Iată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, prestigioasa editură Agnos a ajuns la cel de-al doilea volum dedicat suferinţelor Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului . Primul volum, realizat ca şi acesta, în colaborare în urma unui protocol cu Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS), Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii (1940-1949) , a cunoscut un succes remarcabil. Nu doar de piaţă, ci şi prin aprecieri deosebite din partea lumii academice şi intelectuale din România. Motivul este unul singur. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor editori sau autori). O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor!
Nădăjduim ca ultimul volum, cel de-al treilea, privind ultima perioadă din viaţă - Bucureşti - Drăgănescu - Sinaia (1960-1989) - să apară cât de curând. Ultimul volum, care va cuprinde şi un indice de nume, reprezintă urmărirea pas cu pas a Părintelui de către Securitate. Pentru a avea o mică imagine asupra filajului, dar şi asupra reţelei informative ţesute în jurul Părintelui Arsenie Boca, trebuie spus că ultima delaţiune din dosar datează din data de 28 septembrie 1989, după ce Părintele Boca suferise un infarct. Securitatea te veghea până la moarte!…
Dacă primul volum a fost unul al hărţuirii, al primelor încercări, acesta este unul al suferinţei, al perioadei în care Părintele trece prin arestări repetate şi printr-o cruntă experienţă la Canal. Aşa cum am notat şi în prima prefaţă, Părintele Arsenie Boca a fost reţinut de autorităţile comuniste pentru prima oară - din excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea - la Râmnicu Vâlcea, în 17 iulie 1945 dus la Bucureşti şi eliberat în 30 iulie 1945, pentru că nu i s-a găsit nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina de a-i fi ajutat creştineşte cu hrană pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului. Atât pentru aceste bănuieli, cât şi datorită notorietăţii sale printre credincioşii creştibni, este schingiuit o lună şi jumătate, silit să dea repetate declaraţii, fiind apoi eliberat.
De data aceasta, din 1950, va trece într-o altă etapă a vieţii întru Hristos, mult mai cumplită. Nu vreau să răpesc cititorilor curiozitatea (pentru că nu pot spune bucuria) de a parcurge aceste pagini tulburătoare fără a face o mică trecere în revistă, cronologică, a suferinţelor Părintelui Arsenie Boca. Fără de care mormanul de documente ale acestui volum monumental nu poate fi înţeles pe de-a-ntregul.
În 1949 Părintele Arsenie Boca este descris de autorităţile comuniste drept un “fanatic religios” care, “atribuindu-şi rolul de făcător de minuni, răpeşte preţiosul timp al ţăranilor chiar de la munca câmpului cu mârşavele lui minciuni, cu care duce în eroare acei ţărani naivi”. Conform raportului făcut de Biroul de Securitate Haţeg şi înaintat Serviciului Judeţean Deva în 4 iulie 1950, Părintele Arsenie avea o “atitudine duşmănoasă faţă de regim”, îi “instruia” pe călugării din mănăsire să defaime regimul, “în special faţă de tineretul din jur”; primea diferite produse “pentru că vindecă oamenii”; şi-a “vândut” fotografia “cu suma de 200 de lei” şi a adăpostit “un călugăr timp de 9 luni, care a fost condamnat la 7 ani temniţă grea”, care, după descoperirea acestuia de către organele de securitate, a fost încurajat “să dispară”. În concluzie, sublocotenentul de securitate Uifalvi Alexandru propunea ca Părintele “să fie încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.), fiind un duşman activ al regimului actual şi clasei muncitoare”. Securitatea Bucureşti a întocmit şi ea un referat în 2 iunie 1950, în care erau reluate toate informaţiile strânse până atunci de organele represive. Se reia - Doamne, a câta oară! - falsa idee şi teorie că Părintele “a făcut parte din Mişcarea Legionară” când era la Sâmbăta, că a fost mutat la Prislop, că este un “om sfânt şi ar face minuni”. În plus, îngrijoraţi, ofiţerii de securitate notau că: “se constată afluenţa populaţiei din ce în ce mai mare” care mergea la mănăstire şi faptul că Părintele duce “o propagandă mistică religioasă, în sensul că ar dispune de puteri supraomeneşti”.
În urma acestei stări de lucruri, la Prislop, “s-a creat o atmosferă asemănătoare cu aceea a lui Petrache Lupu, însă într-o măsură mai mică”. În final, ofiţerul de Securitate propunea: “încadrarea de urgenţă în U. M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de doi ani a arhimandritului Boca Arsenie, stareţ al mănăstirii Prislop-Hunedoara. A se comunica CC al PMR că s-au luat măsurile necesare ca activitatea sus-numitului să înceteze”. Evident, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român atâta aştepta. E de la sine înţeles care a fost decizia… La 10 ianuarie 1951, printr-o adresă a Securităţii Sibiu, colonelul Gavril Birtaş ordona arestarea Părintelui Boca. Acesta trebuia să fie “înaintat (cu dosar individual tip” la Centrul de Triere al UM (Unităţii de Muncă, n.n.), întrucât cel în cauză prin decizia MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950, a fost încadrat în U.M. (Unitate de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni”. La 16 ianuarie 1951, Părintele Arsenie era înaintat centrului de triere al Unităţilor de Muncă din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Ilfov.
