CAND DOI OAMENI SE INTALNESC...

Cand doi oameni se intalnesc cu adevarat este sarbatoare, intalnirile adevarate, depline, sunt atat de rare! Numai Dumnezeu poate sa ti le daruiasca. Tu trebuie numai sa fii treaz, sa fii intr-o asteptare activa, sa ai urechi de auzit si ochi de vazut, minte de stravazut si, mai ales, inima curata.

Fiecare om intalnit este pentru noi o chemare, o intrebare si o incercare, venite din partea lui Dumnezeu. Se cere ca noi sa rezolvam problemele ridicate de orice intalnire in conditiile date. Nu putem sa ne eschivam dupa o serie de „daca". Ce raspuns vom da noi in legatura cu cei pe care-i intalnim? La judecata vom fi intrebati, fara indoiala, asupra a ceea ce am facut cu noi insine in aceasta viata, cat am risipit si cat am rodit, dar poate mai apasat vom fi intrebati in legatura cu cei pe care Dumnezeu ni i-a scos in cale spre insotire si posibilitatea impreuna-calatoririi. Ratarile ni se vor imputa, fara indoiala. Conditiile in care ni se cere implinirea pot fi de tot felul: unele extrem de favorabile, altele de-a dreptul adverse. Cele din urma, odata biruite, vor face cu atat mai incarcata de bucurie implinirea.

Iubire fara libertate nu se poate. Iubirea nu poate fi o colivie de aur in care-l facem captiv pe cel pe care-l iubim.
Dar cea mai mare libertate este tocmai aceea de a iubi. Iar culmea iubirii si a libertatii este prietenia. Nu este chemare mai importanta in aceasta lume decat aceea la prietenie. Restul, tot felul de fapte bune necesare, se va adauga firesc. Avem chemarea lui Hristos: „Porunca noua va dau: Sa va iubiti unulpe altul! Asa cum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti unul pe altul" (loan 13,34); la care se adauga marturia Lui: „De acum nu va mai zic slugi, fiindca sluga nu stie ce face stapanul sau; ci v-am numit prieteni, pentru cape toate cate le-am auzit de la Tatal Meu vi le-am facut cunoscute!' (loan 15, 15). Intre prieteni se impart toate in impartasire fara imputinare, ci, dimpotriva, cu sporire.

Omul iubitor, omul iubit, va rodi mai bogat, lucrarea lui va fi mai devotata si mai dispusa jertfei de sine. Viata, poate si o anumita experienta livresca, il invata pe om ca reciprocitatea in iubire absoluta este un lucru cu totul exceptional (este un dar pe care ti-l poate oferi numai Dumnezeu, eforturile tale constand cel mult in lucrare infinit rabdatoare si gratuita) si ca mai important ii este fiintei sa iubeasca decat sa fie iubita. Tezaurizam iubirile care odihnesc asupra noastra, ele ne sunt merinde intaritoare pentru toata viata, generatoare de sens suprem. Dar mai apropiata ne este comoara iubirilor adevarate pe care le revarsam fertil asupra celorlalti. Cata nesfarsita bucurie, atunci, si in cele mai simple, in cele mai smerite gesturi ale noastre de iubire! Pentru ca ele sunt incarcate abundent si tamaduitor. Dar cata nevoie avem totusi si de marturia iubirii! De trei ori il intreaba Hristos pe Petru: „Ma iubesti?" (loan 21, 15). Oare nu stia El, Care este Atotstiutor si atoatestiutor, nu stia El prea bine ca ucenicul Sau il iubeste? Insusindu-Si insa deplin cele ale omului, Hristos a avut nevoie de aceasta tripla marturisire. Noi, cu atat mai mult.

Iubirea adevarata (insist mereu, „adevarata", caci exista si iubire parelnica) nu se da „la schimb" („Te iubesc ca sa ma iubesti!", „Te iubesc pentru ca ma iubesti!"). Ea se cere sa vina ca o revarsare (daca se poate, reciproca) de daruri. In fapt, Dumnezeu este Cel care iubeste prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere stiut si asumat.

Este o stiinta aceea de a darui cum se cuvine, fara sa lasi celuilalt apasarea de a se simti dator, dar este o stiinta, cel putin la fel de mare, aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce daruieste sa-si implineasca jertfa sufletului sau.

Unde sa se invete acestea toate? Acasa? In scoli? Din carti? La biserica? Probabil in toate aceste locuri, mai putin sau mai mult. Dar mai bine si mai bine se invata iubirea adevarata din iubire adevarata. Ca lumanarea la inviere se aprinde si se daruieste prietenia din prietenie. Pornind de la prietenia lui Hristos pentru fiecare din noi. Unica este fiecare prietenie; ea se cere aparata, sporita, traita, in ciuda tuturor vicisitudinilor. Si atunci ai intrat deja in Rai. Vesnic imbratisand si vesnic imbratisat.

Cand doi oameni se intalnesc cu adevarat este mare sarbatoare. Sarbatoare pe pamant si sarbatoare in cer. Iata de unde se cuvine sa inceapa si sa nesfarseasca toata invatatura noastra. Aleluia!