ajung la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, dar efortul a meritat din plin. Întâlnirea cu părintele orb ‒ înlesnită de vrednicul stareţ PC arhimandritul Ilarion Urs ‒ a fost memorabilă, cel puţin pentru mine. Am publicat un reportaj amplu, pe o pagină de ziar, care s-a bucurat de mare succes: Sfântul dintre noi: Teofil Orbul. Credeam, cum cred şi acum, că în vremuri crunte, în bezna comunismului, Dumnezeu a rânduit ca în fiecare provincie istorică să fie o lumină, iar românii să aibă parte de duhovnici înţelepţi: părintele Ilie Cleopa în Moldova, Arsenie Papacioc în Dobrogea, Sofian Boghiu în Ţara Românească şi părintele Teofil Părăian în Ardeal. Da, paradoxal, părintele Teofil, un nevăzător, a fost o lumină de spiritualitate. Un monah lipsit de vedere, dar care vedea mai bine ca noi…
Marcat de întâlnirea cu duhovnicul fără vedere umană – povestea o puteţi citi sau reciti în acest volum –, am inclus acest reportaj în cartea Vânătorul de minuni (Ed. Eikon, 2011). Aceeaşi carte, dar cu un titlu mult mai occidentalizat – Ultimul drum al lui Dracula. Le dernier chemin de Dracula –, mi-a apărut în Franţa, la Editura Edilivre, fiind lansată la Târgul de carte „Salon du Livre”, Paris, 2013. Uite aşa, cu părintele meu orb, am ajuns în Oraşul Luminilor!
Viaţa sau destinul a făcut să ajung membru al Colegiului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Prilej de studiu în arhiva de 28 de kilometrii liniari! Ei bine, spre ruşinea mea, abia anul acesta m-am gândit să scormonesc după dosarul părintelui Teofil! E drept, am fost ocupat cu Arsenie Boca, cu Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae şi alţii. Poate a fost şi un moment de îndoială, nu ştiu. Cert este că am descoperit după multe eforturi dosarul părintelui intact. Virgin, nici măcar cotat de colegii mei, doar cu numărul de înregistrare al Serviciului Romîn de Informaţii (SRI), care de altfel ni l-a şi predat.
După ce l-am citit, am simţit cum mă inundă o bucurie în suflet. Părintele nu a cedat, a fost vertical până la capăt! Mi-a fost ruşine că m-am îndoit. Şi am simţit că trebuie să mă răscumpăr, să-mi cer iertare.
Acest volum este unul al răscumpărării! Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! (In 20, 29)

Dr. Florian BICHIR
Membru al Colegiului CNSAS