Ministerul Bunului-simt - Carti.Crestinortodox.ro

Ministerul Bunului-simt

Fii primul care adauga o recenzie!
49,00Lei
In stoc

Un ghid în cinci pași, practic și plin de umor, despre cum să scăpăm – noi și companiile noastre – de piedicile birocrației În timpul pandemiei de COVID-19, serviciile de securitate din aeroporturi le-au permis pasagerilor îmbarcarea cu cantități...

Descriere

Ministerul Bunului-simt


Un ghid în cinci pași, practic și plin de umor, despre cum să scăpăm – noi și companiile noastre – de piedicile birocrației

În timpul pandemiei de COVID-19, serviciile de securitate din aeroporturi le-au permis pasagerilor îmbarcarea cu cantități nelimitate de dezinfectant pentru mâini, dar au menținut limita de 100 de mililitri pentru toate celelalte lichide. Ai nevoie de o drujbă ca să-ți scoți din ambalaj noua pereche de căști. Ești la cea de-a opta întâlnire online pe ziua de azi, fereastra Zoom se tot blochează și, dacă mai auzi o dată „Nu, stai; nu, începe tu”, o să faci o criză de nervi. Dar mai întâi trebuie să asculți o interminabilă prezentare în Power Point pe care toată lumea pretinde că a citit-o, dar pe care n-a citit-o nimeni de fapt și care putea fi rezumată într-o pagină.

Ce s-a întâmplat cu bunul-simț? Cum îl putem recupera? Din câte se pare, companiile au ajuns să fie atât de prinse în mrejele propriilor probleme generate intern și atât de asaltate de mormanele de birocrație, încât și-au pierdut din vedere obiectivul esențial. Și ajung, inevitabil, să plătească prețul pentru asta.

Martin Lindstrom vine cu multe exemple din viața reală în care bunul-simț corporativ a fost abandonat și ne oferă planul său ingenios de a reda logica – și decența – acelor companii și persoane care au cea mai mare nevoie de ele. Lectură obligatorie pentru managerii din ziua de azi, dar și pentru angajați, Ministerul Bunului-simț este amuzantă, antrenantă și extrem de practică.

Cu inteligență și umor, Lindstrom susține că lipsa de empatie și acceptarea oarbă a politicilor, tehnologiei, regulilor și regulamentelor în companiile noastre ne fac să judecăm greșit, să distrugem experiența și satisfacția consumatorului și să deteriorăm cultura organizațională. Dacă vrei să mergi pe drumul drept către loialitatea clientului și succes financiar, citește această carte. Este un mod extraordinar de a-ți reaminti că e de bun-simț ca afacerea ta să aibă o față umană. — Liz Wiseman, autoarea cărții Multipliers and Rookie Smarts, bestseller New York Times

Să râzi în hohote când citești o carte de management nu este o experiență pe care o trăiești în fiecare zi, dar, când am citit Ministerul Bunului-simț, mi s-a întâmplat de zeci de ori. Abordarea „de bun-simț” a lui Martin Lindstrom este inteligentă, amuzantă și absolut practică. Cartea pune la dispoziție o modalitate de a implica angajații în refacerea unor sisteme poticnite, astfel încât munca lor să devină mai productivă, iar clienții, mai mulțumiți. — Amy C. Edmondson, profesor la Harvard Business School, autoarea cărții The Fearless Organization

Lectură esențială pentru noi toți, cei care ne simțim copleșiți de birocrație la locul de muncă și care dorim să ne îmbunătățim calitatea vieții la serviciu. — Arianna Huffington, fondator și CEO Thrive Global, autoarea cărții Thrive

Cartea Ministerul Bunului-simț a apărut cu susținerea UniCredit Bank:

Martin Lindstrom crede că succesul companiilor este strâns legat de procedurile care pun la loc de cinste bunul-simț și empatia. Cu perspicacitate și umor, apreciatul expert internațional în comunicare și cultură organizațională reușește și de această dată să aducă în atenția tuturor obiceiurile care ne țin pe loc. Ministerul Bunului-simț ne ajută să chestionăm statu-quoul, să găsim cauzele ineficienței, să rezistăm rigidității și să dăm voce inovației interne. Sperăm ca cititorii să ajute la înființarea acestor Ministere în organizațiile din care fac parte.
 

Specificaţii

  • Editor: Publica
  • ISBN: 9786067224306
  • An aparitie: 13 Februarie 2021
  • Numar pagini: 256
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 14.5 x 20.5 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie