CrestinOrtodox 03-07-2016

CUVÂNT ÎNAINTE
Timp de liniştire, timp de tăcere, clipe de pace binecuvântată: Doamne, dă omului lăuntric pacea Ta cea sfântă!
Oricine poate avea parte de o asemenea perioadă de liniştire, atât de trebuincioasă mai cu seamă în zilele noastre, când viaţa şi tot felul de nevoi ne împrăştie în atâtea direcţii, când fuga după propria umbră - care este în ultimă instanţă o fugă de sine -devine aproape de necontrolat.

Astfel de teme a tratat Vlădica Antonie în cuvântările prilejuite de acele zile deosebite din timpul Postului Paştelui şi al Crăciunului, zile de retragere, de reculegere duhovnicească. Atunci, cei care doreau să se retragă din iureşul vieţii pentru a-şi pune ordine în gânduri, în cele ale sufletu lui, veneau să petreacă o zi întreagă la catedrala rusă din Londra, sub îndrumarea Mitropolitului Antonie de Suroj.

Vlădica Antonie stăruia asupra necesităţii unui astfel de timp de liniştire, de adunare în cele mai dinlăuntru ale fiinţei. El socotea acest timp de liniştire şi de pregătire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinică, ce nu se putea realiza decât prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devenea un binecuvântat prilej de cercetare a cugetului.

Acestea sunt minunate meditaţii asupra unicului lucru trebuitor -mântuirea noastră - şi asupra modului cum se cade a păşi în viaţă ca să ne mântuim. Cum facem faţă întrebărilor esenţiale cu privire la vieţuirea noastră de creştini: Cine suntem? Cum trăim credinţa şi credincioşia noastră înaintea Domnului, a aproapelui nostru şi a noastră înşine?

Sunt întrebări care cer un răspuns. Răspuns care să exprime realitatea adevărului trăirii noastre. Este vorba de cum să facem din viaţa noastră o rugăciune. Cum să devenim săvârşitori, lucrători, împlinitori ai poruncilor Domnului, în lumea de azi?
întrebările puse destul de frecvent în decursul cuvântărilor se referă la: „Cum suntem şi cine suntem, ce putem spune despre noi înşine în relaţie cu condiţia noastră de creştini în ziua de astăzi, aici şi acum?"

Este vorba despre seriozitatea cu care trebuie să vieţuim şi să împlinim în faptă cuvântul Evangheliei. Despre cum se poate vedea în noi, în fiinţa noastră, strălucirea luminii dumnezeieşti şi dacă putem spune despre noi că suntem nişte martori sinceri ai adevărului Evangheliei. Dacă putem mărturisi şi cât adevăr este în trăirea noastră de creştini. Cât de important este să ne punem întrebări şi să ne cercetăm în lumina adevărului Evangheliei. De asemenea, cum să ne vedem aşa precum suntem şi ce este în noi adevăr sau neadevăr. Cât din tot ce spunem şi trăim devine faptă ziditoare.

De noi depinde să devenim ceea ce Domnul voieşte ca noi să fim şi ştie că putem fi.

De noi depinde să punem oricând şi mereu un nou început.

Să cerem deci binecuvântarea Domnului pentru noi şi pentru întreaga lume, a cărei răspundere să ştim că o purtăm; deoarece modul în care ne exprimăm credinţa în relaţia noastră cu lumea: cu aproapele, cu natura înconjurătoare (cu apa, cu soarele, cu aerul, cu luna, cu toate făpturile) este atât de important, ca de altfel şi fiecare gând şi tot ceea ce trăim, ceea ce facem şi ceea ce suntem, care poate avea un impact atât de însemnat asupra lumii în care trăim şi a întregului univers.

Să cerem binecuvântarea Domnului, pentru ca toate gândurile şi acţiunile, făptuirile noastre, să fie purtătoare de lumină, de Har şi de Duh din Duhul Sfânt.

Binecuvântarea este a lui Dumnezeu, hotărârea şi punerea în faptă sunt ale noastre. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Traducătorul