Gheorghe Simotta intre noblete si arhitectura

de Cornel Samara

Fii primul care adauga o recenzie!

32,00Lei

In stoc

Când am început să scriu această carte nu aveam cunoștințe despre arhitectură. Nici acum nu pot să spun că am acumulat cine știe ce. Știu însă că niciodată nu mi-am refuzat plăcerea de a admira o casă sau un edificiu vechi, pe oriunde m-au purtau...

Descriere

Gheorghe Simotta intre noblete si arhitectura

Când am început să scriu această carte nu aveam cunoștințe despre arhitectură.

Nici acum nu pot să spun că am acumulat cine știe ce. Știu însă că niciodată nu mi-am refuzat plăcerea de a admira o casă sau un edificiu vechi, pe oriunde m-au purtau pașii. Este un sentiment de desfătare sublimă, ca și cum aș fi ascultat Cantafabule sau Pink Floyd sau aș fi băut un ceai dulce cu rom la Cabana Omu admirând splendoarea munților din jur. La acest nivel am simțit eu arhitectura.

Cu aromânii lucrurile stau altfel, pentru că pe această filieră am avut pornirea de a scrie cartea. Sunt aromân. Sunt o încleștare de simțuri vizuale, auditive și olfactive, închegate printr-un sos de amintiri, învățături și experiențe care se varsă în marele malaxor numit creier. Ce înseamnă aromân pentru mine? Înseamnă realismul magic al povestirilor bunicii în straie negre, mătăniile portocalii ale bunicului, nunțile din anii ’80 din Urziceni cu formația Ainodekam și cusutul hlamburei, plăcintele tradiționale, hasca, pâinea făcută în cireap, somnul dulce învelit în doagă, dovlecii copți iarna în sobă de teracotă, tunsul oilor, prepararea pastramei, fantoma unchiului Niculachi mort în bătălia de la cotul Donului sau a străbunicului Dimciu care a luat pușca și de unul singur a început să ciuruie o hoardă de bulgari turbați care se pornise să-i linșeze prietenul pentru că acesta îndrăznise să vorbească armânește într-o cârciumă prăfuită și slinoasă din Cadrilater.

De aici și până la nevoia de a aduce un tribut rădăcinilor mele a fost doar un pas. Am stat mult timp în conservare cu această năzuință, dar fără să întreprind nimic concret. Și așa au trecut mai bine de zece ani. M-am simțit motivat numai după ce Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi copii. Și astfel am început în anul 2012 să scriu despre profesorul arhitect Gheorghe Simotta. De ce tocmai el? Pentru că m-a impresionat viața lui. Suferințele sale mi-au atins o coardă sensibilă, iar drama arhitectului poate fi drama oricărui alt refugiat. Cunoscându-l mai bine, m-a vrăjit cu noblețea și respectul lui față de oameni, plus o sumedenie de alte calități precum modestia, curajul, cavalerismul, camaraderia și loialitatea sa.