Împărăția lui Ciuboțel - Carti.Crestinortodox.ro

Împărăția lui Ciuboțel

Fii primul care adauga o recenzie!
47,00Lei
In stoc

Era un pic mai mare decât ciubotele sale şi lumea, fără să-l întrebe, i-a zis Ciuboţel. Mama avea băiat mai mult seara, când îl vedea acasă, căci ziua numai ciubotele ştiau pe unde umblă el. Deunăzi mama...

Descriere

Împărăția lui Ciuboțel

CUM S-AU NĂSCUT MĂTUŞA DALBA ŞI MOŞ DALBU

 

Era un pic mai mare decât ciubotele sale şi lumea, fără să-l întrebe, i-a zis Ciuboţel.

Mama avea băiat mai mult seara, când îl vedea acasă, căci ziua numai ciubotele ştiau pe unde umblă el. Deunăzi mama îl caută – Ciuboţel nu-i. Când colo, îl găseşte în coteţ.

—  Ce stai, măi, în cuibar?!

Ciuboţel se uită prin crăpătura ochilor la mama: să nu ştie ea atâta lucru?

—  Îl încălzesc, mamă, ca să nu răcească puiul.

—  Care pui, bre?

—  Acela din ou, că vine acuşi găina să se ouă...

Drept că puiul n-a răcit, dar, către seară, tuşea Ciuboţel.

Mama i-a pus ventuze şi, dimineaţa, i-a dat de grijă să nu iasă din casă. Pe la prânz însă, îl aduce un om de mână cu picioarele u-u-de: l-a găsit hăt dincolo de sat.

—  Şi încotro mi te-ai pornit, a? îl întreabă mama.

—  Să văd unde se termină iarna, ca să-ţi aduc o floare de acolo.

Seara, când adoarme Ciuboţel, mama îi spune tatei oftând:

—  Mă tem că-l vom pierde prin troiene. Vom găsi numai straiele lui     la primăvară!

Tata se scoală mai dimineaţă, pune un lacăt la portiţă şi se duce cu sufletul împăcat la lucru.

Iar Ciuboţel, când vede că-i închis în curte, face o babă de zăpadă, se caţără pe umărul ei şi... huştiuliuc! peste zid.

—  Măi Ciuboţel, tu eşti? îl strigă o vecină.

—  Eu sunt, dar n-am timp, răspunde Ciuboţel din mers. Am făcut o babă şi ea m-a trimis să-i caut un moşneag de omăt.

Pe seară, iată, apare şi Ciuboţel. Cum portiţa era încuiată, el mai face un om de zăpadă, se urcă pe umărul lui şi sare în curte.

—  Nu te teme, babo, îi spune Ciuboţel, moşneagul tău e dincolo de zid!

Când vine tata şi-l găseşte acasă, îi arată mamei cheia de la portiţă:

—  I-am dat de leac, aşa-i?

Şi noaptea, omul doarme cu cheia sub pernă.

Dimineaţa, mama se duce la fermă, tata la lemnărie – cu luleaua în gură şi cheia în buzunar.

Când iese Ciuboţel în prag, baba îi face semn să se apropie.

—  Ia vezi, bre, moşul nu-i cu capul gol? îi spune baba în limba oa­me­nilor de zăpadă, pe care Ciuboţel o ştia. Îmi pare că tremura unul astă-noapte sub zid...

—  Tii! îşi pune mâinile în cap Ciuboţel. Acela e chiar moşul!

Şi mătuşa îl trece peste zid cu o pălărie veche de-a tatei în sân.

—  E de la baba ta, i-o potriveşte Ciuboţel moşului pe cap.

Când se întoarce din sat, băiatul îi pune mătuşii ceva dulce în gură:

—  Asta-i o bomboană. Ţi-a trimis-o moşul pentru pălărie.

Trebuie să vă spun că Ciuboţel nu avea în sat nici tu bunică, nici tu bunic.

—  Hai, fii tu bunicuţa mea, vrei? o roagă el într-o zi pe baba de zăpadă.

—  Moca, noca, ciucu, bu! zice Mătuşa Dalba, ceea ce, în limba oame-nilor de zăpadă, înseamnă: „Vreau, cum să nu? Atâta nepoţel o să am!”

Nu era zi să nu-i trimită baba te miri ce moşului: ba o mănuşă, ba un toiag, că pe drum e frig şi umblă câini răi pe acolo.

—  Bucu, ciucu! Teca, me? întreabă Moş Dalbu. Adică: „Da baba ce mai face? În curte e grea iarna?” Buli, tuli, ţoca, moc!

—  Da, am înţeles, dă din cap Ciuboţel, ca să-i spună pe urmă babei: Moşul  a mai zis că el a aprins Luna pe cer, să nu-ţi fie urât noaptea.

Când îşi dă seama mama, mătuşa e îmbodolită cu şalul ei... Iar tata, dacă îşi pierdea fularul sau luleaua, numaidecât le găsea la moşul din drum, numai cheia stătea neatinsă în buzunar.

—  Măcar bine că nu se duce de acasă, se bucura tata. Iată ce face un lacăt la portiţă!

Oamenii de zăpadă care îl ajutau pe Ciuboţel să iasă din curte şi să umble prin sat tăceau mâlc.

