Pedepsindu-l pe copil, straduiti-va sa va puneti intrebarea: „Ce vreau de fapt, sa imi vars nervii ori sa schimb comportamentul copilului?"
Copilul trebuie sa inteleaga intotdeauna pentru ce este pedepsit. Cerintele nu trebuie sa fie foarte multe, trebuie sa fie la nivelul puterilor copilului, sa fie foarte exacte si sa fie intotdeauna valabile. De exemplu, trebuie sa existe regula de fier: nu bati pe nimeni. Aceste cerinte trebuie sa fie sustinute de toti adultii din anturajul copi-lului, ca sa i se poata spune intotdeauna: „Uite, asta se cere de la toti copiii si de la toti oamenii mari, nu numai de la tine. Aceste lucruri se cer de la toti oamenii, in general." Cand adultii se poarta inconsecvent, copilul decide ca pedeapsa este un gest samavolnic al adultilor, care au uzurpat puterea deoarece sunt mai tari si isi pot permite ce vor.

Reactia trebuie sa fie intotdeauna orientata nu asupra persoanei, ci asupra faptei, fiindca atunci cand ii spuneti copilului nu: „Esti rau", ci: „Te porti rau" ii amintiti astfel ca nu este „facut tot din purtare rea", ca in personalitatea lui exista si alte insusiri, pe care in felul acesta le activati.
Foarte frecvent, copiii cu comportament pro-testatar se revolta si resping insusi faptul pedepsei. Aici este nevoie de multa forta morala, con-secventa si de lipsa agresivitatii din partea adultilor. Trebuie sa vorbiti cu fermitate, fara patos, fara tipete, asa incat copilul sa simta ca aveti dreptul sa-l pedepsiti. Daca veti tipa cu glas as-cutit, de cocos, isteric: „Ce inseamna asta!!! Ce ti-am spus eu!!!", nimeni nu o sa va asculte.

Pedeapsa trebuie sa fie pe masura vinovatiei, iar daca conflictul a fost aplanat este preferabil ca ea sa nu fie de durata. Ziua s-a incheiat? Gata, in ziua urmatoare trebuie sa uitam ce s-a intamplat si sa reactionam numai la ceea ce se petrece in prezent.
Pedeapsa buna este cea care-l ajuta pe copil sa creasca.

„Victima"

Atunci cand un copil il sicaneaza mereu pe altul, scopul nostru este cel de a invata „victima" sa opuna rezistenta.
Dupa batai, dupa un conflict, primul lucru ce trebuie facut este sa-l linistim si sa-l consolam intrucatva pe copil, sa-i dam apa etc. Nu trebuie sa discutam nimic cu el in acel moment, caci va incepe sa povesteasca ce s-a intamplat, va retrai totul si va izbucni iar in plans.
Trebuie sa-i explicam de fiecare data copilului: „Tu intelegi ca scopul lui (al „agresorului") este sa te faca sa plangi? Fiindca atunci tu esti slab si el este puternic."
Urmatorul lucru pe care trebuie sa-l explicam partii vatamate: „Trebuie sa pricepi ca el nu este mai grozav si mai puternic decat tine." Trebuie sa-l imbarbatam pe copil, sa remarcam atunci cand el face fata cu succes situatiei. Nu trebuie sa-l condamnam si sa-l ponegrim pe cel care 1-a necajit; mai bine este sa explicam ca acela este mai slab, de vreme ce, in loc sa-si manifeste forta facand ceva pozitiv, ii chinuie pe altii.
Straduiti-va sa gasiti impreuna cu copilul un mod de a reactiona care sa excluda supararea si lacrimile (este imposibil de dat recoman-dari generale: este important sa luam in calcul imprejurarile concrete si caracterul copiilor implicati).

„Agresorul"

Daca pentru dumneavoastra nu este importanta doar aparenta unui comportament bun, ci ca purtarea lui sa se schimbe din interior, dupa ce pedeapsa a trecut si micutul s-a linistit trebuie sa facem ceva cu agresivitatea lui. Trebuie sa-l invatam pe copil sa isi controleze comportamentul agresiv si sa obtina ceea ce vrea (daca este vorba de dorinte acceptabile) pe alte cai.
Este foarte important sa i se ofere copilului modele de comportament in situatii conflictuale: „Iata ce poti sa faci ca sa-ti- exprimi nemultumirea: nu trebuie sa tipi, dar poti sa spui linistit ce anume nu-ti place!"
Puteti sa-l obisnuiti pe copil cu autocontrolul invatandu-l sa-si asume raspunderea pentru ceea ce face: nu „mi se intampla asta", ci „eu fac' asta"; nu „m-au scos din sarite", ci „eu ma enervez, m-am suparat pe ei pentru ceea ce au facut". Explicati-i copilului, daca are deja mai mult de cinci ani: „Stii, nu trebuie sa te conduca ei! Ce, ai butoane pe care iti apasa si gata, te enervezi? Cine te controleaza: tu singur sau ei?" Daca copilul raspunde: „-Ei", trebuie spus-

„Nu,.trebuie sa te controlezi doar tu si sa hotarasti daca te enervezi sau nu."

Partea principala a muncii de lamurire cu copilul poate fi exprimata in felul urmator: „Trebuie sa-ti dai seama ce vrei de fapt si trebuie sa cauti alte cai pentru a obtine ceea ce vrei." Invatati-l pe copil sa compare rezultatul actiunilor sale cu scopul dorit, pentru ca el sa inteleaga in cele din urma ca, purtandu-se agresiv, nu capata nimic bun.
Copilului inclinat spre un comportament agresiv trebuie sa-i dati posibilitatea de a primi respectul celor din jur, implicandu-l in activitati semnificative din punct de vedere social si familial. El trebuie sa simta satisfactie de pe urma lucrurilor pe care le face (sapa straturile in gradina, mestereste ceva, ajuta la organizarea activitatilor cu alti copii etc). Pentru a-i intari sentimentul ca este capabil de ceva in viata trebuie sa vedem care sunt punctele lui tari si sa dezvoltam aceste puncte, sa-i stimulam dezvoltarea, sa-l incurajam, adica sa-l ajutam sa obtina pe cale pasnica rezultatul dorit.
Chezasia succesului in tratarea agresivitatii la copil este stapanirea de sine a adultului. Adeseori ajuta simtul umorului. Totusi, daca actiunile copilului creeaza un real pericol pentru viata si sanatatea altor copii, daca reprezinta un fenomen constant si raman refractare la corectia prin mijloace pedagogice chiar si dupa un interval mare de timp, este necesar consultul de specialitate.

Psiholog de copii Maria Kalinina