Nervozitatea la copii si adolescenti - editia 3 - Carti.Crestinortodox.ro

Nervozitatea la copii si adolescenti - editia 3

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
12,00Lei
In stoc

Cartea de față, care conţine diverse sfaturi şi recomandări cu caracter duhovnicesc, moral, psihologic şi medical, e scrisă de un medic care de peste 25 de ani consultă pacienţi, ţine cursuri şi conferinţe pe teme legate de sănătatea psihică a copiilor.

Descriere

Nervozitatea la copii si adolescenti - editia 3

Cartea de față, care conţine diverse sfaturi şi recomandări cu caracter duhovnicesc, moral, psihologic şi medical, e scrisă de un medic care de peste 25 de ani consultă pacienţi, ţine cursuri şi conferinţe pe teme legate de sănătatea psihică a copiilor. Profesorul Avdeev, cunoscut cititorilor de la noi prin numeroasele sale lucrări traduse în limba română, vorbeşte despre nervozitatea, fricile, tulburările de somn la copii, despre particularităţile depresiei adolescenţilor, despre stările de dependenţă, despre bolile „pe fond nervos”, despre comportamentul isteric și tulburările de personalitate, analizează probleme fundamentale ale educației.
Această lucrare, dedicată ocrotirii sănătăţii du­­hov­­niceşti şi sufleteşti a generaţiei care vine din urmă, este adresată tuturor celor interesați de perspectiva creștin ortodoxă asupra sănătății psihice și provocărilor cu care se confruntă părinții și pedagogii vremii noastre.

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas

Ediția a treia, revizuită și adăugită

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731364827
  • An aparitie: 03 Iunie 2015
  • Numar pagini: 164
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 11 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza a 2 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
2
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor
  • Marius Munteanu 06-07-2015
    5 din 5 stele
    Gânduri despre dragoste

    A-ţi iubi vrăjmaşul nu înseamnă deloc a nutri faţă de el sentimente de ataşament ca cele pe care le simţim faţă de omul drag sau a ne bucura sufleteşte aşa cum se întâmplă atunci când suntem cu prietenii. Aici avem de-a face cu o atitudine mai presus de ataşamentele psihologice, atitudine care se află în alt plan - în planul duhovnicesc.

    Cel mai des vorbim însă despre dragostea dintre bărbat şi femeie, despre dragostea din familie. Acesteia îi este dedicat un întreg ocean de literatură profană - dar dacă poeţii şi prozatorii examinează dragostea dintre bărbat şi femeie luând ca reper doar posibilităţile strict omeneşti, ei se încurcă, în mod inevitabil, într-o masă de contradicţii. De obicei, ei atribuie sentimentului erotic însuşirile dragostei dumnezeieşti - şi apoi, prin gura eroilor lor, se miră şi suferă că totul se încheie prin gelozie, certuri sau nebu-nie. Când dragostea este legată exclusiv de om în individualitatea lui, ea nu mai este dragoste, ci altceva.

    Haideţi să urmărim cu atenţie reflecţiile pe care le face pe această temă, cu fineţe şi cu mult talent literar, S. Frank: „Dragostea este perceperea evlavioasă, religioasă, a unei fiinţe vii concrete, e a vedea în ea un anumit principiu dumnezeiesc. Orice dragoste adevărată - nu contează dacă cel ce iubeşte îşi dă seama de asta sau nu - este, prin însăşi esenţa sa, un sentiment religios. Dragostea erotică, cu toată puterea şi importanţa pe care o are în viaţa omului, este în cazul cel mai bun doar o formă embrionară a dragostei autentice în sensul arătat mai sus, altfel spus este o floare bineînmiresmată, dar firavă, ce înfloreşte pe tulpina dragostei, nu adevărata ei rădăcină.