Motivele oficiale ale arestării administrative a Părintelui Arsenie Boca au fost: “sus numitul înainte de 23 august a făcut parte din Mişcarea Legionară; după această dată, cu ocazia predicilor pe care le ţinea în biserică a instigat populaţia împotriva regimului democrat popular. De asemenea, mai rezultă că în anul 1947 a găzduit la mănăstirea Prislop (sic!) pe legionarul Glatcov Grigore, care era urmărit de organele de stat. Pentru faptele enumerate mai sus a fost încadrat în CM (Colonie de Muncă, n.n.) pe timp de 12 luni, conform deciziei MAI, nr. 150 din 14 octombrie 1950 şi a fost pus în libertate la 19 martie 1952, prin expirarea pedepsei”.
Arestarea Părintelui Boca s-a produs în noaptea de 15-16 ianuarie 1951, orele 5 dimineaţa. Părintele Arsenie Boca a ajuns la Canal. Date despre această perioadă sunt extrem de puţine, după cum afirmă şi istoricii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu, autorii singurului studiu cu pretenţii academie despre Părintele Arsenie Boca: Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice , Ed. Partener, Galaţi, 2009.
Sfântul Ardealului se întoarce acasă, la mănăstirea Prislop, în 3 aprilie 1952, iar după cum a descoperit părintele profesor Mihai Săsăujan, îi scrie episcopului său: “De Buna Vestire, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns, acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit şi tot atâta de senin. Bucuria n-are multe vorbe, de aceea, dimpreună cu obştea, V-o împărtăşim aşa cum e: cu recunoştinţă şi smerită metanie, pentru că, faceţi parte, în toate privinţele din motivele ei. Am aflat că, după Paşti veniţi la noi. Vă aşteptăm, aşa cum vechii creştini îşi aşteptau Părinţii. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e şi unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor forme în conducerea obştei de aici, ceea ce-mi va asigura şi mie răgazul preocupării şi de ceilalţi talanţi ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus”.
Părintele Arsenie Boca va fi imediat încadrat informativ, iar anexele vă vor demonstra cu prisos acest lucru. Se pare încă că acest lucru nu a fost suficient, pentru că s-a ordonat din nou arestarea Părintelui. Reţinerea monahului s-a produs la 20 septembrie 1955, în baza unui mandat eliberat de Procuratura Militară Timişoara, abia la 24 septembrie, pentru pedeapsa prevăzută de art. 228, combinat cu art. 209 (omisiune de denunţ). A fost trimis în arestul Securităţii Timiş, apoi, de la 11 noembrie, în penitenciarul Timişoara. Mandatul de arestare a fost prelungit permanent de către procurată în vederea desfăşurării anchetei penale, până în 8 decembrie 1955. La 9 decembrie Părintele era la Jilava, pentru ca la 21 decembrie 1955 să fie internat în penitenciarul Oradea.
În 7 aprilie 1956, Părintele Arsenie Boca era eliberat din penitenciarul oradea în baza unei “dispoziţii” a Tribunalului militar Oradea, ca “prevenit”, deci nu suferise nicio condamnare sau decizie administrativă, anunţând că se va întoarce la mănăstirea Prislop.
În timpul anchetei, Părintele a fost interogat pentru unele legături cu legionarii amintiţi în ancheta din 1948, despre relaţiile cu Antonie Plămădeală şi Nicolae Bordaşiu, Nichifor DCrainic, principesa Ileana şi unii “profesori legonari”. Astfel spus, anchetatorii au încercat să-l determine pe Părintele Arsenie boca să “recunoască” activitatea în cadrul Mişcării Legionare. Aceeaşi marotă a legionarismului, deşi aceasta fusese infirmată încă de pe vremea regimului Mareşalului Ion Antonescu, după cum am arătat în primul volum. Părintele a afirmat foarte clar: “Precizez că eu nu m-am încadrat în organizaţia legionară şi nici nu mi s-au făcut propuneri în acest sens”.
Neobosită, Securitatea va deschide în 1958 un alt dosar de urmărire a Părintelui hărţuit: “Dosar de acţiune informativă individuală asupra călugărului Boca Zian Arsenie de la mănăstirea Prislop”.
Iniţiativa a fost tardivă, deoarece conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, vieţuitorii de la Prislop au fost obligaţi să părăsească monahismul, iar mănăstirea a fost închisă.
În locul celebrei mănăstiri avea să se instaleze un cămin de bătrâni, până în 1976, anul în care s-a reînceput slujirea lui Dumnezeu prin ruga monahilor.
Drama Părintelui avea să continue. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului, nr. 2407/1959, Părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sunt obligate “să intre în lume”. Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească şi chiar să mai poarte haina mnahală. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, ca pictor secund pe lângă meşterul Vasile Rudeanu. Abia în 1961 este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Începea un alt capitol zguduitor din viaţa Părintelui Arsenie Boca…

În încheiere, ţin să le mulţumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS, cât şi întregii echipe CNSAS: de la Arhiva Centrală, Arhiva Popeşti-Leordeni, Cercetare, Investigaţii, până la aparatul tehnic. Nu pot să-l uit pe editorul Romeo Petraşiuc, cercetător extern al CNSAS, şi nici pe Raluca Toderel, sufletul acestui proiect, colegii mei în această ispravă. Deopotrivă, un gând de gratitudine se îndreaptă şi spre toţi cei care au scris sau l-au mărturisit pe Părintele Arsenie Boca. Să ne fie tuturor spre folos!

Dr. Florian Bichir membru al Colegiului CNSAS