Povești încrucișate
Texte reunite și prezentate de Alain Quella‑Villéger
Prefaţă de Gabriel Badea-Păun
Volum apărut cu ocazia comemorării a 100 de ani de la moartea Reginei Elisabeta

Pe lângă prefața lui Gabriel Badea-Păun și introducerea semnată de Alain Quella‑Villéger, volumul cuprinde un interesant text despre București al Reginei Elisabeta, două texte despre Carmen Sylva semnate de Pierre Loti, o selecție din corespondența celor doi, o bogată bibliografie și 32 de pagini de fotografii.

„Istoria relaţiei dintre Pierre Loti şi Regina Elisabeta a României, influenţată evident de discursul fascinat al scriitorului însuşi, a fost povestită în general ca o întâlnire magică între „două suflete de elită”, după formula lui Léopold Stern, care adaugă: „Erau destinaţi fatalmente să se cunoască şi să se aprecieze”. Ceea ce nu este deloc sigur.”
Alain Quella‑Villéger

Scăldată în admiraţia întregii Europe, vizitată ca un monument, regina Elisabeta şi‑a deschis uşile saloanelor din Palatul Regal din Bucureşti şi din castelul Peleş din Sinaia tuturor celor care soseau în această îndepărtată ţară, mai apropiată de Orient decât de Occident. [...]

Unul dintre puţinii care au fost seduşi de invitaţie a fost Pierre Loti, împins poate tot atât de curiozitate, cât de snobism. Orbit de strălucirea castelului de la Sinaia, el căzu repede în puterea farmecului gazdei sale [...]

Din întâlnirea între Carmen Sylva şi Pierre Loti au rămas scrisori, texte şi fotografii pe care le‑au schimbat între ei în semn de prietenie, fărâme din ceea ce trebuie să fi fost spiritul acelui salon, al acelei vitrine intelectuale ale României, precum şi povestirile adunate aici, în elaborarea cărora ei au fost complici şi solidari.

Această poveste romantică, cu personajele şi intrigile ei, cu mizele ei literare şi chiar diplomatice ne este evocată, cu erudiţie, de Alain Quella‑Villéger.
Gabriel Badea‑Păun

Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României) (1943-1916)
„Elisabeta de Wied, născută prinţesă germană în 1843 (mătuşa ei era ducesa Elena a Rusiei), era, din 1869, soţia unui Hohenzollern devenit, în 1881, rege al României, Carol I. Era o Regină‑poetă, «muză a Dunării», romantică, având mare grijă de imaginea şi de legenda ei, incontestabil suferindă (depresivă, poate chiar ipohondră), mamă îndurerată de moartea la vârstă fragedă a unicei ei fiice. Credincioasă interesată de teozofie, dar şi de spiritism, plină de farmec şi de empatie, regină care, la nevoie, se arăta şi republicană, socializantă şi feministă, era o personalitate aristocratică atipică şi o scriitoare demnă de interes. Poliglotă, excelentă vorbitoare de franceză, a fost de trei ori la Paris, în adolescență, în 1867 la Expoziţia Universală şi în 1868. Legăturile ei cu Franţa sunt înainte de toate literare. Ea însăşi a fost remarcată de Frédéric Mistral şi de asociaţia sa, Félibriges, încă din 1883. Va primi cu plăcere, în castelul ei din Carpaţi, elita culturală pariziană, de la scriitorul Robert de Montesquiou la poetul Jean Richepin, de la artista Réjane la pictorul Jacques‑Émile Blanche. Pierre Loti va deveni unul dintre scriitorii ei preferaţi.” (Alain Quella‑Villéger)