Invataturi despre mersul la biserica - Carti.Crestinortodox.ro

Invataturi despre mersul la biserica

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
9,00Lei
In stoc

Prin învăţăturile cuprinse în cartea de faţă, Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată cum să facem ca mersul la biserica să nu se transforme într-o rutină, ci să devină pentru fiecare un izvor de binecuvântare .

Descriere

Invataturi despre mersul la biserica

Mersul la biserică este o parte indispensabilă a vieţii fiecărui creştin, un element definitoriu al căii duhovniceşti: nu numai punct practic de reper, ci şi fântână cu apă vie, care curăţă şi hrăneşte.

Prin învăţăturile cuprinse în cartea de faţă, Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată cum să facem ca el să nu se transforme într-o rutină, ci să devină pentru fiecare un izvor de binecuvântare şi de putere spre rezolvarea problemelor vieţii şi continuă sporire duhovnicească.

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas

Ediția a doua
Apariție: 2015

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731364988
  • An aparitie: 15 Septembrie 2015
  • Numar pagini: 126
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • CrestinOrtodox 15-11-2014
    5 din 5 stele
    Cum se invata in biserica rugaciunea adevarata

    Să mulţumim Domnului, Care a binevoit să se săvârşească înnoirea acestei biserici! Să primim această bunătate din mâinile Lui ca pe o milă deosebită şi ca pe un semn al deosebitei Lui purtări de grijă faţă de noi. Slavă Ţie, Doamne! Le mulţumesc şi tuturor binefăcătorilor mănăstirii noastre pentru faptul că, îndemnând Domnul inimile voastre, aţi luat aminte cu drag la in-suflarea lui şi nu v-aţi dat în lături să ne ajutaţi. Bun lucru aţi săvârşit. în biserică sunt vindecate neputinţele noastre duhovniceşti; în biserică este predată cea mai trebuincioasă ştiinţă - cea despre mântuirea sufletului; în biserică se odihnesc şi se întăresc puterile celor ce se simt străini şi călători în această lume; în biserică se spală conştiinţele noastre; în biserică sunt educaţi oameni ce sunt în stare să slujească în casa Cerescului împărat; biserica dă odihnă lăuntrică duhului nostru, pregătindu-l aici pentru odihna cea veşnică. Aşadar, foarte bun lucru aţi făcut. Spun asta nu ca să vă îngâmfaţi, ci ca osârdia voastră să nu se clatine când veţi auzi zvonuri strâmbe cum că au fost aruncaţi banii pe fereastră, că mai bine ar fi fost să se facă cutare şi cutare lucru. Să ştiţi că, dintre toate mijloacele prin care avuţia vremelnică este trimisă în vistieriile cele veşnice ca să fie recăpătată acolo însutit, cel mai bun este zidirea şi împodobirea bisericilor.

    După ce am plătit în felul acesta cuvenita danie binefăcătorilor noştri, să ne întoarcem acum spre noi înşine, fraţilor, şi să ascultăm cum iese către noi glas din această biserică. Biserica este casă de rugăciune. Cuvântul care vine din biserică este lecţie despre rugăciune. Prăznuind acum înnoirea bisericii, prin însuşi acest fapt vestim şi că ştim menirea bisericii de a fi casă de rugăciune, şi că primim îndatorirea de a ne ruga în ea cum se cade. Aşadar, să ne ţinem neabătut de rânduiala aceasta.

    Nu cred că vreunul dintre voi are nevoie să îi explic înalta însemnătate a rugăciunii. Cine nu ştie că aceasta este un ecou al tuturor simţămin-telor religioase care se mişcă în inimă? Şi ea, la rândul său, prinzând putere, înrâureşte inima şi înviorează în ea simţămintele religioase. Iată de ce în toate căile vieţii evlavioase întâlnim rugăciunea ca expresie a cucerniciei şi ca ajutătoare a ei. Rugăciunea adevărată este viaţa evlaviei. Unde nu este rugăciune, acolo nu este nici evlavie - iar arena unde se descoperă şi prinde putere cel mai mult duhul rugăciunii este biserica. Aşadar, trebuie să înţelegeţi însemnătatea rugăciunii din biserică şi să vă îngrijiţi să o săvârşiţi aici cum trebuie. Nu numai mersul la biserică alcătuieşte lucrarea rugăciunii, ci şi starea cuviincioasă în ea, şi închinarea evlavioasă. Vă voi spune pe scurt cum mersul la biserică şi petrecerea în ea pot fi împlinire a datoriei noastre de a ne ruga. Iată ce trebuie pentru asta:

    In primul rând, când intri în biserică trebuie să îţi aminteşti că intri în casa lui Dumnezeu. Ca atare, să intri fără zgomot, modest, fără să tulburi nimănui tihna rugăciunii, să te duci la locul tău şi să stai acolo într-o poziţie evlavioasă, fără să te uiţi în stânga şi în dreapta, şi fă metanii mari şi mici, potrivit mişcării inimii tale, fără să iei aminte cum şi ce fac alţii în jurul, tău. Aceasta este o rânduiala exterioară, dar fără păzirea ei este greu de crezut că cineva poate să se roage aşa cum trebuie.

    Nici făcând aşa nu împlinim însă toată lucrarea rugăciunii.

    In al doilea rând, trebuie să ne dăm osteneala duhovnicească de a ne aduna în noi înşine. Lasă toate grijile şi toate gândurile lumeşti dincolo de pragul bisericii şi intră în ea cu suflet slobod! După aceea, adună-ţi luarea aminte în jurul inimii, întoarce-ţi ochiul minţii doar către Dumnezeu, Care este pretutindeni şi vede inima ta, şi începe după aceea să strigi cu umilinţă către El, cu defăimare de sine şi cădere lăuntrică la pi-cioarele Lui cele nevăzute. Grăbeşte-te să capeţi această dispoziţie sufletească chiar din prima clipă când intri în biserică. Ca să te rupi mai uşor de toate, luând aminte numai la Domnul şi la lucrarea rugăciunii, adaugă şi dese metanii mari şi mici, încălzindu-ţi prin ele sufletul până ce va începe să se aprindă lumânarea rugăciunii în inimă. Bagă de seamă: căldura e temelia rugăciunii. Pe ea să te strădui să o pui în sufletul tău chiar de la intrarea ta în biserică. Aceasta este veriga cea mai trebuincioasă în lanţul lucrurilor care trebuie făcute la rugăciune.

    In al treilea rând, după ce chiar de la început te-ai rânduit, pe dinafară şi pe dinăuntru, în acest fel, continuă, de-a lungul întregii slujbe, să păstrezi aceeaşi dispoziţie. Să ştii că cele din afară vin de la cele dinăuntru. La acestea din urmă să-ţi îndrepţi, ca atare, toată luarea-aminte. Minţii nu-i place să se oprească asupra unui singur lucru vreme îndelungată, şi în fiecare clipă tinde spre tot felul de gânduri şi spre împrăşti-ere. Pasărea prinsă se zbate să scape din mâini: şi gândul se zbate să scape din îmbrăţişarea luării- aminte ca să plutească în închipuiri. Ce este de făcut? Fiecare ştie din experienţă că atunci când în inimă e căldură, chiar dacă aceasta e doar uşoară, luarea-aminte pluteşte întotdeauna în jurul inimii şi mintea rămâne nerăpită. Asta înseamnă că totul ţine de păstrarea căldurii inimii. Pentru aceasta iată ce să faci! După ce ai încălzit, aşa cum am spus, inima încă de la intrarea în biserică, în continuare ia aminte la ceea ce se citeşte, se cântă şi se face în biserică; pătrunde noima şi pune-o la inimă - şi asta de la începutul slujbei până la capăt. In cremene este ascunsă puterea focului: în tot ce se săvârşeşte în biserică este ascunsă puterea focului duhovnicesc. Loveşte în aceasta cu cremenea minţii, şi va scăpăra scânteie duhovnicească, iar aceasta, căzând în inimă, îi va împărtăşi căldură şi va hrăni arderea din ea. In cuptor, focul este hrănit adăugându-se lemne: şi noi, punând în inimă unul după altul, potrivit desfăşurării slujbei, gânduri dumnezeieşti care dau imbold, de-a lungul întregii slujbe hrănim în noi căldura, care nu doar că nu se stinge, ci se şi înteţeşte din ce în ce mai mult.

