Popescu Mihai 23-02-2015

Pelerinul care a ajuns vreodată la Mănăstirea Optina a rămas uimit şi profund impresionat de natura liniştită, dar însufleţită din jur, de vederea renumitei şi îndrăgitei mănăstiri din Rusia cu zidurile, turnurile, bisericile, crucile ei şi îngerul care sună din trâmbiţă... Prin faţa mănăstirii se revarsă şi strălucesc apele râului Jizdra. Mănăstirea este împrejmuită de o pădure de pini înalţi, străjeri tăcuţi ai acestor linişti şi frumuseţi, aflaţi parcă în stare de rugăciune. Aceasta este acea frumuseţe creată de însuşi Dumnezeu şi de mâinile oamenilor. Prin această splendoare Dumnezeu cheamă parcă pelerinul ajuns aici: „Vino şi lasă sufletul tău să se roage în linişte, uitând de toate frământările!".

Călugării trăiau aici mulţi ani, apoi erau primiţi de pământul mănăstirii... Oare erau ei obişnuiţi cu frumuseţea ce-i înconjura, astfel încât să n-o mai observe? Nu, ei iubeau din tot sufletul tot ce era creat de Dumnezeu. Aici se bu curau de orice lucru lipsit de importanţă, după cum reiese din povestioarele ce urmează.

Ce să mai spunem despre viaţa duhovnicească, de rugăciune, din această mănăstire! La faima ei, de mult răspândită în poporul rus, ce mai poate fi adăugat! Oamenii ştiu şi iubesc Optina şi minunatul ei schit cu hramul Sfântului Ioan înaintemergătorul Domnului. Nu numai cuvioşii stareţi, văzători cu duhul şi făcători de minuni, au contribuit la faima acestei mănăstiri, ci şi întregul sobor de călugări care au trăit o viaţă înaltă de rugăciune şi au fost exemplu pentru toţi cei dornici de o viaţă cu adevărat duhovnicească întru Hristos Domnul.

In istoria mănăstirilor ruseşti nu de puţine ori s-a repetat o astfel de minune: atunci când Dumnezeu îngăduia să fie foamete în lume, oamenii veneau în număr mare la mănăstiri şi primeau din mâinile călugărilor pâinea vieţii cea de toate zilele, dar şi pâinea cea sufletească. Dumnezeu, prin sfinţii Săi bineplăcuţi (adesea aceştia erau cuvioşi părinţi, întemeietori de mănăstiri), îi înştiinţau pe călugări despre necazul care urmează, iar ei asemenea lui Iosif în Egipt, umpleau hambarele mănăstirilor cu grâu. Dar se întâmpla ca nenorocirea să dureze atât de mult, încât rezervele de grâu nu erau de ajuns, şi atunci Dumnezeu, în chip minunat, înmulţea grâul în vistieriile mănăstirilor, iar pâinea nu se termina. Aşa s-a întâmplat în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej, la Mănăstirile Glushytsk, Jelezno-borovsk, Korniliev-Komelsk, Kiril-Belozersk, Mahrichsk şi altele.

Oamenii veneau în număr mare la stareţi, căutând adevărul lui Dumnezeu, cuvinte îmbucurătoare şi de îmbărbătare, alinare în necazuri, vindecare de toate neputinţele lor sufleteşti şi trupeşti. Iar Bunul Dumnezeu sporea puterea şi darurile stareţilor şi mii de oameni se salvau în preajma lor, primind fiecare după credinţa lui. Mulţi oameni se adunau la chilia Cuviosului Serafim de la Mănăstirea Sarov. La fel era şi în schitul Mănăstirii Optina sau la hibarca Cuviosului Ambrozie.

Minunate şi purtătoare de har erau multe mănăstiri ortodoxe din Rusia, dar Mănăstirea Optina strălucea printre aceste mănăstiri, precum o lumină cerească, neobişnuită. Cu voia lui Dumnezeu, s-au aprins ca lumânările, unul de la altul, sufletele purtătoare de Dumnezeu ale marilor văzători cu duhul de la Optina, de la ieroschimonahul Lev până la ieromonahul Nicon, care a murit în anul 1931, în exilul din nordul ţării.

Din anul 1923 până în anul 1987, timp de şaizeci şi patru de ani, Mănăstirea Optina a zăcut în ruine, dar nici atunci nu s-a terminat pâinea din hambarele ei duhovniceşti, rezerva ei era atât de mare, încât toată lumea se putea hrăni, dacă ar fi dorit.

Mănăstirea Optina - binefăcătorul Grânar al Vieţii! Milostiv este Dumnezeu, că ne-a dat în viaţa pământească Cerul pe pământ - Mănăstirea Optina. Această mănăstire este cu adevărat o oază duhovnicească: din toate colţurile Rusiei vin în număr mare pelerini, oameni de toate categoriile sociale, găsesc aici îndrumare duhovnicească şi pornind pe drumul pocăinţei, dobândesc bucuria reală a vieţii, cea bazată pe învăţătura Domnului Hristos, nu cea iluzorie.

Aici este prezent harul lui Dumnezeu. Pelerinii pleacă de la Optina, păstrând în sufletele lor atât frumuseţea locului, cât mai ales frumuseţea duhovnicească a acestei mănăstiri. Aceste impresii binecuvântate sporesc tainic, în inima sensibilă credinţa în Dumnezeu.