Despre fericire
Noua colecție, Freud despre, își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizat cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Ele au fost selectate cu...
Descriere
Despre fericire
Noua colecție, Freud despre, își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizat cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Ele au fost selectate cu dificultate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?", răspunsul nostru este un „nu" categoric.
Cititorul va găsi, sperăm, în paginile acestor cărticele, esențele prețioase ce se află adesea în recipiente de mici dimensiuni – pentru a-l călăuzi în perpetua sa căutare și pentru a-i oferi reprerele necesare pe drumul cunoașterii.
„Una dintre formele de manifestare a iubirii, iubirea sexuală, ne a mijlocit cea mai puternică experiență a unei senzații copleșitoare de plăcere și astfel a furnizat prototipul pentru aspirația noastră după fericire."
– Sigmund Freud
„Libertatea individuală nu este un bun cultural. Ea a fost cea mai mare înainte de orice cultură, ce i drept pe atunci aproape fără valoare, căci individul nu era în stare să o apere."
– Sigmund Freud
***
Acest volum conține un extras din lucrarea Disconfort în cultură, care a fost publicată în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie, București: Trei, 2010.
Apărut inițial în 1930, în contextul anilor „fără griji" ai perioadei interbelice, acesta este unul dintre eseurile seminale ale lui Freud. În el este scrutat mobilul existenței umane înseși, o existență aflată la confluența dintre căutarea fericirii și respectarea restricțiilor impuse de cultură. Ne întâlnim aici cu concepte clasice ale psihanalizei, precum Supraeul, principiul plăcerii și principiul realității, pulsiunea de viață și pulsiunea de moarte, analizate dintr-o perspectivă societală.
Specificaţii
- Editor: Trei
- ISBN: 9786064011190
- An aparitie: 08 Iunie 2021
- Numar pagini: 160
- Tip carte: Broşată
- Limba: Română
- Dimensiuni: 11 x 18 cm