Rodica Mili 24-09-2014

Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în anul 635 de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. El era din Damasc, unde tatăl său era dregător al cetăţii. A avut parte de părinţi credincioşi, care l-au crescut în frică de Dumnezeu. Ioan, împreună cu fratele său, Sfântul Cosma, au învăţat Sfintele Cărţi cu un mare dascăl, numit Cosma.

După ce tatăl său şi-a dat obştescul sfârşit, Sfântul Ioan a fost făcut cel dintâi sfetnic al stăpânitorului arabilor, deoarece era un om foarte înţelept şi învăţat.

In acea vreme era împărat al Bizanţului Leon Isaurul, care a fost un mare prigonitor şi luptător împotriva sfintelor icoane. Acest împărat a sfărâmat multe icoane şi pe mulţi credincioşi din Constantinopol, care se închinau icoanelor, i-a chinuit şi chiar i-a omorât.

Sfântul Ioan Damaschin, înştiinţându-se de prigoana împotriva sfintelor icoane din Constantinopol şi aflând că cei care se închină icoanelor sunt chinuiţi şi aruncaţi în închisori, a scris multe scrisori prin care îi îndemna pe cei credincioşi să nu se lepede de sfintele icoane. Fiind învăţat şi luminat la minte, Sfântul Ioan aşeza în scrisorile sale multe mărturii din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi, mărturii care întăreau învăţătura despre sfintele icoane, iar pe cei ce nu se închinau icoanelor îi numea eretici şi străini de Dumnezeu şi de împărăţia cea veşnică.

Dar împăratul Leon Isaurul a auzit de scrisorile Sfântului Ioan şi a voit să vadă una dintre ele. Citind una dintre scrisori, împăratul Leon a priceput cât de mult îi întăresc aceste scrisori pe cei care se închină icoanelor şi se gândea cum ar face să-l oprească pe Sfântul Ioan să mai scrie acest fel de scrisori.

In acea vreme, Damascul nu era sub stăpânirea împăratului Leon Isaurul, aşa că nu avea nici o putere asupra Sfântului Ioan. Atunci, vicleanul Leon l-a chemat pe cel mai iscusit dintre scribii săi şi l-a întrebat dacă poate să scrie la fel ca şi Sfântul Ioan. Acel scrib i-a făgăduit împăratului că va imita scrisul întocmai. Atunci împăratul i-a poruncit să scrie o scrisoare, ca şi cum ar fi fost trimisă de Sfântul Ioan: „împărate Leon, să trăieşti întru mulţi ani. Ţi se închină ţie robul tău, Ioan, din cetatea Damascului. Iţi scriu această scrisoare ca să te înştiinţez că cetatea Damascului este slab păzită, deoarece ostile arabilor sunt plecate la război. Dacă vei trimite puţină oaste, cu uşurinţă vei cuceri cetatea şi eu însumi îţi făgăduiesc că îţi voi ajuta, pentru că sunt dregător al cetăţii".

După ce a fost scrisă această scrisoare, împăratul Leon a scris cu mâna sa o scrisoare către stăpânitorul arabilor, zicând:
„Preaiubite stăpânitor al arabilor şi al cetăţii Damasc! Ştiu că nimic nu-i este mai plăcut lui Dumnezeu decât să fie păzite dragostea şi pacea. Din această pricină, eu nu vreau să stric prietenia pe care o am cu tine. însă, să ştii că un apropiat al tău, anume Ioan, mă îndeamnă şi mă cheamă adeseori prin multe scrisori ca să pornesc cu oştire împotriva ta şi să cuceresc cetatea Damascului. Iar ca să te încredinţezi că acestea nu sunt minciuni, îţi trimit una din scrisorile pe care le-am primit de la Ioan. Astfel, vei înţelege adevărata mea prietenie şi făţărnicia şi viclenia dregătorului tău Ioan, care mi-a trimis acest fel de scrisoare".

Impăratul Leon a trimis aceste două scrisori printr-un slujitor al său, care a mers în Damasc. După ce scrisorile i-au fost date stăpânitorului arabilor, acesta s-a mâniat foarte tare şi chemându-l pe Ioan i-a arătat scrisorile. Ioan a înţeles deîndată vicleşugul împăratului Leon şi a mărturisit adevărul, spunând că nu el a scris acea scrisoare. Dar arabul, din pricină că era plin de mânie, nu a mai aşteptat ca Ioan să aducă dovezi, ci a poruncit ca deîndată să i se taie mâna dreaptă cu care a scris acea scrisoare. Atunci călăul a tăiat mâna Sfântului Ioan, iar Stăpânitorul a poruncit ca mâna să fie agăţată în mijlocul cetăţii, ca să ştie toţi cum este pedepsit un trădător. Iar mâna tăiată a Sfântului Ioan a stat toată ziua în mijlocul cetăţii, spre a fi văzută.