    In al patrulea rând, urmarea va fi aceea că tot timpul cât suntem la biserică petrecem ca în Raiul desfătării, trecând de la un simţământ îndulcitor la altul. Pentru cel ce petrece în biserică astfel slujbele nu sunt niciodată lungi... Pentru el, acestea trec foarte repede. Grija lui nu este să se termine mai repede slujbele, ci ca sfârşitul lor să nu vină degrabă, deoarece acolo se simte acasă. Fericite suflete! Agonisind asemenea duh de rugăciune în biserică, ei îl iau cu sine acasă, îl revarsă în toate legăturile de familie, de viaţă, de serviciu, în toate rânduielile vieţii, şi sfinţesc toate prin rugăciune. Judecaţi şi singuri: dacă aşa am petrece cu toţii în biserici şi aşa am ieşi din biserici, tot oraşul nostru ar fi plin de duhul rugăciunii, care dă fericire şi ocroteşte. Iar dacă toate celelalte oraşe şi sate ar face la fel ca noi, toa tă patria noastră ar fi plină de acelaşi duh şi s-ar asemăna taberelor israilitenilor, pe care le adumbrea stâlpul de nor, care le păzea şi le îndruma în calea spre Canaanul lipsit de primejdie şi îndestulat (v. leş. 33, 9-10).

    Vedeţi ce mare bine! Şi ca să-1 primim multă osteneală ne trebuie? Să intrăm încetişor în biserică şi să stăm liniştiţi la locul nostru; după aceea, să ne adunăm atenţia şi să ne stârnim căldura inimii; după aceea, să luăm aminte la tot ce se citeşte, se cântă şi se făptuieşte în biserică, hrănind prin aceasta arderea duhului. Ce simplu şi ce uşor!

    Să nu se gândească nimeni: „Dar ce, merită să vorbim despre asta?" Bineînţeles că nu ar merita, dacă toţi şi-ar aduce aminte de regulile acestea simple - dar întrucât nu-şi aduc aminte, nu putem să nu le reamintim, deoarece oricât ar fi de simple, fără ele rugăciunea nu este rugăciune, iar fără rugăciune suntem morţi, ca şi cum n-am respira. Atunci când cineva năvăleşte ca un vifor în biserică, se duce zgomotos la locul său, tulburându-i pe toţi, şi se foieşte sau umblă de colo-colo, nu ştie să-şi facă cruce cum trebuie şi începe să stea de vorbă spre sminteala şi tulburarea tuturor, cum să nu-i aminteşti unuia ca acesta: „Frate, eşti într-o casă de rugăciune"? Acolo unde lumea se roagă nu e îngăduit să te porţi aşa. Apoi, bănuind şi la cei ce se roagă potolit, în locul luării-aminte la locul în care stau şi la cele ce se săvârşesc în el, împrăştierea minţii şi închipuirile deşarte despre cele care au fost şi care au să fie, cum să nu le amintim unora ca aceştia: „Aduceţi-vă mintea înapoi înăuntrul vostru şi luaţi aminte"? Regulile acestea sunt ca alfabetul. Şi alfabetul este simplu, dar dacă nu îl ştii nu poţi să citeşti. Rugăciunea are multe trepte. Eu v-am arătat-o pe cea dintâi. Păşiţi pe ea mai întâi, ca apoi să păşiţi pe a doua, de pe a doua pe a treia, şi aşa mai departe. Să ştiţi că numai dacă omul va începe osteneala rugăciunii după regulile pe care le-am arătat rugăciunea lui va începe să crească şi, suind din putere în putere, va atinge şi treptele cele mai înalte. Dăruieşte-ne, Doamne, harul acesta! Amin.

    Sfantul Teofan Zavoratul

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor