Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti - Carti.Crestinortodox.ro

Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
10,00Lei
In stoc

Cartea de faţă reprezintă o antologie din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale câtorva dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai Rusiei moderne cu privire la cea mai importantă dintre cauzele tulburării şi neliniştii sufleteşti: mândria. 

Descriere

Cum sa biruim mandria. Lectii de vindecare a mandriei din sfaturile Sfintilor Parinti

"Ca să pricepi mândria, ca să o simţi, bagă de seamă cum te vei simţi atunci când cei din jurul tău fac ceva aşa cum nu-ţi place ţie, împotriva voii tale. Dacă în tine ia naştere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândeţe greşeala, ci nemulţumirea şi mânia, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru. Dacă până şi cele mai mici nereuşite te întristează şi te apasă, încât nu te mai înveseleşte nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască, ce ia parte la treburile noastre, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.

Dacă eşti fierbinte faţă de nevoile proprii şi rece faţă de nevoile celorlalţi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru. Dacă atunci când vezi restriştile altora, fie aceştia chiar şi vrăjmaşi ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neaşteptată a aproapelui te întristezi, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru. Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru.”

CUM SĂ BIRUIM MÂNDRIA: CALEA CĂTRE LINIŞTEA SUFLETEASCĂ

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas

Specificaţii

  • Editor: Sophia
  • ISBN: 9789731361895
  • An aparitie: 01 Ianuarie 2008
  • Numar pagini: 160
  • Tip carte: Broşată
  • Limba: Română
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm

Recenzii ale clientilor

Evaluat la 5 din 5 pe baza 1 recenzie
Distribuirea evaluarilor
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stele
0
Scrie o recenzie
Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor
  • Marius Cernea 08-07-2015
    5 din 5 stele
    Ispitele diavolesti

    Firea omeneasca e inclinata atat spre bine, cat si spre rau. Ea primeste cu usurinta atat binele, cat si raul, atat harul dumnezeiesc, cat si puterea cea rea.

    Domnul nu sileste libertatea omului, nu o obliga la bine, ci doar ii vesteste despre Sine cu blandete sufletului si-l cheama pe calea mantui­rii – iar sufletul alege, potrivit voii si aplecarii sale, sa traiasca cu Dumnezeu dupa sfanta Lui voie sau sa traiasca dupa voia sa, fara sa se gandeasca la urmari.

    Despre oamenii care traiesc doar dupa voia lor si isi satisfac patimile nu este de vorbit mult, pentru ca voia lor este samanta a iadului, ea co­boara sufletul in iad. Iar despre cei care se straduie sa cunoasca voia lui Dumnezeu si sa-I urmeze putem si trebuie sa vorbim mult, ca sa ii ajutam in aceasta lucrare buna.

    Sa nu crezi, prietene, ca trufia este o patima, o boala sufleteasca ce duce la modificari fizio­logice si patologice in organismul omului, si ca atare este doar a catorva. De aceasta boala a fost molipsita, se poate spune, intreaga omenire, in afara de cei cativa care sunt smeriti cu adevarat. Boala aceasta are insa diferite stadii, si pe deasu­pra se ascunde sub masca smereniei de parada, fatarnice, drept care nu se manifesta pe deplin si adesea este subestimata.

    Vrajmasul neamului omenesc ne indeamna intotdeauna la felurite pacate si faradelegi. El es­te siret, viclean si crud. Cunoaste bine inclinarile fiecaruia dintre noi si ataca cu iscusinta punctul slab al omului, mai ales al celui ce n-are o voin­ta puternica.

    Nu e nimic uimitor in aceea ca diavolul il arunca pe om in trufie cu usurinta, pentru ca su­fletul nostru este zidit, dupa chipul si asemana­rea lui Dumnezeu, curat, luminat, bineinmiresmat de virtuti, si din firea sa nazuieste spre tot ce-i bun, nobil, inalt. El vrea sa fie intotdeauna printre primii, vrea sa ajunga cat mai repede la desavarsire, la fericire!

    Spune-mi, prietene, oare nu sunt de laudat aceste porniri ale sufletului? Se intelege ca sunt! Dar… Sarmanul suflet lipsit de experienta nu apuca sa-si vina in fire, ca de la primii pasi nime­reste in cursele viclene ale vrajmasului – si cu cat tinde mai mult spre intaietate, spre desavarsire (pe care le intelege potrivit conceptiilor lui lumesti), cu atat mai mult va spori… vai! deja insa nu in vir­tute; se va incurca tot mai mult in laturile vrajma­sului din lipsa sa de experienta, lipsit fiind de in­drumator duhovnicesc, de parinte duhovnicesc.

    Treaba este ca puterea cea rea il amageste pe om, insuflandu-i o conceptie pervertita despre fericire. Ea ii propune „fericirea” vremelnica, pamanteasca, il ajuta sa reuseasca in obtinerea unei asemenea fericiri si ascunde cu viclenie de om faptul ca mantuirea lui si fericirea adevara­ta, vesnica, este invers proportionala cu „ferici­rea” pamanteasca, ce trece repede. Daca toti ar cunoaste lucrul acesta si si l-ar lamuri cu toata seriozitatea, puterea cea rea s-ar dovedi nepu­tincioasa in viclenia sa si n-ar reusi sa le insufle oamenilor ganduri trufase nici daca ar avea ne­numarate fapte bune. Fiecare si-ar spune cu sin­ceritate:

    „Cu ce ma pot lauda? Poate doar cu ne­putintele si pacatele – iar tot ceea ce am bun e de la Dumnezeu!”

    – si prin smerenia sa ar alunga puterea cea rea.

    Necazul este insa ca omul asculta mai cu pla­cere si cu mai multa luare-aminte glasul vrajma­sului sau decat glasul Mantuitorului sau.

    Stramta, spinoasa si grea este calea crestinu­lui smerit, ea cere jertfa… cere lepadare de sine in numele iubirii de Dumnezeu si de aproapele, si in aceasta cale il intampina mereu ispite de la diavol. Este nevoie de o vointa foarte puternica pentru a nu ceda smintelii, pentru a nu te teme de ispite, de lupta cu puterea cea rea.

    Larga, neteda si usoara e calea omului (nu-l voi numi pe acesta crestin) care traieste dupa vo­ia diavolului, care raspunde la chemarea pati­milor sale si le implineste nazurile. Pe dinafara, aceasta cale este semanata cu trandafiri, insa… pentru cat timp?

    Iata inaintea voastra un exemplu caracteristic: trufasul. Duhul rau i-a fost insotitor nevazut si l-a ajutat sa ia din viata tot ce poate lua murito­rul, toate lucrurile de care se poate satura pana la imbuibare, alergand dupa o fericire himerica. Tineretea, sanatatea, frumusetea, bogatia, onoru­rile si slava, succesele ametitoare, inzestrarile, talentele – toate i le-a dat vicleanul insotitor nevazut, doar-doar va inradacina in el cea mai pier­zatoare dintre patimi: trufia. Omul, nepasator, a mers cu mare viteza pe panta caii largi, desfatandu-se de stralucirea amagitoare a fericirii lumesti, si s-a trezit, pana sa-si dea seama, pe mar­ginea prapastiei… A devenit de nesuferit pentru cei din jur, si acestia au inceput sa-l ocoleasca. Au incetat sa mai manifeste interes pentru persona­litatea lui, au incetat sa-i mai admire aptitudinile, talentul, si el a inceput sa-i urasca pe toti. „Intu­nericul dinafara” ii cuprinde toata fiinta, mintea i se intuneca si ajunge la nebunie. Scopul vietii a fost pierdut, nu mai ramane decat o singura bu­curie: incetarea chinurilor, uitarea de toate… Dia­volul se bucura! Inca o victima – nefericitul sinu­cigas, care devine bun al lui pe vesnicie.