După ce s-a lăsat seara, Ioan a trimis nişte prieteni la stăpânitor şi l-a rugat să-i dea mâna ca să o îngroape. Stăpânitorul s-a învoit şi a poruncit să-i fie dată mâna. Atunci Ioan a luat mâna tăiată şi a intrat în casa lui şi s-a aruncat la pământ înaintea icoanei Maicii Domnului. Apoi, cu multe lacrimi şi cu credinţă tare a început să rostească această rugăciune:

- Stăpână Preacurată, Maică şi Fecioară, ceea ce ai născut pe Dumnezeul meu, tu ştii că pentru sfintele icoane a fost tăiată mâna mea dreaptă. Tu ştii că împăratul Leon cu nedreptate s-a pornit împotriva mea De aceea, te rog, vino degrabă şi îmi vindecă mâna. Dreapta Domnului Hristos, Cel Care S-a întrupat din tine, multe minuni a săvârşit prin tine. Aşa şi acum, vindecă-mi mâna pentru rugăciunile tale către Fiul tău, iar mâna mea va scrie multe cuvinte şi laude închinate ţie şi sfintei credinţe ortodoxe.

Rostind această rugăciune cu multă umilinţă şi nenumărate lacrimi, Sfântul Ioan a adormit. In vis, a văzut-o pe Preasfânta Stăpână cum din icoană îi spune:

- Nu te mai întrista şi nu mai plânge, pentru că mâna ta va fi de acum sănătoasă. Dar tu, împlineşte-ţi făgăduinţa şi apucă-te degrabă şi scrie sfinte cuvinte şi laude, aşa după cum mi-ai făgăduit.

Apoi Sfântul Ioan s-a trezit şi, văzându-şi mâna vindecată, nu mai putea să-şi oprească lacrimile şi mulţumea cu bucurie Preasfintei Fecioare pentru minunea săvârşită. Apoi, toată noaptea Ioan s-a rugat şi a mulţumit lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate şi zicea:

- Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a preaslăvit iarăşi prin minuni. Dreapta Ta a vindecat dreapta mea cea tăiată şi cu aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta şi a aceleia care Te-a născut pe Tine, Doamne. Iar prin mâna mea, Dreapta Ta îi va zdrobi pe cei zdrobesc sfintele Tale icoane.

Apoi s-a aflat de această minune şi la stăpânitorul arabilor, care l-a chemat pe Ioan ca să-i vadă mâna. Dar Maica Domnului, când a făcut acea minune, a purtat de grijă ca de jur împrejurul tăieturii să rămână un semn roşu, asemenea unei brăţări.

Atunci stăpânitorul a priceput că Ioan este nevinovat şi a vrut să-l facă iarăşi sfetnicul său. Dar Ioan nu a primit, ci l-a rugat să-l ierte şi să-i dea drumul, pentru că vrea să se facă monah, Până la urmă stăpânitorul a fost înduplecat de rugăminţile lui Ioan şi l-a slobozit să plece la mănăstire. Apoi Ioan si-a impartit toate averile la saraci si a plecat intr-o manastire. A scris multe cuvinte de lauda si cantari lui Dumnezeu, Maicii Domnului si credintei ortodoxe.

Vasiu Alexandru 15-09-2014

Cuviosul Iosif Sihastrul (Gheron Iosif) a fost unul din marii nevoitori din Muntele Athos, care au trăit în veacul al XX-lea El a fost fiu de ţărani şi s-a născut în insula grecească Păros. La 23 de ani a venit în Sfântul Munte Athos şi a început multele sale osteneli. în luptele şi nevoinţele duhovniceşti s-a arătat foarte viteaz şi statornic, iar Dumnezeu 1-a răsplătit cu nenumărate daruri.

Odată, la o sărbătoare, Părintele Arsenie care vieţuia împreună cu Cuviosul Iosif, a mers să se împărtăşească. Sfântul Iosif a rămas singur şi se liniştea, rostind rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Despre cele ce s-au petrecut în acea noapte, povesteşte chiar Cuviosul Iosif:

- Toată noaptea aceea îmi stăruia gândul că ceilalţi părinţi se vor împărtăşi, iar eu nu sunt vrednic acestui har, din pricina păcatelor mele. După o vreme, acolo unde stăteam şi mă rugam cu rugăciunea lui Iisus, m-am oprit şi m-am concentrat asupra gândurilor mele. îmi doream foarte tare să mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului. Am început o rugăciune ca un plâns, care era ca o mustrare de sine, iar mai apoi am simţit că este cineva lângă mine. Mă rugam cu ochii închişi. Iar când i-am deschis am văzut înaintea mea un înger foarte strălucitor, care a umplut toată chilia de o lumină nepământească. în mână ţinea un vas foarte frumos şi strălucitor, ce era atât cât putea să-1 încapă palma sa L-a deschis cu atenţie, s-a apropiat de mine cât a trebuit şi, cu multă evlavie şi luare aminte mi-a dat în gură o părticică din Sfântul Trup al Domnului. Apoi, privindu-mă cu un surâs plăcut, a închis vasul şi s-a înălţat la cer. în toată ziua aceea mintea mi-a fost robită de acea minunată vedenie, iar inima mi s-a umplut de dragoste pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi nu mi-am mai adus aminte de nici un lucru pământesc.