Dar ştii cum e gura lumii? Alaltăieri, iată, vine o femeie tocmai la fermă, la mama lui Ciuboţel:

—  Mata stai şi mulgi vaca asta, dar inima nu-ţi spune nimic? întreabă femeia.

—  Ce-i?! se face mama ca laptele din căldare de albă.

—  Ciuboţel a înhămat câinele la sanie, a trecut Răutul şi a luat-o spre dealul lui Cocoş.

—  Aracan! D-apoi, acolo sunt trei fântâni!...

—  Şi nu numai atât, cumătră: şi-a pus morişcă la sanie, iar dealul lui Cocoş doar ştii cât e de mare?!

Mama aruncă pufoaica din spate şi-o ţine tot o fugă până la lemnărie:

—  Măi, bărbate, fă ceva!

Tata, cum era cu capul gol şi cu o bărdiţă în mână, aşa o zbugheşte pe uşă.

Pe drum, tocmai venea o sanie încărcată cu saci.

—  Trrrr! opreşte tata calul, îl deshamă în mijlocul drumului, încalecă şi... mân-o spre dealul lui Cocoş!

Omul din sanie a rămas cu gura căscată, dar cât putea să stea aşa? Coboară de pe saci şi se înhamă el la sanie, iar mama o împinge din urmă, stând cu ochii mai mult la cer: poate îl va zări deasupra satului pe Ciuboţel... Păi, dacă are morişcă la sanie, mai bine să zboare pe sus, ca elicopterul, decât să cadă într-o fântână!

Da’ mătuşa de zăpadă îl tot întreba pe moş:

—  Nichi, michi? Nu se vede nepotul?

—  Ioca, turi! Ioca, mu! Îmi pare că o păţim deseară!

Vorba e că Mătuşa Dalba avea ochi ageri. Cum să nu vadă că sania lui Ciuboţel era azi cu morişcă?

Când i s-a urcat băiatul pe umăr, mătuşa, iaca, unde scoate din bluza ei un capăt de aţă şi-l leagă de sanie... Ciuboţel se tot depărta şi aţa destrăma bluza. Hai, că de frig mătuşa mai răbda, dar se temea că, iată-iată, se termină bluza şi... s-a-a-a duce băiatul pe lume!

—  Muchi, muri! Richi, mi! Când ţi-oi spune, să apuci, bre, şi tu de aţă!  îi strigă ea moşului.

Mama încă din drum aude: „Ciuca, me-eca! Ica, ci-i!” Dar nu înţe­legea  o boabă din vorba oamenilor de zăpadă.

Când se dă mai aproape, ce să vadă? Moşul şi mătuşa ţineau amândoi o aţă, iar din bluză rămăsese numai o mânecă, până la cot.

Mama, de, apucă şi ea de aţă. A-a, parcă este nu ştiu cine la celălalt capăt! Nu cumva să se rupă aţa!

Trage mama de aţă, trage. Da’ mătuşa o strânge ghem. Oamenii de zăpadă tot ziceau: „Ciubo, Ciubo!” şi mama în gândul ei: „Taci, că poate    e Ciuboţel al meu, că-i ceva viu, se zbate”!

Când colo, la capătul aţei – o ciubotă de-a lui Ciuboţel!

—  Ara-ca-an! strigă mama. L-a mâncat o jivină!

N-au apucat să alerge decât două vecine. În loc s-o mai potolească pe mama, unde se pun şi ele pe bocit în casă, până aud vocea tatei în prag.

Ciuboţel îi şedea în braţe, cu un picior în sân la tata.

—  Iată-l, zice omul, numai că a pierdut o ciubotă.

—  Eu l-am descălţat, măi! prinde a boci mama încă mai tare şi scoate ciubota de după uşă.

Vezi că Mătuşa Dalba, de grăbită ce era, în loc să lege aţa de sanie, a legat-o de ciubota băiatului!

Hăt, târziu, a venit din urmă şi câinele Faraon, înhămat la sanie.

—  Richi, tichi! Ei, cum a fost? întreabă Moş Dalbu.

—  Tachi, tura! răspunde Faraon. Adică: „Sunteţi bătrâni, dragă Doamne, dar vă ţineţi de şotii”!

Seara, tata îi spune mamei:

—  Gata, îi iscălesc o ciubotă! Dacă s-a duce în lume şi are să uite de unde-i ori i-a îngheţa limba în gură, ciubota o să-l ajute, că lumea ştie azi carte.

A doua zi, Mătuşa Dalba îl întreabă pe băiat ce e scris pe ciubota lui.

—  Ciu-bo-ţel, sare şi citeşte câinele Faraon, apoi stă de se gândeşte şi adaugă: din sa-tul T, „t” mare, Tur-tu-ri-ca.

—  Ioca, moca! Iucu, ciu! unde strigă baba: „Auzi, măi Dalbu? Şi eu sunt din satul ista, şi tu. Nu gândi că eşti din drum!”

Specificaţii

  • Editor: Doxologia
  • ISBN: 9786066662772
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2014
  • Numar pagini: 128
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 20 x 27 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 0 din 5 pe baza a 0 recenzii ale clientilor
Distribuirea evaluarilor
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie