Camelia Tudorache 01-10-2014

A venit la mine, odată, la consultaţie, o tânără. Frumoasă, plină de forţă vitală şi energie, dar pentru care viaţa s-a terminat odată ai moartea soţului. Femeia a rămas singură, împreună cu un fiu de patru ani. Sigur că starea ei era grea, apăsată. Ea nu vedea nici o ieşire din acea situaţie. Copilul, de asemenea, suferea, văzându-şi mama tot timpul plângând.

Din cele povestite, era clar că ea îl iubise şi îl iubea, în continuare, pe soţ. Se mustra pe sine că nu a făcut tot ce ar fi putut face pentru acesta. Sigur că, într-o astfel de stare, ea nici nu se putea gândi la o altă căsnicie. Insă mie, ca medic, mi-a fost clar că pacienta vorbea astfel, aflându-se în stare de necaz. Cel mai probabil, în adâncul sufletului ei, ea dorea să fie iubită. Am început convorbirea amintindu-ne, unul altuia, că în faţa lui Dumnezeu nu există moarte. Aceasta este cel mai important. Sufletul nostru ştie acest lucru şi de aceea nu este de acord cu moartea omului apropiat. Pe lângă acestea, soţia fidelă poate veni în ajutorul soţului adormit. Fiindcă el acum are nevoie de rugăciune şi acum se poate face pentru el ceea ce se părea nerealizat la timpul potrivit. Acum este timpul pentru pomelnicele la biserică, parastase, lumânări şi oferirea milosteniei. Doar în acest fel îl putem ajuta, cu adevărat, pe cel adormit.

Mai departe, am discutat despre dureroasa, dar importanta problemă a unei noi căsnicii. Am înţeles că, în adâncul sufletului, ea nu este sinceră cu sine însăşi spunând: „Nu mă voi mai mărita!" Dar ştim cu toţii cum se spune: „Niciodată să nu spui niciodată." Nu poţi privi această problemă atât de categoric. I-am propus o altă formulă. Ne-am înţeles că ea se va gândi în felul următor: „Pentru toate este voia sfântă a lui Dumnezeu." Dacă va da Domnul ca ea să întâlnească un om bun, înseamnă că aceasta este voia Domnului şi întâlnirea va putea fi primită cu mulţumire. Iar dacă nu se va întâmpla acest lucru, înseamnă că şi aceasta va fi tot voia Domnului. Această formulare îl ajută pe om să se elibereze de catalogările categorice şi face ca situaţia să devină mai uşoară, din punct de vedere psihologic.

După aceea, am vorbit despre fiul ei. I-am propus să privească atent băieţelul de patru ani, care se simte acum înlăturat din viaţă. El a rămas singur: tata nu mai este, iar cu acest doliu permanent, nici mama nu mai este ceea ce a fost. I-am spus ca, începând cu ziua următoare, să se trezească şi să-şi şteargă lacrimile, să se închine şi să schimbe ceva în viaţa ei. Se poate începe chiar şi cu coafura, cu cumpărarea unei noi bluze sau cu mutarea mobilei în cameră. Cineva s-ar putea întreba ce ar putea schimba coafura sau bluza? In mare, nimic, dar aceste mici semne pot fi un punct de plecare în privinţa unui nou început în viaţă. Ea are un copil şi acela nu trebuie să vadă în fiecare zi ochii trişti şi plânşi, chiar dacă frumoşi, ai mamei sale. Acest lucru este foarte important.

In al patrulea rând, am sfătuit-o să se ocupe de sine însăşi. Dau uneori exemplul copiilor care mănâncă gris. Aceştia nu încep cu centrul farfuriei, ci cu marginea, cu periferia. La fel se rezolvă şi situaţiile complicate: treptat. I-am recomandat să se ocupe de gimnastică, să se plimbe mai des, să facă duşuri reci, să bea un complex de vitamine şi sucuri stoarse în casă. Aceste recomandări ar trebui să creeze o „schiţă fiziologică", care să ajute la trecerea peste această încercare grea.

Şi, în fine, în cadrul ultimei etape a conversaţiei, i-am prescris preparate medicamentoase, care îi vor uşura pentru un timp suferinţa. Dar acest timp trebuie folosit la schimbarea vieţii. Medicamentele o vor susţine în decursul unei luni, dar ea trebuie să hotărască atunci ce va schimba în propria viaţă.

Cu aceasta întâlnirea noastră s-a încheiat. Indrăznesc să sper că, măcar peste un timp oarecare, tânăra va analiza cele discutate cu mine şi că viaţa ei se va schimba în mai bine.

Ioana Besedina
dr. Dmitri Avdeev