    Iata la ce sfarsit nefericit duce trufia. Am dat ca exemplu treapta extrema a ei, insa, oricare ar fi momentul din evolutia acestei cumplite boli, poa­te fi cu adevarat fericit omul care s-a despartit si de iubirea lui Dumnezeu, si de iubirea aproapelui? Raspunsul se impune de la sine. Pe cand omul smerit ajunge la un sfarsit fe­ricit: la vesnica bucurie, la vesnica fericire. Dar, ca s-o spunem pe sleau, oare este chiar atat de grea si obositoare calea crestinului simplu, ca­re nu este legat cu legamintele slujirii poporu­lui? Doar inceputul acestei cai este dureros pen­tru cel smerit, insa apoi, in urma exersarii, virtu­tea devine obisnuinta, si cel smerit inceteaza sa mai simta apasare de pe urma ispitelor diavo­lesti – dimpotriva, el simte tot mai mult bucurie de pe urma fiecarei biruinte pe care o dobandes­te asupra sa. Iar cand se statorniceste definitiv in aceasta virtute, puterea cea rea nu mai indraz­neste sa se apropie de el, fiindca smerenia ii arde pe draci si ii izgoneste.

    Atunci, diavolul se straduie sa-l ispiteasca in somn, prin oameni, insa nici asa nu reuseste ma­re lucru, fiindca cel cu adevarat smerit place ori­cui si toti il iubesc. Cursele diavolului sunt recu­noscute, si crestinii evlaviosi nu isi fac pacat, nu se ridica impotriva dreptului.

    Si ce bucurie nepamanteasca umple cu asu­pra de masura sufletul omului smerit! Cate man­gaieri duhovnicesti! Ce apropiere si impartasi­re adevarata cu Domnul! Cred ca si tu, prietene, te vei invoi ca pentru o asemenea fericire nepamanteasca sa te inchini tuturor, sa-i mangai pe toti, sa le slujesti tuturor, sa fii pentru toti, fara alegere, cel de pe urma rob.

    Ispitele ne sunt de folos, daca stim sa le fo­losim. Ele pun la incercare, curatesc si luminea­za sufletul, si arata cat este de puternica credin­ta noastra; de aceea nu trebuie sa deznadajduim atunci cand vin ispitele, ci trebuie sa ne luptam vitejeste cu ele si, lucrul principal, nu trebuie sa dam loc gandului: „Sunt mai bun ca altii!” Dimpotriva, trebuie pana la sudori de sange sa ne si­lim spre gandul: „Sunt mai rau decat toti”, si sa ne straduim sa gasim in noi insine ceea ce-l poa­te adeveri.

    Atata doar: sa nu uiti niciodata, prietene, ca orice neplaceri si ispite ai intampina in calea ta trebuie sa le primesti intotdeauna ca pe niste in­cercari, nu ca pe niste semne ale lepadarii tale de catre Dumnezeu. Aici se poticnesc multi cres­tini si de asta cad in deznadejde, socotindu-se le­padati de El.

    Ispita este o cale ce duce la cunoasterea lui Dumnezeu. Nenorocirile, necazurile si ispitele de tot felul ne frang sufletul – insa Hristos, spre mangaierea celor necajiti, spune:

    ca spre Mine a nadajduit, si-l voi izbavi pe el… si-l voi proslavi… si-i voi arata lui mantuirea Mea (Ps. 90,14-16).

    In ispite cunoastem mai bine si mai limpe­de ca nimeni altcineva, in afara de Domnul (si de Preacurata Lui Maica), nu alina intristarile noastre, nu tamaduieste bolile noastre, nu ajuta si imbogateste in saracie, nu izbaveste de moar­te; stim, de asemenea, ca El este singurul izvor al vietii noastre, al mantuirii noastre, al fericirii noastre, si ca de aceea suntem datori sa ne bucu­ram de toate necazurile, de toate ispitele, nu sa cadem in acedie si sa deznadajduim.

    Cand sufletul tau va fi inviforat de acedie sau deznadejde, citeste rugaciuni de felul acestora:

    In zadar te ostenesti in privinta mea, mai-mare vo­ievod cazut. Eu sunt rob al Domnului Iisus Hristos. Luptandu-te cu mine, cel slab, tu, trufie preasemetita, nu faci decat sa te injosesti pe sineti.

    Ce este tie si noua, fugarule din Cer si sluga vi­cleana? Nu tu ai stapanirea peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are stapanirea peste noi si peste toti. Lui l-am pacatuit, Lui ii vom si raspunde. Iar tu fugi departe de la noi, pierzatorule. intariti cu cinsti­ta Lui cruce, noi calcam capul tau de sarpe. Amin.

Afiseaza 1 din 1 recenzii ale clientilor