Sfantul Ioan Scararul spune: "Precum focul este potrivnic intru totul apei, astfel si cei ce doresc sa duca o viata linistita (adica cei ce vor sa se mantuiasca) nu trebuie sa osandeasca. Cum se va mantui omul care in fiecare zi osandeste pe fratii sai, pentru care Hristos a fost rastignit pe cruce"? Cine osandeste pe aproapele, batandu-si joc de nenorocirea in care se afla, cine il barfeste si il critica plin de rautate (si tocmai aceasta este firea osandirii) este orb intru totul in viata duhovniceasca. Iar daca orb pe orb va purta de mana, amandoi vor cadea in groapa (Matei 15, 14).

Traducere din limba bulgara de Gheorghita Ciocioi

Cuprinsul cartii "Cea mai scurta cale catre rai. Nu judeca si nu vei fi judecat"

Introducere
Cuvantul lui Dumnezeu
despre neosandire
Unica osandire ingaduita
Vicleniile diavolesti
Abuzul de minunatele daruri
oferite noua dintru inceput
Omul cu doua traiste
Natura si treptele osandirii
In familia patimilor
Rapirea drepturilor lui Dumnezeu
Nebunia
Cruzimea
Judecata noastra
Haos sau randuiala
Osandirea fetelor bisericesti
Preotul nevrednic
Fiecare judeca in felul sau
Sfantul Ioan cel Milostiv si osandirea
Sfantul Vitalie Monahul
Leacuri impotriva osandirii
Nu osandi si nu vei fi osandit . . .
Nota biografica

HAOS SAU RANDUIALA

Unii, pe buna dreptate, vor obiecta: „Dar daca nimeni, niciodata, nu are dreptul sa osandeasca, cine-i va indrepta pe cei pacatosi? Cine ii va intelepti pe cei fara de frau? Am putea spune cu falsa smerenie «Si noi suntem pacatosi!»... si sa ne incrucisam neputinciosi bratele? Dar din aceasta va iesi o mare neoranduiala si un adevarat haos general. Atunci toti vor putea, nepedepsiti, sa faca raul, stiind ca nimeni nu-i va osandi." La aceasta nedumerire ne dau raspuns Sfanta Scriptura si inteleapta invatatura a Sfintilor Parinti despre randuiala si disciplina in Biserica lui Hristos si in societate.

Inainte de toate trebuie sa ne fie foarte clar ca lisus Hristos nu pe toti i-a oprit sa judece. El a dat Sfintilor Apostoli, ca pastori ai turmei lui celei cuvantatoare, randuiti de Dumnezeu, putere de a lega si a dezlega pacatele oamenilor, de a mustra, de a invata, de a certa si de a intelepti. Dumnezeu a spus: De-ti va gresi fratele tau, mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau (Mt. 18,15). Iata, aici chiar Mantuitorul porunceste mustrarea de unul singur, iar mai apoi vadirea lui inaintea martorilor, iar, la urma, inaintea intregii Biserici (Mt. 18,16-17). Intocmai au procedat Sfintii Apostoli, folosind spre indreptarea pacatosilor autoritatea lor de Apostoli. Caracteristica in privinta aceasta este intamplarea cu incestuosul din Corint, pe care Sfantul Apostol Pavel,l-a osandit inaintea tuturor si l-a pedepsit greu, ca sa-i mantuiasca sufletul (1 Corinteni 5,1-5).

Acelasi Sfant Apostol Pavel, care cu tarie s-a ridicat impotriva osandirii aproapelui si care a pronuntat asprele cuvinte: Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia? (Rom. 14,4), episcopului Timotei, fiului sau duhovnicesc preaiubit, ii scrie: Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti! (I Timotei 5, 20). In aparenta, aici parca ar fi o nepotrivire, in realitate, Apostolul nu se contrazice pe sine. Cu porunca neosandirii, el doreste sa taie de la crestinii de rand, adica de la mireni, calea invinuirii, clevetirile, barfa si defaimarea, care strica legaturile fratilor intre ei. Iar cu porunca adresata catre episcopul Timotei, Sfantul Apostol Pavel arata cine are dreptul in Biserica sa se ocupe de neputintele si pacatele crestinilor: acestia sunt fetele duhovnicesti, episcopii si preotii, carora li s-au incredintat sufletele oamenilor si li s-a dat de la Dumnezeu puterea de a invata, de a tamadui, de a intelepti si de a mustra cu dragoste.

In Biserica lui Hristos, unde toate trebuie sa se faca dupa cuviinta si dupa randuiala (I Corinteni 14,40), nu oricine are dreptul de a se amesteca in viata duhovniceasca a altuia, ci numai aceia carora le este dat de Dumnezeu. Pentru mantuire, armonie si randuiala, Mantuitorul a asezat in Biserica pe unii apostoli, pe altii proroci, pe altii evanghelisti, pe altii pastori si invatatori, spre desavarsirea sfintilor (adica a crestinilor) la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos (Efeseni 4,11-12). Numai aceia care sunt imbracati cu puterea duhovniceasca cea legiuita pot sa poarte grija de pacatele crestinilor. Dar, cand crestinii de rand se osandesc unul pe celalalt, ei ies din cercul legaturilor principiale cu aproapele, pentru ca nu au fost asezati nici de oameni si nici de Dumnezeu la o asemenea slujire - de a judeca si de a osandi.

Adesea ne minunam de ce in jurul nostru este atata haos. De ce, atat de des, ne ciocnim unii cu altii. Iar aceasta se intampla pentru ca ne osandim reciproc, mai bine spus, iesim din orbitele noastre. Sa ne inchipuim ce s-ar intampla daca stelele de pe cer ar iesi din orbitele lor. Atunci ar avea loc o catastrofa cosmica. Iar daca totul acolo merge ideal este pentru ca orice corp ceresc isi stie drumul sau si nu se abate de la el. Numai noi, oameni, nu ne cunoastem drumul nostru. Pentru aceasta se intampla si acest haos in relatiile noastre. Noi trebuie sa stim ce ne este ingaduit si ce nu, si sa ne straduim sa nu iesim de pe calea trasata noua. E nevoie ca fiecare sa se intoarca la randuiala fireasca a lucrurilor din natura.

Dumnezeu a asezat ierarhia in legaturile dintre oameni: intre cei mai de sus si intre cei mai de jos, conducatori si supusi, legiuitori si implinitori. Precum pastorul are putere asupra turmei sale, asa si episcopii si preotii au putere duhovniceasca asupra pastoritilor lor. In familie, parintii au putere asupra copiilor lor. Ei pot sa-i educe, sa-i dojeneasca, sa-i judece si sa-i intelepteasca. In stat, conducatorii au putere asupra cetatenilor. In scoala, profesorii au putere asupra elevilor, la tribunal, judecatorii au putere asupra celor acuzati etc.

Cei mai de sus trebuie sa-i mustre pe supusii lor. Nu este ingaduit ca cei de aceeasi masura sa se critice cu rautate si sa se osandeasca intre ei. Nu s-a dat celor neincercati si pacatosi din lume sa se amestece in viata duhovniceasca a celorlalti mireni. In acest mod trebuie sa se inteleaga cuvintele Mantuitorului: Nu osanditi ca sa nu fiti osanditi.

Nu pacatuiesc impotriva acestei porunci a lui Hristos intaistatatorii care mustra, cearta si tamaduiesc ranile supusilor lor, pentru ca altfel cum ar fi sfatuit Sfantul Apostol Pavel pe episcopul Timotei: Pe cei ce pacatuiesc mustra-i de fata cu toti! (1 Timotei 5,20)? Cum ar fi spus Mantuitorul la fiecare dintre Apostolii Sai, privitor la cel ce pacatuieste : ...mergi, mustra-l pe el intre tine si el singur... Iar de nu te va asculta, ia cu tine inca unul sau doi... Si de nu-i va asculta nici pe ei, spune-l Bisericii (Mt. 18,15-17)? Este clar ca, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, si „osandirea", si mustrarea pot sa aiba aplicarea lor legiuita, dar atunci cand cel care are aceasta putere mustra pe supusii sai. Astfel se pazeste armonia, buna randuiala si dragostea intre oameni.

Prin urmare, cel caruia ii place sa osandeasca pe altii, fara sa aiba acest drept, in zadar se teme ca va rezulta un haos general in relatiile dintre oameni daca inceteaza el sa vegheze aprig asupra pacatelor straine. Aceasta nu va da nastere la haos, pentru ca Iisus Hristos, numai lor, pretinsilor judecatori, nu le-a ingaduit sa osandeasca, deoarece ei se pagubesc unii pe altii.

Mantuitorul, dupa cuvintele Sfantului loan Gura de Aur, „nu opreste sa fie judecati oamenii pentru toate pacatele lor si nu tuturor, fara exceptie, le interzice sa savarseasca aceasta". In Biserica, ca si, in general, in societate, toate trebuie sase faca cu cuviinta dupa randuiala (1 Corinteni 14, 40), cu respectarea conducatorilor ierarhici, pentru ca, daca elevii incep sa osandeasca pe profesori, copiii pe parintii lor, pastoritii pe preoti, atunci ce poate iesi din aceasta? Oare nu haos? Aceasta se petrece nu din interzicerea nerusinatei osandiri, ci tocmai din osandire, ca fiecare dintre noi ne declaram impotriva tuturor si ne osandim unii pe altii. Da-ca am lasa judecata numai acelora carora le este data si ne-am ingriji nu-mai de propriile noastre fapte, lumea ar fi mai in randuiala.