    Dacă dragostea erotică îl învaţă treptat pe cel care iubeşte să perceapă valoarea absolută a persoanei iubite, adică atunci când prin dragostea de chipul exterior - trupesc şi su-fletesc - al celui iubit pătrundem în adâncimea pe care acest chip o «exprimă», chiar dacă niciodată în mod deplin, pătrundem la personalitatea lui, adică la fiinţa lui ca întrupare creată individual-concretă a principiului dumnezeiesc al Duhului personal în om. Aici, iluzoria divinizare a omenescului pur empiric, luat ca atare, se transformă în atitudinea evlavios-iubitoare faţă de chipul individual al lui Dumnezeu, faţă de principiul dumnezeu-omenesc, care este prezent în mod autentic în orice om, chiar şi în cel mai de nimic şi mai vicios.

    Căsătoria adevărată este calea acestei transfigurări religioase a dragostei erotice, şi se poate spune că tocmai în acest tainic proces «dumnezeu-omenesc» de transfigurare constă ceea ce se numeşte «Taina Căsătoriei»..."

    Multe familii contemporane, care trăiesc de capul lor şi resping ajutorul lui Dumnezeu, binecuvântarea Domnului, au o mulţime de probleme psihice şi morale, suferă de instabilitate.

    In familiile în care lucrurile stau mai bine, adeseori soţii nu ştiu cine trebuie să fie liderul în casă, în numele a ce să îi educe pe copii şi către ce să tindă. Este dureros să vedem cum între soţi se acumulează iritarea reciprocă, răutatea, nemulţumirea de viaţă. Pentru o mare parte a oamenilor, fidelitatea conjugală, rânduiala creştină a vieţii de familie, exemplele de viaţă familială evlavioasă sunt numai nişte relicve ale trecutului, nişte arhaisme. Despre nevrozele familiale se scriu zeci de articole, cărţi, dizertaţii. Faptele strigă: fiecare a treia, a patra familie „pârâie la încheieturi". Partea conştientă a societăţii trage semnalul de alarmă.

    Fără ajutorul lui Dumnezeu familia nu poate construi relaţii bune! Numai ieşindu-I în întâmpinare lui Dumnezeu, îndrăgindu-se unul pe altul prin dragostea de Ziditor, soţii dobândesc autentica fericire şi deplinătate a existenţei. Lucrul acesta e dovedit de viaţă, este confirmat de istorie. Prin credinţă, prin pocăinţă, prin rugăciunile în comun, prin educarea creştinească a copiilor şi prin dragoste reciprocă, soţii merg spre scopul principal: împărăţia lui Dumnezeu.

    Profesorul teolog S. Troiţki scrie în cartea sa Filosofici creştină a căsătoriei următoarele: „Apostolul Pa vel compară relaţiile dintre soţ şi soţie cu relaţiile dintre persoanele Sfintei Treimi. După cum Dumnezeu-Tatăl este Capul lui Hristos, aşa şi soţul este capul soţiei (v. I Cor. 11, 3). După cum Hristos este strălucirea slavei şi chipul fiinţei lui Dumnezeu-Tatăl (v. Evr. 1, 3), aşa şi soţia e slava soţului (v. I Cor. 11, 7). Sfântul Clement Alexandrinul numeşte familia «casa Domnului», la fel ca pe Biserică, iar Sfân-tul Ioan Gură de Aur numeşte direct familia «mică Biserică». Sfântul Teofan Zăvorâtul ne învaţă că familia întocmeşte bunăstarea sa «exterioară pentru cea lăuntrică»."

    Numai în creştinism este dată calea acestei transfigurări a dragostei erotice. Aceasta este calea curăţirii inimii de necurăţia păcatului în Biserica lui Hristos. în imnul dragostei creştineşti pe care ni l-a lăsat Apostolul Pavel e definită limpede dragostea autentică:

    Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte râul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre prorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi [...] Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Cor. 13,4-9,13).

  • Maria Moldovan 29-06-2015
    5 din 5 stele
    Nervozitatea la copii si adolescenti

    [fără continut]

Afiseaza 2 din 2 recenzii ale clientilor